|
În istoria politic? a Moldovei numele de Cuza este pomenit înc? din trecutele veacuri. Neam de boieri mijlocii, cum erau socoti?i Cuze?tii, câ?iva din rândurile lor s-au ridicat totu?i la înalte ranguri pe treptele cinurilor boiere?ti. Unii avur? îns? parte de un sfâr?it tragic. Astfel, un str?mo? al lui Alexandru Ioan Cuza, pe nume Dumitra?cu, ajunse comis ?i apoi clucer, iar mai în urm?, dup? ani lungi de pribegie, vel-sp?tar. B?nuindu-l îns? de uneltiri, în ianuarie 1717, Mihai Racovi?? puse s? fie spânzurat de furca scrânciobului, în fa?a cur?ii domne?ti din Ia?i. Despre aceast? n?prasnic? întâmplare zice cu mâhnire Neculce: “Atunci Mihai Vod?, mâniindu-se, în grab? au spânzurat pe Cuza Sp?tarul, nepricestuit, înc?l?at, îmbr?cat, dându-i vina c? a scris el la feciorii lui… ca s? vie s? prind? pe Mihai Vod? din Ia?i ce nu (se) ?tie întru adev?r au ba, numai în pizm? l-au omorât c? aice (a) fost n?paste, c? n-a scris”.
În acela?i veac, Ioni?? Cuza, nepotul celui spânzurat, urc? ?i el pe treptele boieriei, ajungând, de asemenea, sp?tar. Erau îns? vremuri de neagr? urgie. În biata ?ar? a Moldovei, turcii s?vâr?eau revolt?toare samavolnicii. Însu?i domnul se jelui la Poart? împotriva “neorânduielilor” comise de armatele otomane, ar?tând printre altele c? locuitorii nu g?sesc sc?pare decât p?r?sind ?ara. ?i atunci de la cine ar mai fi putut scoate el birurile pl?tite turcilor ?i pe deasupra îndestularea proprie.
Nu era îns? Constantin Moruzi omul care s? îndr?zneasc? s?-?i supere cu ceva st?pânii; soarta predecesorului s?u, Grigore Ghica, ucis mi?ele?te, nu de mult, din ordinul Por?ii, îi era vie în amintire. A?a c?, tem?tor s? nu-?i piard? scaunul, când mai mul?i boieri, lovi?i în propriile lor interese, protestar? pentru f?r?delegile cotropitorilor, Moruzi îi puse la popreal?; mai mult, în august 1778, porunci ca Ioni?? Cuza ?i Manole Bogdan, ce se f?cuser? ecoul nemul?umirilor, s? fie desc?p??âna?i, iar capetele s? le fie înfipte în poarta cur?ii domne?ti, “ca s? ia înv???tur? întreg norodul”.
Trecuser? doar ?ase decenii de când bunicul s?u atârnase în ?treang, pentru acelea?i pricini “de amestec prea aprins în treburile ??rii”, iar acum Ioni?? Cuza îi împ?rt??ea soarta tragic?. A?adar, în cuprinsul aceluia?i veac ?i în acea?i cetate a Ia?ului, doi dintre str?mo?ii lui Alexandru Ioan Cuza aveau un sfâr?it n?prasnic, unul în spânzur?toare, iar altul scurtat cu un cap de iataganul gâdelui domnesc!
În cei ?apte ani de domnie, ?i mai ales în cei tot atâ?ia petrecu?i în exil, departe de ?ar?, Alexandru Ioan Cuza, ajuns postelnic, va fi tat?l viitorului domn al Principatelor Unite; desp?gubind în bani pe ceilal?i fra?i, pentru a r?mâne singurul st?pân al mo?iei Barbo?i, din ?inutul F?lciu, Ioan Cuza se c?s?tori cu Sultana Cozadinii, venit? de curând în ?ar? de la Constantinopol, unde se n?scuse (se tr?gea dintr-o familie genovez?). În afar? de Alexandru, mai avur? un fiu, Dumitru, care muri îns? de tân?r, c?zând de pe cal chiar în fa?a casei p?rinte?ti, precum ?i o fiic?, numit? tot Sultana.
În câteva rânduri, tat?l viitorului domnitor a fost ispravnic la F?lciu ?i la Gala?i; avea în ora?ul de pe Dun?re mai multe propriet??i, pe care fiul le va mo?teni. Deputat de dou? ori în Ob?teasca Adunare a Moldovei, era se pare un om energic, pentru c?, în 1834, ivindu-se ciuma pe o corabie din portul dun?rean, el, ispravnic fiind, lu? severe m?suri de stingere a molimei, primind pentru asta o mul?umire public? din partea Adun?rii.
N?scut la 20 martie 1820, la Bârlad, Alexandru Ioan Cuza ?i-a petrecut o parte din copil?rie pe mo?i tat?lui s?u, la B?rbo?i. A crescut astfel aproape de ??rani ?i printre ei. Poate c? ?i aceasta explic?, în parte, dragostea sa pentru oamenii satelor. Trimis la Ia?i, în pensionul deschis nu de mult la marginea ora?ului de francezul Victor Cuenim (unul dintre ofi?erii r?ma?i pe aici din armata condus? de Napoleon în dezastruoasa campanie împotriva Rusiei),
|