|
STUDIUL SPATIULUI COSMIC CU AJUTORUL
RADIATIEI ELECTROMAGNETICE
In comparatie cu telescoapele terestre,cele spatiale ofera o
viziune mult mai clara a obiec-
telor ceresti deoarece aceste instrumente sunt deasupra atmosferei
turbulente si distorsio-
nante a Pamantului.Telescoapele de pe orbita pot deasemenea sa
acopere intreaga sfera
observabila a spatiului in timp ce telescoapele stationare de la
sol acopera o arie limitata in functie de pozitia lor pe Pamant.
Telescoapele spatiale au acces la o parte mai larga a
spectrului electromagnetic ,inclusiv asupra razelor
gamma,X,ultraviolete si o buna parte a spectrului
infrarosu.Fiecare din aceste spectre ofera o noua privire asupra
universului si sunt o sursa importanta de informa-tii asupra
planetelor,stelelor,galaxiilor si a proceselor care le
modeleaza.Fenomenele comple-xe cum ar fi galaxiile active sau
gaurile negre nu pot fi intelese complet fara a compara datele
obtinute de la diferitele regiuni ale spectrului electromagnetic.
Telescoapele spatiale variaza in complexitate de la sateliti
mici,care adeseori acopera intrea-ga bolta,pana la sateliti-
observator de mari dimensiuni si care pot studia obiecte
individuale.
Acesti sateliti necesita in general un control intensiv de la
sol,astronomii alegand obiectele de studiat si orientand
satelitul pe directia corecta.
Inca de la inceputul secolului teoreticianul rus Konstantin
Tsiolkovsky si inginerul german
Hermann Oberth si-au dat seama de avantajele plasarii unui
telescop in spatiu unde lumina stelelor sa nu fie impiedicata de
atmosfera Pamantului.Insa abia dupa cel de-al doilea razboi
mondial,cand rachetele construite au fost suficient de
puternice pentru a plasa sateliti pe orbita,visul astronomiei
spatiale devenea realitate.
Programul britanic Ariel a dus la lansarea in aprilie 1962 a
primului satelit astronomic,Ariel 1,care a efectuat masuratori
asupra emisiei UV si IR a Soarelui.Acest succes a fost urmat de
lansarea in decembrie 1968 de catre NASA a satelitului OAO-2
(Orbiting Astronomical Obser-vatory;doi pentru ca prima lansare
a fost un esec).Acesta transporta detectoare gamma,UV,X si IR.Ca
initiatori ai unei lungi serii,acesti sateliti au oferit un
punct de plecare valoros pentru telescoapele spatiale complexe
de mai tarziu.
Astronomia in infrarosu
Aceasta ramura a astronomiei se ocupa cu detectarea si studiul
radiatiei IR emanata de obiectele din spatial cosmic.Radiatia IR
are o lungime de unda cuprinsa intre 0.0007mm si 0.35mm(infrarosu
indepartat).Lungimile de unde mai mari apartin microundelor si
undelor radio.
Observatiile in infrarosu sunt importante pentru astrofizica
din mai multe motive.Radiatia IR penetreaza intinderile vaste de
gaz interstelar si norii de praf mai usor decat o face lumina
vizibila si cea ultravioleta,reveland regiuni ale spatiului
ascunse pentru telescoapele obisnuite.
Stelele tinere sunt inconjurate de un cocon de gaz si praf care
le face |