|
PRIMELE CONFLICTE DINTRE REGE SI PARLAMENT
Intre curtea lui Iacob si Parlamentul sau nu exista nici o trasatura
comuna. Curtea, frivola,desfranata, colcaia de scandaluri, printre care
adulterele erau cele mai marunte. Regele, om slab si tandru, nu se putea
lipsi de favoriti, alesi mai curand dupa farmecul obrazului decat dupa
calitatile lor de oameni de stat. Trata cu ei treburile cele mai serioase
nu
PR la masa Consiliului, ci la sfarsitul unui supeu sau al unei partide
de vanatoare. La inceputul domniei sale avu intelepciunea sa-l pastreze pe
langa el pe Robert Cecil (pe care-l facu conte de Salisbury) si cativa
dintre cei mai buni sfetnici ai Elisabetei; dar incet, incet, puterea
trecu in mainile favoritului Robert Carr (care deveni conte de Somerset),
apoi la George Viliers, baiat de 22 de ani, incantator, sarac, de familie
buna, ales intr-un mod foarte cinic de catre arhiepiscopul de Catebury ca
sa ii ia locul lui Somerset. Villers atrase imediat privirile lui Iacob.
Paharnic, gentilom al Camerei, cavaler al Ordinului Jaretierei, baron,
viconte, marchiz, lord-mare amiral, aparatorul celor Cinci Porturi, duce de
Buckingham, ministru favorit al lui Iacob I, apoi al fiului sau Carol I,
"niciodata nu s-a vazut un barbat care sa faca atat de repede cariera, nici
sa se ridice astfel, prin simpla sa frumusete, la cele mai inalte functiuni
din stat"- spune Clarendon. In acest mod erau alesi cei de la conducere,
favoritatiile fiind mai presus de toate.
Unui parlament atat de constient de datoriile si de forta saa, Iacob I
voia in mod naiv sa-I impuna ideile sale cu privire la dreptul divin si
ereditar al regilor. Teorie noua in Anglia, in care ori de cate ori o
cerea salvarea partiei, alegerea de catre Consiliu, apoi de catre parlament
trecea peste principiul ereditatii. Iacob I, spirit logic, vroia sa faca
din monarhie un sistem coerent; in aceasta binecuvantata tara a
incoerentei, era un mijloc sigur de a face monarhia impopulara. Daca I s-
ar da crezare regelui teolog, nu numai ca un rege, uns si incoronat,
devenea un personaj sacru, dar, toti viitori regi fiind alesi dinaintesi
consacrati de Dumnezeu, parlamentul nu mai avea altceva de facut decat sa
inregistreze hotararile divine. Regele era raspunzator fata de Dumnezeu,
dar nu fata
de supusii sai. El nu era supus legii, pentru ca legea era el. "Rex
est Lex". Aceasta doctrina, pe care Iacob I o opusese odinioara cu succes
pretentiilor bisericii scotiene, jigni Camera Comunelor.
Camera Comunelor opuse sistemului abstract al regelui traditia
engleza. Ea nu pretindea inca sa exercite controlul asupra actelor puterii
executive. In afara de cazurile de tradare ministrii nu fusesera niciodata
raspunzatori in fata parlamentului; actele lor de administratie nu
depindeau de parlament. Dar p |