|
Parcuri si gradini
din Bucuresti
Alaturi de muzee, monumente de arhitectura, lacasuri de cult,
parcurile si gradinile Bucurestiului constituie unul din punctele de
atractie importante ale capitalei.
In toate cartierele Bucurestiului au fost amenajate zone verzi pentru
a oferi locuitorilor orasului si turistilor posibilitatea de recreere si
agrement in mijlocul naturii. De asemenea, pe malul lacurilor care fac
parte din reteaua hidrografica a Bucurestiului (Herastrau, Floreasca,
Baneasa, Morii, Tei, Fundeni, Snagov, Mogosoaia) sunt amenajate adevarate
parcuri si gradini.
Dintre acestea se pot mentiona: Gradina Botanica, Gradina Cismigiu,
Parcul Herastrau, Gradina Icoanei, Parcul Ioanid, Parcul Floreasca, Parcul
Tineretului, Parcul Circului, Parcul Carol.
Se disting prin marime, frumusete si amenajare Gradina Botanica,
Gradina Cismigiu si Parcul Herastrau.
1.Gradina Botanica
Situata pe Soseaua Cotroceni, actuala Gradina Botanica a fost
amenajata incepand cu anul 1884. Are o suprafata de 17,5 Ha si cuprinde
peste 10.000 de specii de plante. Gradina este conceputa ca un parc
dispunand de alei ascunse printre zonele verzi si este un punct de interes
atat pentru botanisti cat si pentru locuitorii orasului care regasesc aici
un colt de natura deosebit prin varietatea si frumusetea speciilor de
plante.
In incinta gradinii se afla Institutul Botanic si Muzeul Botanic.
2. Gradina Cismigiu
Este amplasata in centrul Bucurestiului, avand intrari pe trei mari
artere de circulatie: Bulevardul Regina Elisabeta, Bulevardul Schitu
Magureanu, Strada Stirbei Voda.
Planurile parcului au fost realizate de arhitectul vienez H. W. Meyer,
gradina Cismigiu de astazi fiind inaugurata pe 22 martie 1860. Numele
gradinii provine de la denumirea functiei celui care avea grija de toate
cismele din oras: cismigiul, care locuia in apropierea parcului.
Dispune de terase, restaurante, locuri de joaca pentru copii, un lac
pe care se pot face plimbari cu barca, toate amplasate intr-un cadru
natural de o frumusete deosebita.
Un colt al parcului este dedicat memoriei unor mari poeti si scriitori
romani. In acest loc se gasesc busturile sculptate in piatra ale lui Mihai
Eminescu, Ion Luca Caragiale, Liviu Rebreanu, etc.
3. Parcul Herastrau
Este situat in nordul capitalei (Soseaua Kiseleff, Piata Charles De
Gaulle, Soseaua Nordului). Parcul Herastrau este amplasat pe malul lacului
cu acelasi nume.
Pe langa vegetatia bogata, parcul ofera posibilitati variate de
distractie si petrecere a timpului liber: parc de distractii, locuri de
joaca pentru copii, baze sportive, terase, restaurante, plimbari pe lac cu
barca sau vaporasul.
|