|
Alexandru Macedon
"Este un barbat cu o statura foate frumoasa, foarte viguros, foarte
ager si indraznet ca nimeni altul. Cauta cu pasiune orice prilej de glorie
si se avanta nebuneste in mijlocul primejdiei. Isi indeplineste
indatoririle relegioase cu cea mai mare grija. Nu era un om stapanit de
patimi, singurul lucuru care-i facea imensa placere era lauda. Era
inzestrat cu o clarviziune extaordinara, chiar in unele situatii incalcite,
iar cand avea toate datele unei situatii, stia totdeauna sa aleaga solutia
cea mai buna. Se pricepea de minune sa-si randuiasca oastea in formatia cea
mai buna, sa o inzestrezs cu arme si cu echipament. Si mai avea darul de a
stti cum sa-si imbarbateze oamenii, umplandu-si cugetele de nadejde si
spulberand frica din ei, in momentele grele, prin exemplul propriei sale
indrazneli.
In toate aceste privinte era neintrecut. Si se mai avanta cu o
nemaipomenita indrazneala in situatiile cele mai nesigure: de pilda cand
trebuia sa-si ia dusmanul prin surprindere, Alexandru ajungea stapan pe
situatie, mai inaintea ca vreunul din oamenii sai sa fi avut timp sa se
intrebe ce intorasatura vor lua lucrurile. Isi tinea intotdeauna cuvantul
dat, indiferent daca era vorba de o simpla fagaduiala sau daca era vorba de
o intelegere scrisa, si isi lua toate masurile de prevedere ca sa nu poate
fi prins in itele iubitorilor de intrigi. Si nu-i placea sa cheltuiasca
mult pentru propria lui placere, in schimb, cand era vorba de un prieten,
nu se uita niciodata la bani.
Alexandru a facut uneori greseli, cateodata din cauza firii sale
impulsive, alteori sub imperiul maniei, sau cand a adoptat fara nici o
masura modul de viata al orientalilor, dar toate acesta imi par lipsite de
importanta, daca ne gandim la varsta lui de tanara, la sirul neintreupt al
succeselor sale si la oamenii de care era inconjurat, oameni din categoria
celor care, pentru a-si face jocul, sant si vor fi intotdeauna un blestem
la curtea unui rege. De altminteri, Alexandru este, dupa stiinta mea,
singurul rege din vechime care a fost in stare sa aiba remuscari pentru
greselile lui si acest lucru numai datorita caracterului lui nobil...
Alexandru socotea ca e drept sa se traga dintr-un zeu. Totusi nici acest
luru nu-mi pare de neiertat, pentru ca vad in el mai degraba un artificiu
menit sa-i confere mai multa autoritate fata de supusi.. sincer vorbind,
chiar faptul ca adoptase moda persilor, imi pare mai degraba un siretlic
menit sa-i faca pe barbari sa creada ca regele nu le este chiar atat de
strain, si o arma impotriva violentei si infumurarii macedonenior.... Iar
daca lua parte la chefuri, si daca sedea mai tarziu, lucrul acesta nu se
datoreaza faptului ca-i placea sa bea(Alexandru nu bea niciodata mult vin),
ci o facea mai degraba din camaraderie fata de intimii sai".
Arrianus
|