|
Cercet?torii care au reconstituit istoria Pamatului au fost nevoi?i sa înceap? fara „calendar” sau „ceas” geologic. Sarcina lor seam?n? cu cea a reconstituirii unui arbore genealogic din fotografii anonime; asem?narea persoanelor, coafurile si moda ne dau indicii despre rela?iile de rudenie si cronologie, daraceste indicii pot fi inselatoare. Descoperirea trecutului îndep?rtat al Pamantului si stabilirea cronologiei sale s-au realiza doar in ultimii 200 de ani. Acum, datorita dat?rii radiometrice, dispunem de stabilirea exacta a formarii unor roci. ?tim ca Pamantul are o vechime de 4,6 miliarde de ani.
Teoria evolu?iei, apartinand naturalistului englez Charles Darwin (1809-1882), a ?inut foarte pu?in seama de amprentele fosilelor din cauza imperfec?iunii sale si a lipsei unei sc?ri geologice. Calculul sau stabilea o perioada exagerata pentru Ter?iar, de 300 de milioane de ani in loc de 65 de milioane de ani.
Un Pamant de 6000 de ani
In timpul secolelor XVII si XVIII, încerc?rile de a determina varsta Pamantului foloseau doar tehnicile de datare disponibile atunci – documente istorice, sistemul calendaristic si astronomia. Chiar si cei mai mari filozofi si matematicieni, cum ar fi Isaac Newton, credeau ca istoria umanitatii se petrecuse cam in aceea?i perioada de timp, simultan cu istoria Pamantului. In 1650, James Ussher, episcop de Armagh in Irlanda, a fixat anul 4004 i.e.n ca data a originii Pamantului, dup? cronologia biblica. Aceasta vârsta a Pamantului a fost in general acceptata timp de aproape 200 de ani.
Straturile
Cel mai vechi in stabilirea unei sc?ri geologice s-a axat pe examinarea straturilor sedimentare, straturi de roci formate prin depozitarea sau sedimentarea particulelor aduse la locul de sedimentare de c?tre ape sau vânt. In 1669 filozoful si fizicianul Nicolaus Steno a formulat „legea superpozi?iei”. Aceasta lege stabilea ca, drept consencinta a straturilor sedimentare, straturile de pe fund au fost primele, având deci vechime mai mare, si devenind din ce in ce mai recente spre vârf. Ca rezultat al investig?rii straturilor suprapuse, investigarea care a avut loc intre 1780 si 1830, geologii au descoperit ca anumite procese geologice precum clima, eroziunea si transportarea sedimentelor erau nea?teptat de lente. Acumularea grosimii acestor straturi trebuie sa fi durat incredibil de mult, mult mai mult decât cei 6000 de ani, socoti?i de teologii cre?tini.
Principiile stratigrafiei
Stratigrafia este un mijloc de a interpreta istoria schimb?rii peisajelor terestre si marine. Mediul ambiant din trecut si formele de viata de atunci sunt relevate prin examinarea unor straturi succesive de roci. Aceste straturi înregistreaz? depunerea si eroziunea pe sol si in mare. Au fost necesari 200 de ani pentru stabilirea succesiunii, clasificarea, subdivizarea, asocierea si interpretarea acestor straturi. Istoria celor 600 de milioane de ani se cunoa?te acum, dar istoria primelor 4 miliarde de ani ai Pamantului este inca nesigura.
|