|
R E F E R A T
1. Despre problema fericirii
Este posibila fericirea ?
Putem noi sa jungem la acea multumire a dorintelor si realizare a
scopurilor
noastre in viata ?
Suntem cu adevarat fericiti ?
Aceste intrebari au fost, sunt si vor fi atat timp cat va dainui
oemnirea , iar raspunsurile vor fi variate, unele in contradictie cu
celelalte, unele in completarea altora. Si totdeauna va mai fi ceva de
spus, pentru ca sufletul omului doreste fericirea
Nu cred ca exista o definitie unica a fericirii, sau un singur
criteriu de determinare a fericirii, caci sufletul omenesc e complicat si
variabil de la individ la individ. Asa cum spunea filosoful Petre Andrei
" Ceea ce provoaca fericirea unuia nu este uneori pentru altul nici macar
un motiv de multumire trecatoare, ceea ce descreteste o frunte si
inveseleste un chip poate produce altcuiva durere, caci un soare ce rasare
intr-o parte, apune in partea cealalta " .
Toti oamenii tind catre fericire, dar nu toti o concep la fel, de unde
rezulta multimea teoriilor filosofice asupra fericirii.
Sub aspectul subiectiv, fericirea poate fi studiata si sub o forma
mai generala, mai obiectiva. Caci fericirea adevarata presupune o
constiinta de sine dezvoltata care sintetizeaza datoria morala sociala cu
aspiratia catre fericire .
A vorbi despre fericire inseamna a predica, a arata, unde si cum se
poate gasi ea.
Filosofii din antichitate au considerat fericirea ca un fenomen
individual si dependent numai de individ, pe cand in timpurile mai noi s-a
pus fericirea in legatura cu societatea.
Aristotel a facut din fericire continutul binelui moral.
Platon credea ca fericirea e numai placerea purificata prin
inteligenta.
Feuerbach a sustinut ca fericirea este izvorul oricarei morale si
legea absoluta a vointei noastre.
Benedict de Spinoza spunea prin "amor intellectualis Dei" : aceasta
iubire produce fericirea; ea e o parte din iubirea pe care o are Dumnezeu
pentru om si rezulta din cunostinta lui Dumnezeu. Cunostinta aceasta da
omului virtutea si fericirea . De aceea, dupa teoria lui Spinoza, fericirea
poate fi atinsa daca omul este condus de idei clare, fara afecte si
pasiuni. Izvorul fericirii este in om, in ratiune.
Leibniz deduce fericirea din virtute, iar virtutea o identifica cu
perfectiunea, iar perfectiunea cu dobandirea de cunostinte, de reprezentari
cat mai clare .
Faust a cautat fericirea in gandire, dar nu a gasit decat dorul nespus
de fericire.
Hutscheson leaga notiunea de fericire de sentimentele morale, dar
sustine ca morala e victoria iubirii pure, neinteresate asupra celorlalte
dorinte si sentimente.
Kant a exclus total fericirea din viata morala, fericirea fiind o
notiune formala, valabila pentru domeniul transcendentului.
|