|
Cercetarea categoriilor care constat? ?i explic? caracterul determinat al proceselor reale (materiale ?i spirituale sau rezultând din împletirea materialului cu spiritualul) ?i mecanismele determin?rii ne permite s? privim asupra teoriei determinismului, gândit? sub dou? aspecte:
? ca determinism universal, c?ruia i se înglobeaz? determinismele par?iale ale diferitelor nivele ale existen?ei
? din punctul de vedere ale determinismelor complexe, proprii fiec?rui nivel de structurare a existen?ei în parte
Se poate vorbi de aceea, la nivelul actual al cercet?rilor, ?i de un determinism global, caracteristic fiec?rui nivel de organizare a existen?ei în ve?nic? devenire, ?i apoi de corela?iile dintre ele, semnificative mai ales pentru nivelele superioare, înglobatoare.
Cele mai esen?iale verigi ale explic?rii deterministe le reprezint? nivelul fizic (incluzând oarecum pe cel chimic), nivelul biologic ?i cel al activit??ii umane, în care se desprinde raportarea omului al determinismul global, cosmic ?i includerea sa în determinismul cel mai complex din câte ne-a fost dat s? cunoa?tem, determinismul social.
Orice cercetare a determinismului în fizic? porne?te de la caracterizarea determinismului mecanic laplacean ca teorie a necesit??ii absolute, a legilor de fier, a identit??ii des?vâr?ite dintre efect ?i cauz?, a explic?rii rela?iilor dintre obiecte ?i a succesiunii st?rilor printr-o liniaritate perfect? sub ac?iunea unor cauze exclusiv exterioare. În evolu?ia gândirii fizice, teoria electromagnetismului a înt?rit ideea materialit??ii rela?iei cauzale prin reliefarea ac?iunii din aproape în aproape, iar teoria restrâns? a relativit??ii a reliefat dependen?a efectului de cauz? ?i, conform celor mai r?spândite p?reri, a anteriorit??ii cauzei în raport cu efectul. Dar ambele teorii r?mâneau compatibile, în fond, cu tezele cauzalit??ii liniare, a necesit??ii în succesiune ?i în repetarea fenomenelor, teze sus?inute de determinismul laplacean. Ideea necesit??ii absolute în desf??urarea evenimentelor fizice a fost zdruncinat? începând cu a doua jum?tate a secolului al XIX-lea de studiul fenomenelor calorice, studiu care eviden?ia natura statistic? a celui de-al doilea principiu al termodinamicii. Este adev?rat c? sub influen?a gândirii predominant metafizice, din care fizica nu se smulsese înc?, statisticitatea fenomenelor termodinamice a fost mult? vreme interpretat? ca rezultat al ignoran?ei umane, deci în spiritul materialismului metafizic, continuând s? domine speran?a unei ireductibilit??i a comportamentului statistic la cel dinamic.
Lovitura de gra?ie în interiorul fizicii o prime?te determinismul mecanic din partea fizicii microcosmosului, în primul rând din partea creatorilor mecanicii cuantice nerelativiste. Câteva caracteristici fundamentale ale mecanicii cuantice înc? din primele decenii ale constituirii sale obligau la p?r?sirea modelului determinist propriu fizicii clasice.
Astfel, în mecanica cuantic? nu se mai putea determina concomitent, ca în cea clasic?, viteza ?i pozi?ia obiectului în mi?care. Rela?ia de nedeterminare, stabilit? de Werner Heisenberg, reliefa deci limitele
|