|
REFERAT LA GEOGRAFIE DESPRE MARI INVENTII
Biliografie:"Enciclopedia Copiilor" editura Ion Creanga
FARUL MARITIM
Farul este o constructie speciala subiective forma de turn, amplasata pe
malul marilor sau oceanelor, in zona apelor putin adanci; element este
prevazut cu un sistem de iluminare in varf, spre a-i servi drept ghid
pentru nave. Cel mai vechi far cunoscut este Farul din Alexandria (una din
cele sapte minuni ale lumii) construit la inceputul primului mileniu al
erei crestine de catre Sostratos din Cnidos, la porunca regelui Ptolemeu
Filadelful. Acest far avea trei etaje si o inaltime de 110 m. Farul a fost
inaltat pe insula Pharos, din fata orasului-port Alexandria, din Egipt. De
aici provine si numele generic "far".
In primele secole ale erei crestine fenicienii si romanii au construit
numeroase faruri pe tarmurile Marii Negre, de-a lungul Mediteranei, pe
coastele Oceanului Atlantic si pe insulele britanice. Dupa caderea
Imperiului Roman, care a atras dupa sine declinul navigatiei, nu s-au mai
construit faruri maritime.
O data cu reinvierea schimburilor comerciale, incepand cu secolul al XII-
lea francezii, precum si germanii, prin liga hanseatica (asociatie
comerciala occidentala din Evul Mediu), au construit numeroase faruri. La
sfarsitul secolului al XIV-lea, circa 30 de faruri marcau coasta Europei.
Farurile de constructie moderna au inceput sa fie date in exploatare la
inceputul secolului al XVII-lea. Farurile erau initial construite din lemn,
asa ca furtunile le distrugeau adeseori. Primul far din piatra a fost
construit in Anglia, in anul 1759, de catre inginerul englez John Smeaton
(1724-1792). In anul 1820 se aflau in lume 250 de faruri mari.
Betonul si otelul au fost folosite la construirea farurilor abia la
inceputul secolului al XX-lea. Noile faruri au structuri de otel.
Lumina farurilor era initial, furnizata de focurile de lemn, cu carbuni,
de tortele cu rasini, apoi de lampile cu seu sau grasimi vegetale. Uleiul
de peste a fost folosit incepand cu sfarsitul secolului al XVIII-lea.
Aparitia lampilor ce utilizau gazul lampant, evitandu-se inegrirea
ferestrelor, a permis introducerea lentilelor prismatice si reflectoarelor
care concentrau lumina la o intensitate comparabile cu cea a unui far de
automobil. Reflectoarele parabolice au fost introduse in anul 1791, iar
farul cu lentila Fresnel a aparut in anul 1823.
Un dispozitiv revolutionar de rotire a lampii care proiecteaza lumina
concentrata a fost inventat in aceeasi perioada.
In secolul al XX-lea s-au introdus lampile cu benzina si cele cu
acetilena. Acetilena este folosita chiar si acum, deoarece este ieftina si
comoda in exploatare.
Ca urmare a perfectionarii lampilor electrice in anii 20 farurile au fost
echipate cu lampi cu arc electric, care dau intensitate pana la 500
milioa |