|
La sfârsitul mileniului I al erei noastre, locul pe care se găseste azi Hălmagiu făcea parte din formatia prestatală a lui Menumorut ce îngloba întreaga regia ceior trei Crisuri, apoi începând cu secolul al XIII-lea: din comitatul Zarand. (vezi NOTA 1)
Cele mai vechi documente scrise, cunoscute pâna în prezent, descriu organizarea si administrarea comitatului Zărand există din veacul al XIII-lea, deodată cu inceputurile de organizare feudala a Transilvaniei. (vezi NOTA 2)
La venirea ungurilor in Transilvania (secolul al XI-lea) ei au găsit aici organizatii voievodale prestatale alcătuiri administrative si politice ale poporului roman. În muntii Apuseni erau voievodate românesti libere, iar în secolul al XIII-lea apar osti românesti separate de cele ungare, participând la luptele impotriva bulgarilor. (vezi NOTA 3)
Tot asa sunt amintiti romanii transivaneni si in luptele de la Kreussenbrun, în anul 1260 cu Otocar al II-lea, regele Boemiei. (vezi NOTA 4)
In partea vestica a Transilvaniei obstile romane, cnezatele si voievodatele s-au bucurat de autonomie pana in secolele XIV-XV-lea.
Cnezatul era condus de un cneaz, numit mai tarziu “jupan” (termen de origine slavă), sau "jude" (termen de origine latina) si cuprindea mai multe sate a caror asezare geografica permitea o legătură între ele. Cneazul era proprietar de pamant si avea si drepturi militare, judecatoresti si fiscale asupra locuitorilor cnezatului sau, in limita dreptului conferit de obiceiul pamantului. (vezi NOTA 5) Cu timpul, o parte din cnezi a trecut in randurile nobilimii maghiare, prin innobilare cu diferite diplom
|