|
Geneza Carpa?ilor române?ti
Dintre cele trei principale trepte de relief ale teritoriului ??rii, cununa mun?ilor se impune, fa?? de regiunile înconjur?toare, nu numai prin pozi?ia central? pe care o ocup? ori prin altitudine, ci în mod deosebit prin faptul c? toate celelalte unit??i teritoriale pân? la periferie prezint? multiple leg?turi genetice cu Carpa?ii, România fiind considerat? drept „?ar? carpatic?”. Acestea sunt ?i motivele pentru care în urm?rirea genetic? a reliefului începem cu aria muntoas?.
În limbajul obi?nuit, Carpa?ii sunt considera?i „mun?i tineri”. Este f?r? îndoial? o tinere?e relativ? chiar la scara geologic? a timpului, întrucât în linii mari ei s-au format în perioada de la sfâr?itul erei mezozoice ?i într-o bun? parte a ter?iarului, fapt comun pentru întregul sistem muntos dezvoltat în geosinclinalul alpino-carpato-himalaian, care str?bate dintr-un cap?t în altul dou? continente. De fapt îns?, realizarea ca mun?i a Carpa?ilor a fost mai înf?ptuit? într-o perioad? mult mai îndelungat?, printr-o evolu?ie foarte complex?, în care faze succesive de orogenez? (adic? de cutare) ori simple mi?c?ri pe vertical? înso?ite adesea de falieri (adic? de rupturi) erau urmate de epoci de sedimentare sub luciul apelor m?rii ori de eroziune, prin agen?ii atmosferici ?i gravita?ionali. Toate au la un loc, dup? o îndelungat? conlucrare ori înfruntare, au înf?ptuit unul din cele mai lungi lan?uri muntoase ale Terrei, în cuprinsul c?ruia Carpa?ii reprezint? un mic fragment, cu unele particularit??i ?i tr?s?turi proprii.
Este drept c? faza cut?rilor de la sfâr?itul cretacicului superior (ultima perioad? a erei mezozoice) ?i cele din neozoic (ter?iar), au fost hot?râtoare în trasarea contururilor principale ale lan?ului carpatic din România, dar pe de o parte acestea au fost urmate de noi relu?ri ale cut?rilor ?i de în?l??ri verticale târzii (pliocen-cuaternare), care au completat ?i des?vâr?it structura mun?ilor, pe de alt? parte ele au fost precedate de mi?c?ri de cutare ?i de scufundare care au f?râmi?at un vechi uscat hercinic, recontopind fragmentele, fie prin pecete sedimentare, fie prin intruziuni magmatice venite din adâncuri.
În continuare sunt prezentate etapele de formare a lan?ului carpatic:
Etapa veche sau hercinic?, în care s-au individualizat pe plan european un întreg lan? muntos ce str?b?tea continentul ca o diagonal? de la vest la est ?i din care s-a mai p?strat ast?zi o succesiune de masive ?i mun?i ruina?i care, începând sin Peninsula Bretagne (Fran?a) ajung, cu unele întreruperi, pân? în Dobrogea de Nord. O anumit? por?iune meridional? a acestora a constituit scena pe care o avea s? se desf??oare specatculoasa epopee geologic?, de pe urma c?reia au rezultat Carpa?ii falnici de ast?zi. Acea arip? meridional? hercinic? se prezenta ini?ial ca un uscat care acoperea întregul spa?iu carpatic actual, inclusiv Transilvania, precum ?i Câmpia Panonic?. Labil? ca orice zon? de geosinclinal, acea întindere a intrat într-o faz? de puternice cut?ri în perioada carboniferului mediu, paralel producându-se intruziunea unor mase granitice printre rocile alc?tuitoare de felul lacolitelor (lave care nu ajung la suprafa?? prin erup?ii vulcanice, ci p?trund doar printre stratele forma?iunilor mai vechi pe care le boltesc) provocând astfel metamorfozarea acestora care cap?t? caracter cristalin.
Mi?c?rile hercinice au produs exondarea, adic? scoaterea de sub apa m?rilor a zonei cristaline, devenite uscat. Dup? o perioad? de lini?te în care s-au succedat mai întâi o clim? ecuatorial? umed? cu vegeta?ie luxuriant? (carbonifer), apoi una cald? ?i
|