|
ROMANIA PE DRUMUL MODERNIZARII.
REFORMELE LUI CUZA.
MOMENTE ISTORICE DE REFERINTA, PREMERGATOARE DOMNIEI LUI ALEXANDRU IOAN
CUZA (1859 - 1866), CU IMPLICATII MAJORE IN APARITIA SI DEZVOLTAREA
STATULUI NATIONAL SI UNITAR ROMAN.
REVOLUTIA ROMANA DE LA 1848 - 1849.
Revolutia romana de la 1848 face parte din miscarea revolutionara general
europeana, prin programul sau vizand schimbari fundamentale ale societatii
romanesti, ce trebuiau sa conduca la realizarea unitatii si independentei
nationale - conditii definitorii ale unei natiuni moderne.
Ca urmare, obiectivele generale ale revolutiei romane aveau in vedere
tocmai inlaturarea structurilor politice conservatoare (instituite si
mentinute prin Regulamentele Organice), desfiintarea privilegiilor sociale,
acordarea de drepturi si libertati democratice, constitutionale, egalitatea
in fata legii, emanciparea clacasilor si improprietarirea lor prin
despagubirea proprietarilor funciari. Realizarea acestor obiective era
strans legata de infaptuirea unitatii si independentei nationale.
Dezideratele cuprinse in programele revolutionare ar fi putut avea sorti de
izbanda numai in cazul in care ele ar fi antrenat intreaga natiune romana.
Se poate afirma ca Revolutia de la 1848 a fost revolutia intregii natiuni
romane, caracterul ei unitar fiind dat de unitatea programelor
revolutionare, de obiectivele urmarite, de legaturile dintre revolutionarii
romani din toate provinciile romanesti.
Revolutia a demonstrat ca pentru reformarea societatii romanesti nu era de
ajuns unitatea de actiune, de limba sau de constiinta nationala. Fara
unitatea statala nu se putea trece la modernizarea interna, dupa cum nu se
putea obtine nici independenta externa.
Revolutia romana de la 1848 - 1849 nu a produs schimbari deosebite si
imediate in cadrul societatii romanesti dar, privita in perspectiva
urmatoarelor trei decenii, a conturat obiectivele catre care trebuiau
orientate eforturile revolutionarilor romani: unitatea si independenta
nationala.
Idealul national pentru infaptuirea caruia a luptat generatia pasoptista
oferea cea mai larga perspectiva pentru evolutia societatii romanesti.
Unirea principatelor nu reprezenta un final de actiune, ci inceputul unui
larg program de reforme, pe baza caruia sa functioneze institutiile
Statului modern roman, cu rol activ in sud-estul Europei.
CONGRESUL DE LA PARIS SI PROBLEMA ROMANEASCA (1856). ADUNARILE AD - HOC
(1857).
Infrangerea Rusiei in Razboiul Crimei va oferi un nou prilej de tratative
intre puterile europene, in cadrul Congresului de pace de la Paris.
Lucrarile congresului s-au desfasurat intre 13 februarie si 18 martie 1856,
cand puterile participante semneaza Tratatul de pace. Partea din tratat
referitoare la Principatele romane prevedea, printre altele, inlatur |