|
- Paler Alexandru -
Istoria
Partidului
National-Taranesc
Cuprins:
Partidul National Roman de la infiintare pana la Unirea din 1 decembrie
1918. 3
Infiintarea Partidului Taranesc 3
Relatiile dintre Partidul National si Partidul Taranesc in perioada
noiembrie 1919 - aprilie 1926 4
Crearea Partidului National Taranesc 5
Prima guvernare national-taranista (nov. 1928 - sep. 1932) 6
A doua guvernare national-taranista (iunie 1932 - nov. 1933) 7
Partidul National-Taranesc in perioada nov. 1933 - feb. 1938 7
Activitatea PNT de la 10 febr. 1938 pana la 23 august 1944 8
Partidul National-Taranesc dupa 23 august 1944 9
Bibliografie: 10
Partidul National Roman de la infiintare pana la Unirea din 1
decembrie 1918.
La 26 ianuarie /7 februarie la conferinta de la Timisoara s-au pus
bazele Partidului National al Romanilor din Banat si Ungaria. Presedinte a
fost ales Alexandru Mocioni. O luna mai tarziu, in zilele de 23-24
februarie/ 7-8 martie la Miercurea Sibiului s-a infiintat Partidul National
Roman, sub presedentia lui Ilie Macelariu.
Partidul a adoptat tactica pasivismului politic, neparticipand la
alegerile pentru parlamentul de la Budapesta, deoarece refuza sa recunoasca
unirea din 1867, o tactica pe care a mentinut-o pana in 1905. La 30 aprilie
- 2 mai /12-14 mai 1881 a avut loc a Sibiu conferinta cercurilor electorale
a romanilor din Transilvania, Banat, Crisana si Maramures care a stabilit
ca cele doua partide sa se uneasca sub numele de Partidul National al
Romanilor din Ungaria si Transilvania.
Programul partidului prevedea:
- lupta pentru recastigarea autonomiei Transilvaniei
- dreptul de folosire a limbii romane in administratie si justitie in
tinuturile locuite de romani
- numirea in aceste tinuturi de functionari romani sau buni cunoscatori
ai limbii romane
- revizuirea legii nationalitatilor
- ajutorul material pentru scolile si institutiile culturale romanesti
- revizuirea legii electorale in sensul largirii dreptului de vot s.a.
Pe baza hotararilor conferintei de la Sibiu s-a alcatuit Memorandumul
din 1892 care analiza, sub toate aspectele, situatia romanilor din monarhia
austro-ungara. Inainte de publicare, textul a fost trimis si la Bucuresti,
unde Carol I l-a gasit potrivit si a promis sprijin.
Memorandumul nu a prezentat cereri noi, dar veneau intr-un moment in
care Budapesta aplica o politica activa de deznationalizare. Raspunsul
autoritatilor a fost aspru, autorii textului fiind condamnati la inchisoare
intre 2 luni si 5 ani. In 1895, intre altele la cererea lui Carol I,
imparatul i-a gratiat pe cei care se mai aflau la acea data |