|
Justitia in Imperiul Roman
Utili din punct de vedere social erau avocatii, avocatura fiind la
mare cinste la Roma si in imperiu. Un advocatus aparea in ziua procesului
la dez-bateri si acorda sprijin impricinatului, fie ca iuris consultus
(jurisconsult), fie ca orator. De obicei, un avocat nu cerea onorariu si nu
urmarea obtinerea unor benaficii. Totusi, un bun avocat, care avea o
inraurire pozitiva in viata sociala, era rasplatit in diferite chipuri, dar
mai ales se facea remarcat in viata publica si isi deschidea astfel calea
spre demnitati. Reputatia unui avo-cat se stabilea in functie de procesele
castigate, datorita talentului sau orato-ric, si de marimea clientelei. El
putea sa fie un sfetnic negutatorilor, zarafi-lor, proprietarilor de
pamant, oamenilor politici. De multe ori trebuiau sa strabata drumurile
imperiului, pentru a participa la unele procese, unde erau solicitati
datorita faimei lor.
Avoctii se straduiau sa impresioneze cat mai mult clientela, si este
cu-noscut cazul unuia care, pentru a impresiona solicitantii, a comandat
unui sculptor o statuie ecvestra pe care a asezat-o in sala de primire.
Faima era un lucru important, caci nu odata procesele erau castigate
inainte de pledoarie, prin intimidarea adversarului. Talentul oratoric,
cunoasterea legislatiei si, mai ales, cunoasterea procedurii erau factori
decisivi in castigarea unui pro-ces. La inceputul epocii imperiale
avocatura devine o profesiune rentabila, deoarece, alaturi de avocatii
nobilimii, au aparut avocatii care se ocupau de procesele plebei. Ei se
numeau causidici si despre ei Quintilian scrie ca erau: "oameni carora
forul le da de lucru si sunt platiti pentru glasul lor si despre care, cu
oarecare binevointa, putem spune ca nu sunt nefolositori in pricinile
private". Tot Quintilian defineste profilul unui avocat care se ocupa de
cauze marunte, ridiculizand pledoaria grandilocventa a acestuia, menita sa
puna in evidenta cultura si priceperea pledantului si mai putin lamurirea
cazului in dezbatere.
<< Nu este vorba nici de omucidere - scrie Quintilian -, nici de
otravire, ci de un client caruia i s-au furat trei capre. "Obiectul
plangerii me-le sunt doar trei caprite. Eu sustin ca mi le-a furat vecinul,
iar judecatorul imi cere sa o dovedesc. Tu vorbesti despre Cannae, despre
razboiul cu Mitridate, despre razboiul cumplit impotriva cartaginezilor si
ridici glasul insotindu-l de gesturi largi... Dar, Postume, vorbeste odata
despre cele trei caprite ale mele". >>
Magistratura romana era sobra, temperamentul judecatorilor stapanit
si calm, proba cu documente fiind decisiva. Pretorul asculta toate punctele
de vedere, examina temeiurile juridice, mai ales cand acestea fusesera lamu-
rite de impricinati, cu sprijinul unui jurisconsult. Temeiurile juridice se
sta-bileau in prima faza a procesului, |