|
COMPONENTA SI ORGANIZARE
SECOLELE III-I I.E.N.
Termenul elenistic a fost folosit mai intai pentru a desemna limba
greaca, pentru ca in secolul al XIX-lea termenul sa desemneze perioada
istorica cuprinsa intre domiile lui Alexandru cel Mare (mijlocul secolului
al IV-lea i.e.n.) si Augustus (inceputul secolului I e.n.). Aceasta
perioada a secolelor III-I i.e.n. incepe sa fie vazuta ca o treapta de
dezvoltare in lumea greaca. Tot in aceasta perioada armata incepe sa se
modernizeze si sa avanseze spre o tactica si strategie mai eficiente. De
aceea, armata elenistica poate fi vazuta in prezent ca prima armata bine
organizata din antichitate si din punct de vedere al competitiei si
echipamentului din acele timpuri. Multitudinea de natiuni care intrau in
cadrul armatei elenistice, conferea totodata mai multe tehnici de bataie.
Regii elenistici si pe urma cei romani au recurs la forte
considerabile. In medie, o armata elenistica nu depasea 85 000 de ostasi,
in care intrau infanteristii, mercenarii, cavalerii de toate originile, si
un singur element oriental, si anume, contingentele de elefanti.
Pentru infruntarea dintre Antioh al III-lea si Ptolemeu al IV-lea
care a avut loc la Raphia in anul 217 i. e. n., Lagidiu, in afara de 73 de
elefanti a pus la bataie 70 000 de infanteristi si 5000 de cavaleri. Noi
stim ca o parte dintre ei erau 3000 de liberieni si 20 000 de egipteni.
Acesti oameni au fost recrutati in Grecia anului precedent. Antioh dispunea
de 62 000 de infanteristi, 6000 de cavaleri si 102 elefanti. Aceste trupe
sunt de origini diferite: 10 000 de ostasi arabi erau comandati de un arab.
Doar 5000 de mercenari sunt de origine greaca si 2500 sunt cretani.[1]
Razboiul elenistic folosea numai un personal ierarhizat dupa
competenta si bine remunerat. Regele elenistic cauta oamenii care au servit
in armata lui Alexandru si mai tarziu pe aceia care aveau o lunga
experienta de lupta.[2]
Mare parte a populatiei din Grecia continentala si cea insulara se
temea de un razboi, deoarece razboiul elenistic aducea numai pagube
inregistrate in special oraselor. Finalul putea fi cel mai tragic pentru
locuitorii orasului; ei puteau fi luati prizonieri, iar cetatea lor arsa
pana la temelii. Mercenarii elenistici au dat unei tari sarace precum
Grecia o sansa de a-si ridica nivelul de viata.[3]
Odata cu ridicarea nivelului de viata, solda mercenarilor si a
soldatilor, in ordinea nobletii, in secolul al III-lea, salariul era de o
drahma pe zi pentru un infanterist, la 2-3 drahme pentru un cavaler, cu o
indemnizatie de noapte de trei obole.[4]
Problemele apareau atunci cand durata campaniei se prelungea mult
peste asteptarile conducatorului. Armata in aceste conditii devine greu de
mentinut sub ascultare |