|
1. A doua viteza cosmica
A. Introducere
Latura cea mai complexa a navigatiei cosmice o constituie, fara
indoiala, realizarea zborului de la o planeta la alta, cu stationare pe
suprafata planetei de destinatie. Totodata, aceasta latura se prezinta ca o
faza superioara a dezvoltarii cosmonauticii.
Pentru a zbura de pe o planeta pe alta trebuie tinuta seama de legile
care guverneaza miscarea planetelor si, inainte de toate, de legea
atractiei universale. Toate planetele sistemului solar se misca in jurul
Soarelui pe orbite inchise (elipse), viteza cu care ele dau ocol astrului
fiind din ce in ce mai mica, pe masura ce orbitele sunt mai mari, adica pe
masura ce planetele sunt mai departate de Soare. Astfel, Mercur, planeta
cea mai apropiata de Soare (distanta medie 57,93 milioane km), se
invarteste cu viteza de 47,9 km pe secunda, in timp ce Venus - planeta
imediat urmatoare - care se afla la o departare medie de Soare de 108
milioane km, are viteza de rotatie de numai 35 km pe secunda, iar Pamantul
(departare medie de Soare de 108 milioane km) se roteste in jurul astrului
cu 29,8 km pe secunda.
B. A doua viteza cosmica
Cum se stie, pentru a se putea plasa un satelit pe orbita, trebuie sa
i se imprime acestuia o viteza de egala cu prima viteza cosmica
corespunzatoare inaltimii respective (7,9 km pe secunda la suprafata
Pamantului, 7,85 km pe secunda la 250 de km altitudine si asa mai departe
descrescand pe masura ce inaltimea orbitei este mai mare). Cand viteza
initiala este exact cea necesara (prima viteza cosmica sau viteza
circulara), satelitul descrie o orbita circulara cu centrul in centrul
Pamantului. In acest caz viteza satelitului este aceeasi in oricare punct
al orbitei. Daca, insa, la introducerea pe orbita se imprima satelitului o
viteza mai mare decat viteza circulara, orbita satelitului se alungeste,
luand forma unei elipse. Continuand sa marim viteza initiala, orbita se
alungeste tot mai mult, pana la infinit; este cazul vitezei de 11,2 km pe
secunda - a doua viteza cosmica, pentru care orbita satelitului nu se mai
inchide, ea devenind hiperbola, corpul parasind orbita Pamantului.
2. Sondele spatiale
A. Generalitati
Sondele spatiale sunt sateliti mai speciali, destinati fie sa se
plaseze pe orbita in jurul Soarelui, fie sa efectueze o lunga calatorie, in
spatiu, inainte de a intalni astrul pe care au fost programati sa il
studieze. Misiunea unei sonde spatiale este complexa si costisitoare.
Intalnirea, departe de Pamant, dintre un corp ceresc si o sonda
spatiala, necesita o pregatire indelungata si participarea unui mare numar
de specialisti din cele mai diferite domenii. Sonda trebuie sa fie lansata
intr-o perioada stabilita foarte exact (care depinde de pozitia relativa |