|
Chiar din primele h?r?i ale Terrei, s-a putut observa asem?narea uimitoare dintre ??rmul lumii Noi ?i cel al lumii Vechi. Aceast? asem?nare a ridicat fireasca întrebare: este posibil ca cele dou? continente s? fi fost cândva unite?
La mijlocul anilor 1800 cercet?torii au început s? adune fosile din rocile continentelor îndepartate. La începutul anilor 1900 geologul american Frank B. Taylor a sugerat posibilitatea dep?rt?rii continentelor între ele, ?i a presupus c? transla?ia contientelor a creat presiuni laterale ce au dus la apari?ia lan?urilor muntoase.
Teoriile lui Wegener
Independent de observa?iile lui Taylor, Alfred Wegener a f?cut cercet?ri în scopul determin?rii schimb?rilor climatice de-a lungul istoriei P?mântului. Acesta a c?utat cheia misterelor prin studierea fosilelor, g?sind spre exemplu, fosile ale unor plante tropicale sub stratul de z?pad? ?i ghea?? din Groenlanda. El a mai g?sit ?i alte semne r?mase în roci care indic? faptul c? o parte a Africii de Sud ?i partea tropical? a Americii de Sud au fost cândva acoperite de ghea??.
Wegener a dat r?spunsul la aceast? ipotez? în cartea intitulat? “Die Enstehung der Kontinente und Ozeane” (Originea Continentelor ?i a Oceanelor). Ipoteza lui era c? pe vremea când avea plante tropicale, Groenlanda se situa undeva în jurul Ecuatorului. Suprafe?ele întinse ale Africii ?i Americii de Sud trebuiau s? se situeze undeva în jurul Polului Sud, când erau acoperite cu ghea??. Cu alte cuvinte, continentele s-au deplasat din pozi?ia lor anterioar?.
Teoria transla?iei continentelor a fost în general acceptat? pân? în anii cincizeci-?aizeci. Între timp îns?, s-au acumulat atâtea dovezi, încât teoria nu a mai putut fi ignorat?. S-a creat un termen nou pentru descrierea fenomenului: tectonica pl?cilor. Potrivit acestei teorii, continentele se afl? în mi?care continu?, cu o vitez? de deplasare între ele ce variaz? de la 1 la 10 cm pe an. Acceptarea teoriei mi?c?rilor tectonicea deschis o nou? er? în studiul P?mântului.
Puzzle de continente
Primele teorii asupra mi?c?rii continentelor s-au bazat pe similitudinile ??rmurilor continentelor, ale Americii de Nord ?i de Sud, respectiv ale Africii ?i Europei. Fiecare continent este m?rginit de o regiune numit? “platforma continental?” sau “?elf”, care este acoperita cu ap? de mic? adâncime ?i face parte din continent.
Studiul rocilor, a structurilor de roci ?i a fosilelor, a adus dovezi noi în sprijinul teoriei transla?iei continentelor. Wegener a ?tiut c? în trecut au existat mai multe ere glaciare. Când clima P?mântului s-a racit, suprafe?ele de gheat? ce acoper? ast?zi Antarctica ?i Groenlanda s-au extins. Ghea?a s-a deplasat spre exterior, sub ac?iunea for?ei gravita?ionale, iar rocile prinse în stratul de ghea?a au arat solul, l?sând brazde pe teren. Ghea?a a transportat ?i straturi formate din f?râme de roci, numite moren?, din care se formeaz? rocile de tilit?. Wegener, împreuna cu un geolog sud-african, Du Toit, au g?sit multe brazde ?i depuneri de tilita pe continentele sudice: America de Sud, Africa, Antarctica, Australia ?i India. Se crede c? acestea s-au format în Carboniferul superior ?i în Permianul timpuriu. Aceste suprafe?e au fost probabil prizonierele unei ere glaciare în acela?i timp, adic? acum circa 300 mil. de ani. Aceasta dovede?te unitatea continentelor sudice la începutul acestei ere glaciare.
Structuri de roci
Structurile de roci prezint? dovezi noi asupra transla?iei continentale. Rocile din Africa de Nord, din regiunea Saharei, sunt, în mare parte, foarte vechi (circa 2 miliarde de ani), dar pe lâng? ele sunt lan?uri de roci care nu dep??esc vârsta de 550 milioane de ani. Linia de demarca?ie între ele este clar?; aceasta este în Oceanul Atlantic, lâng? capitala
|