|
ROOSEVELT FRANKLIN DELANO
Roosevelt, Franklin Delano (1882-1945), al treizeci si doilea
presedinte al statelor unite,(1933-1945); ales pentru 4 ani ,el era unul
dintre primii 20 mari conducatori politici ai secolului. Programul sau NEW
DEAL , care era un raspuns la marea depresie.utiliza guvernul federal al
statelor unite ca un instrument de schimbare economica si sociala in
opozitie,in contrast cu rolul sau pasiv traditional.Ca mai apoi,in al
doilea razboi mondial ,sa conduca fortele aliate spre cucerirea purerii
Axei .
De notata este faptul ca si-a inceput cariera politica odata cu
alegerea sa in senatul din Ney York ca democrat in anul 1910.Apoi a ocupat
funtia de guvernator al New York-ului intrea anii 1929-1933.Roosvelt si-a
realizat reputatia ca un reformator progresiv ,in traditia lui Theodore
Roosvelt care era varul sau si care a fost al 26-lea presedinte al S.U.A.
Totodata el a fondat un grup numit 'Brain Trust",un grup format din
specialisti de la Universitatea din Columbia ,pentru a formula impreuna cu
el un program complet pentru rezolvarea decaderii economice care incepuse
in anul 1929 .Apoi ,cu ajutorul unei coalitii-progresive democratice in
1932 ,Rosvelt fu nominalizat la presedentie si ,devansandul usor pe
Hoover,castiga alegerile presedentiale..
Roosvelt Presedinte:
Promisiunea lui Roosvelt "o noua intelegere pentru populatia americana"
prevesti o extinctie revolutionara a puterii federale in viata natiunii de
zi cu zi .Efortul pentru realizarea prosperitatii.
Primele 3 luni de munca in biroul sau au fost numite cele 100 de zile care
s-au remarcat prin modificari ale legislatiei in special in partea
executiva.Intr-o perioada in care rata somajului era de 25%,stocurile de pe
piata care nu mai erau valide,miile de banci inchise,si preturile
alimentelor agricole care erau cu mult sub costurile
productiei,Congresul,la cererea lui Roosvelt,a luat oserie de masuri de
siguranta calculate astfel incat sa asigure o lichiditatea a institutilor
bancare si libertate pentru cei individuali si pentru a impiedica
pierderile in afaceri.Abandonarea standardului de aur in 1933 a avut
efectul devalorizarii dolarului pe pietele internationale.
Pentru a inbunatati situatia,Administratia Progresului Muncii,sub
conducerea directa a lui Harry Hopkins,strategia NEW DEAL tintea pentru
solutionarea problemelor economice ep termen lung care luasera amploare din
al doilea razboi mondial.In cadrul acestui complex de conceptii s-a dorit
si imbunatatirea agriculturii,care s-a realizat odata cu Actele de
Ajustare Agricola din 1933 si 1938 .Aceasta noua legislatie a introdus un
control in productie ,pentru anumite produse alimentare ,tocmai pentru a
se realiza un echilibru intre productie si cerere.
S-a realizat programul numit: "Tennesse Valley Authority" ,creat in
1933 ,care a inclus constructia de baraje pentru a produce curent electric
cu ajutorul hidrocentralelo,managementul apelor,imbunatatirea |