|
Lacul constituie forma?iunea cea mai stabilă de ape stătătoare. Întinderea ?i adâncimea lui îi conferă un oarecare grad de dezvoltare de sine stătător. Sub raport biologic, în lac se disting cel pu?in două zone, ?i anume: zona litorală, acoperită de vegeta?ie de mal ?i subacvatică, denumită ?i zonă trofogenă sau fotică.
Zona profundă, lipsită de lumină, acoperită de mâl la fund, în care trăiesc numeroase bacterii, denumită adesea ?i zona trofolitică sau afotică, cu animale care consumă materia organică produsă în zona superioară – hipolimnion.
Între aceste zone există o pătură de apă de o grosime mai mică –metalimnion în care saltul termic este foarte brusc si care dă zonei de adâncime o constantă a condi?iilor de mediu destul de mare.
După defini?ia clasică a lacurilor, în ?ara noastră numai câteva bazine intră în această categorie: Snagov; Bucura; Sf. Ana. Restul bazinelor sunt prea pu?in adânci ?i nu au o zonă profundală, astfel că intră mai mult în categoria băl?ilor permanente.
Apele de la noi au un con?inut de săruri care variază în general invers propor?ional cu înăl?imea la care se găsesc.
Evaporarea apei de la suprafa?a lacului depinde atât de situarea geografică a bazinului; de altitudinea la care se găse?te,cât ?i de o serie de factori locali.Dar în general ?i în ?ara noastră procesul de evapora?ie se încadrează în legea generală privind diminuarea scăderii
|