|
Prezentul înconjoar? trecutul si ii tolereaz?. Roma este un ora? vechi in care trecutul nu suporta toleranta binevoitoare a prezentului. Aici trecutul este cel care se dovede?te în?eleg?tor cu prezentul, dominandu-l insa.
In prima legenda se spune ca Eneas, fiu al zei?ei Venus, s-a oprit in Latium, unde fiul sau, Ascanio, a fundat Alba Longa. Creusa, mama lui Ascanio, r?m?sese acas? sa planga dezastrul Troiei. Fuga lui Eneas, r?t?cirea lui in dragostea Didonei si in triunghiul sicilian, a cople?it imagina?ia unui copil de 15 ani care, ajutat de tat?l sau, a transfigurat-o in marmura. Eneas isi sprijin? tat?l, pe Anchise, cu bra?ul drept, iar cu stângul p?streaz? echilibrul lui Asciano. Marmura aceasta se afla azi in Galeria Borghese.
Pentru romani insa, fuga lui Eneas si fundarea ora?ului Alba Longa au însemnat prea pu?in. Au vrut o ruda zeiasca mult mai apropiata de obâr?ia lor. Au vrut ca Marte sa fie aceasta ruda. Astfel b?trânul rege din Alba Longa, Numitor, detronat de fratele sau, Amulio, a avut o fiica, pe Rhea Silvia, pe care Amulio a pedepsit-o pentru a nu avea urma?. Rhea Silvia a devenit vestala si a primit vizitele lui Marte. S-au n?scut Romulus si Remus. Gemenii, dup? ce au plutit pe râul Tibru, au fost al?pta?i de o lupoaica.
A treia legenda se bazeaz? pe un obicei singular al vechilor popoare italice, cel al Prim?verii sacre. Obiceiul cerea ca atunci când o epidemie sau o alta nenorocire se ab?tea asupra lor, înduplecarea zeilor sa se fac? prin sacrificarea tuturor copiilor n?scu?i in prim?vara acelui an. Era un sacrificiu pa?nic: copiii ace?tia erau crescu?i cu mare grija si educa?i pana la dou?zeci de ani, când por?ile cet??ii se deschideau cu ceremonie, iar ei trebuiau sa plece si sa fundeze, unde vor crede de cuvinta, o cetate noua.
Prim?vara sacra, cea de a patra legenda, s-a petrecut si in cazul Romei: Amulio a fost, in cele din urma, detronat, dar Romulus si Remus nu au r?mas in Alba Longa, ci au plecat, la dou?zeci de ani sa fondeze Roma.
Tinerii pastori din Alba Longa au fost pu?i sa se înfrunte cu sabinii, locuitori mai vechi in Capitoliu, c?rora mai intai le-au r?pit femeile. Valea dintre Palatin si Capitoliu a fost martora acestei r?piri, devenita mai târziu s?rb?toare na?ionala, transfigurata tocmai in Dacia, intr-un dans p?strat pana in zilele noastre, numit C?lu?arii, c?ruia i s-a ad?ugat farmecul inedit al Nop?ii de Sânziene.
Sabinii i-ar fi putut infrange pe albani fara prea mult effort, daca ar fi putut sa intre in cetate pe timpul nop?ii. Tanara Tarpeia Ie-a promis deschiderea por?ilor cu condi?ia ca ace?tia, la intrare, sa-i d?ruiasc? podoabele ce le purtau la mana stânga. Sabinii s-au ?inut de cuvânt aruncând peste Tarpeia scuturile lor, iar aceasta a murit sub greutatea metalului, schimbandu-se in stanca. Stanca se afla si azi la cap?tul str?zii Teatro 'di Marcelo, dar turi?tilor li se spune ca denumirea ei vine de la o tanara cu acela?i nume de Tarpeia, aruncata de aici in haos pentru tr?dare.
Tarpeia trebuie sa fi fost una singura. E foarte posibil sa fi fost fiica lui Spurius Tarpeius, supraveghetor al Capitoliului. Se pare, insa, ca ea nu a tr?dat sau, mai exact, a tr?dat de doua ori: incheind o în?elegere ambigua cu sabinii, ea l-a vestit in acela?i timp pe Romulus - a c?rui amanta era -cerandu-i sa trimit? intariri pentru ca in clipa când sabinii vor fi lipsi?i de mijloacele lor defensive, sa-î fac? prizonieri. Titus Livius crede in cinstea Tarpeii si aduce ca argument onorurile
|