|
Filosofia contemporan? (Paul Ricoeur, Mc Intyre) define?te omul ca animal ŕ récits a c?rui unic? certitudine const? în a fi narat (Notre seule certitude c'ęst d'etre narré – Paul Ricouer).
Nara?iunea a existat în orice societate; ca ?i metafora pare s? fie peste tot. Uneori activ? ?i evident?, alteori fragmentar? ?i ascuns?, ea subîntinde nu doar fic?iunea literar? sau conversa?ia, ci ?i proiectele cotidiene, planul unei întreprinderi, intriga cinematografic?. Producerea de nara?iuni este strategia care ne permite s? facem lumea inteligibil?, fiind un model esen?ial de organizare a datelor.
Întrebat fiind de o mam? care dorea s?-?i îndrepte fiul c?tre cariera ?tiin?ific? ce gen de texte ar trebui abordate, Einstein ar fi r?spuns: basme. Simpl? butad?, dar ?i afirmarea valorii euristice, de catalizator al imagina?iei pe care o poate asuma aceast? form? de nara?iune.
„Eu cred c? pentru a povesti trebuie în primul rând s? construie?ti o lume, cât mai mobilat? posibil, pân? în cele mai mici detalii. Dac? a? construi un fluviu ?i pe malul stâng a? instala un pescar, atribuindu-i un caracter irascibil ?i un cazier judiciar, a? putea s? încep s? scriu, traducând în cuvinte ceea ce nu poate s? nu se întâmple”(U. Eco, 1985: 27) ca în proverbul indian ”a?az?-te pe malul unui fluviu ?i a?teapt?, cadavrul du?manului t?u nu va întârzia s? apar?”.
Intriga este deci generat? pornind de la lumea posibil? a nara?iunii (actori ?i evenimente): Rem tene, verba sequentur, invers decât în poezia Verba tene, res sequenter – (U. Eco 1983: 28). Personajele sunt într-un fel constrânse s? ac?ioneze dup? legile lumii în care tr?iesc(sceleratul balzacian Vautrin, martirul hugolian Jean Valjean sau asasinul orb Jorge din romanul lui Eco Numele trandafirului), iar naratorul devine „prizonier al premiselor sale”, dup? cum lectorul devine „prada” textului, obiect al unei experien?e de transformare induse de text, dincolo de dihotomia discutabil? opere de consum/provocare sau narativitate de mas?/elit?.
A interesa un public larg ?i a-l face s? viseze nu înseamn? neap?rat a-l „lobotomiza” prin mass-media, ci poate a-l fascina ?i obseda.
„Criza studiilor literare” (criza institu?ional? a pred?rii/ înv???rii literaturii) nu poate fi rezolvat? decât prin renun?area la instituirea textului literar elitist ca unic obiect al teoriei literare naratologiei etc. ?i acceptarea unui demers indisciplinar în câmpul discursului social „în complexitatea cacofonic? a limbajelor sale, a schemelor sale cognitive ?i a migr?rilor tematice „(M. Angenot, 1990: 33).
Revalorizarea modern? a povestirii începe cu romantismul prin cercetarea basmelor populare, care permit întoarcerea la surse, la Ur-forme( „basmul fantastic, dublet facil al mitului ?i ritualului ini?iatic reia ?i prelunge?te ini?ierea la nivelul imaginarului” – M. Eliade, 1956: 887) ?i continu? cu dezvoltare romanului ca form? literar? totalizant? (M. Bakhtine, G. Lukŕcs, René Girard), culminând cu analiza structural? a povestirii, infra 5.4 – 5.9.
Achizi?iile naratologiei structurale a anilor '70 au fost reluate de psihologia american? preocupat? de mecanismele memoriei ?i stoc?rii informa?iei) psihologia cognitiv? a confirmat de altfel ipotezele unui Propp ?i Greimas privind existen?a constantelor narative).
|