|
Opera lui Dante, în toat? complexitatea ?i valoarea ei, a constituit un reper chiar pentru contemporani, dac? lu?m în considerare admira?ia pe care i-a m?rturisit-o Boccaccio; de-a lungul secolelor, de la Chaucer ?i Chateaubriand, pân? la Miguel de Unamuno, toate marile spirite s-au întors c?tre modelul dantesc. Cu toate c? Vita Nuova este unanim cunoscut? ca “cel mai nobil manifest al liricii italiene, cea mai des?vâr?it? expresie a dulcelui stil nou […], dar mai ales candida, ingenua poveste a iubirii lui Dante Aligheri pentru florentina Beatrice Portinari”, a?a cum confirm? Alexandru Balaci, numele lui Dante a devenit sinonim cu Divina Comedie.
Scriitorul a început s?-?i redacteze capodopera înc? din 1307, înainte de anii exilului, ?i ea a constituit opera capital? pe care Dante a dezvoltat-o pân? în ultima clip? a vie?ii. Pornind de la principiile artei poetice medievale, conform c?rora tragedia are un început vesel ?i un deznod?mânt tragic, iar comedia, dup? o expozi?iune trist?, evolueaz? spre un final fericit, Dante ?i-a intitulat lucrarea Commedia, dar Boccaccio i-a ata?at atributul de “divina”, pe care posteritatea l-a preluat ?i l-a consacrat. Acest statut nu este întâmpl?tor, ci generat de faptul c? lucrarea se constituie într-o autobiografie moral?, o dram? a epocii, o lucrare de sintez? politic?, o epopee ?i, fire?te, un poem alegoric.
Formula care deschide c?l?toria imaginar? a poetului prin ?inuturile mor?ii este un laitmotiv al literaturii medievale. În “amiaza vie?ii”, Dante, cuprins de regretul de a se fi irosit dup? moartea Beatricei în pl?cerile iluzorii ale vie?ii, are o viziune care îi ofer? un nou sens existen?ial. R?t?cit într-o p?dure întunecat?, segerând labirintul interior din care cel ce s-a ab?tut de la “calea c?tre creste” nu se mai poate salva, el este amenin?at de trei fiare – o panter? u?oar?, o lupoaic? “numai os ?i piele” ?i un leu “cu bot fl?mând” - , ale c?ror în?elesuri alegorice sunt lesne de descifrat: necump?tarea, violen?a ?i viclenia. Apari?ia lui Vergilius, “poet divin, lumin? f?r? moarte”, alung? pe moment temerile celui r?t?cit, poetul latin invitându-l pe urma?ul s?u într-o c?l?torie, de care florentinul nu se simte demn, prin Purgatoriu, Infern ?i Paradis. Vergilius îi m?rturise?te îns? c? este trimis de “o doamn? blând?-n fapte”, “domni?? a virtu?ii”, Beatrice, care simbolizeaz? iubirea pur?, ?i Dante se las? cuprins de dorul ei ?i porne?te la drum al?turi de umbra ilustrului s?u înainta?.
C?l?toria este proiectat? în trei mari c?r?i (Infernul, Purgatoriul ?i Paradusul), fiecare dintre acestea articulat? pe câte treizeci ?i trei de cânturi, la care se adaug? prologul. Cele o sut? de cânturi, organizarea lor în tre?ine ?i încheierea fiec?reia dintre cele trei cantice prin cuvântul “stele” confirm? idealul renascentist al perfec?iunii ?i al simetriei spre care aspira Dante. În sprijinul aceleia?i idei, critica literar? a interpretat ?i structura p?r?ilor poemului, c?ci numerele simbolice trei, nou? ?i zece reprezint? osatura întregului text. Infernul cuprinde zece p?r?i, o câmpie întunecat? ?i nou? ceruri, Purgatoriul grupeaz? alte zece spa?ii simbolice, ??râmul m?rii, coasta muntelui, cele nou? ceruri mobile ?i un cer fix, Empireul.
P?truzând în Infern, Dante este orbit de un fulger ?i este purtat în Limb, unde sunt adunate sufletele copiilor mor?i înainte de Cristos ?i ale virtuo?ilor din antichitate, între care el îi recunoa?te pe Homer, Horatius ?i Ovidius; dup? întâlnirea cu Minos, judec?torul Infernului, c?l?torii o z?resc printre cei ce au p?c?tuit din dragoste pe Francesca da Rimini, care le istorice?te nefericita ei poveste. Poetul ?i c?l?uza sa î?i continu? c?l?toria prin cercurile unde î?i isp??esc p?catele lacomii, zgârci?ii, ?i risipitorii, mânio?ii, seme?ii ?i invidio?ii, ereticii, tâlharii, lingu?itorii ?i tr?d?torii, violen?ii, sinuciga?ii, c?m?tarii, ho?ii, ipocri?ii etc. Fiecare popas îi prilejuie?te poetului întâlniri semnificative cu umbrele unor personalt??i ale antichit??ii sau cu unii dintre contemporanii s?i, iar istorisirile acestora, precum ?i pedepsele pe care le isp??esc au rolul de a trimite spre descifrarea sensurilor alegorice ale lucr?rii.
Fascina?ia acestei prime c?l?torii vine ?i din impresia de via?? adev?rat? ce se degaj? din descrieri, personajele surprinse de Dante ducând cu ele ?i dup? moarte p?catul pentru care au fost aruncate în Infern. Francesca da Rimini ?i Paolo Malatesta î?i tr?iesc mai departe iubirea interzis?, în ciuda chinurilor la care sunt supu?i, ho?ul Ciampolo di Navarra îi p?c?le?te pe draci printr-un ?iretlic, iar contele Ugolino ?i arhiepiscopul Ruggieri î?i continu? ura ?i dincolo de grani?ele terestre, rozând întru ve?nicie unul din craniul celuilalt. Ie?ind “c?tre lumini ?i stele”, Dante p?r?se?te Infernul, cutremurat de cele v?zute, ?i se îndreapt? spre Purgatoriu, dup? ce se încinge cu stuful umilin?ei ?i-?i spal? obrazul de negurile Infernului, pentru a putea p?trunde pe t?râmul celor care au con?tiin?a justi?iei divine, se c?iesc de p?catele s?v?r?ite ?i a?teapt? iertarea. Aici el îi va întâlni pe rând pe cei ce s-au c?it prea târziu, pe del?s?tori, pe trufa?i ?i invidio?i, pe nep?s?tori, zgârci?i, lacomi, desfrâna?i, cu to?i c?indu-se pentru p?catele lor ?i ascultând pilde de iubire, generozitate, cump?tare ori castitate.
În Cântul XXX, poetul este surprins de apari?ia iubitei Beatrice care îi va lua locul lui Vergilius pentru a-l c?l?uzi prin Paradis. Poetul însu?i se c?ie?te acum pentru dec?derea lui moral? ?i prime?te mustr?rile Beatricei, apoi, purificat în unda sclipitoare, porne?te “curat ?i dornic de-a urca la stele”.
Spre deosebire de atmosfera dramatic? a Infernului, în care se aud gemetele ?i ?ipetele celor pedepsi?i, iar poetul asist? neputincios la zvârcolirile lor, Purgatoril este dominat de calm, lini?te, împ?care ?i speran??. Duhurile întâlnite aici au superioritatea morl? a c?in?ei, a?a cum m?rturise?te Guido Guinizelli, întemeietorul ?colii “dulcelui stil nou” : “… ?i sunt aici, c?ci m-am c?it în moarte”. Cantina Purgatoriului se define?te prin lirism, poetul italian exprimându-?i aici toat? adâncimea credin?ei sale în valorile umanit??ii, ceea ce îl determin? pe Miguel de Unamuno s? exclame: “Din adâncul acestei nelini?ti, din abisul sentimentului moralit??ii noastre, ie?im la lumina unui alt cer, cum din adâncul Infernului a ie?it Dante s? revad? stelele…”.
Intrarea în Paradis se face o dat? cu invoca?ia lui Apollo, zeul artei, c?ruia poetul îi cere sprijinul pentru a putea reda în versuri toat? str?lucirea fascinant? a sferelor cere?ti.
|