|
În ultimii ani, în ?tiin?a cognitiv? s-a manifestat o controvers? important? asupra ideii de a se apela la fizica cuantic? pentru explicarea fenomenelor mentale. Promotorii principali ai unui curent de gândire pro-cuantic sunt Roger Penrose (1989, 1994), Henry P. Stapp (1993), Stuart R. Hameroff (1994), M. Jibu si K. Yasue (1996)[1].
Au ap?rut îns? si reac?ii prin care se neag? natura cuantic? sau rolul fizicii cuantice în manifestarea si explicarea fenomenelor mentale si ale con?tiin?ei. Spre exemplu, Gregory R. Mulhauser, de la Departamentul de filosofie al Universit??ii Glasgow din Sco?ia, în urma analizei sale[2], consider? c? tr?s?turile mecanicii cuantice sunt extrem de nerelevante pentru producerea ?i explicarea fenomenelor mentale. El î?i intituleaz? studiul s?u, la care am f?cut referin??, “On the End of a Quantum Mechanical Romance”[2]. De asemenea, afirm? c? nu se poate acorda nici un rol con?tiin?ei în influen?area rezultatului unui eveniment cuantic.
Kirk Ludwig, de la Departamentul de filosofie al Universit??ii din Florida, Gainesville, SUA, nu vede de ce între fizica clasic? si fizica cuantic? ar fi o diferen?? în problema rela?iei dintre corp si minte[3]. El afirm?:
|