|
Dou? din cele mai cunoscute tratate ale sale, “Politica” ?i “Etica Nicomahic?”, apar?in domeniului practic al filozofiei. Lucr?rile nu sunt “practice”, în sensul c? nu sunt manuale didactice. Din contr?, ele abund? în analize ?i în argumente, bazându-se mai mult pe cercet?ri istorice ?i ?tiin?ifice. Ele sunt lucr?ri de filozofie practic?; “practic?”, deoarece scopul sau ?elul lor nu este de a oferi adev?rul, ci de a schimba faptele.
Oamenii se disting de alte animale prin faptul c? posed? ra?iune ?i putere de gândire. Oamenii “con?in ceva divin - ceea ce numim intelect este divin”, iar intelectul nostru este “divinul în?untrul nostru”. Într-adev?r fiecare dintre noi este un adev?rat intelect, “c?ci el [intelectul] reprezint? ceea ce natura uman? are mai nobil ?i mai elevat”.
Activitatea intelectual? nu este suficient?. Oamenii nu sunt indivizi izola?i. “Omul”, scrie Aristotel, “este din natur? un animal social”. Aceast? remarc? nu este un aforism f?cut la întâmplare, ci o mostr? de teorie biologic?. “Animalele sociale sunt acelea care au o singur? activitate în comun; a?a sunt oamenii, albinele, viespile, furnicile ?i cocorii.”. “?i aceast? însu?ire este caracteristic? omului, spre deosebire de toate viet??ile, a?a c? singur el are sim?irea binelui ?i a r?ului, a dreptului ?i a nedreptului ?i a tuturor celorlalte st?ri morale. Comunitatea unor fiin?e cu asemenea însu?iri creeaz? familia ?i Statul”.
Primul lucru demn de pus în eviden?? în leg?tur? cu ideea aristotelic? de Stat este m?rimea acestuia. “C?ci, dac? din zece oameni nu s-ar putea constitui o cetate, o sut? de mii n-ar mai constitui o cetate.” El nu ?i-a schimbat niciodat? p?rerea c? micile ora?e-state erau cea mai propice - ?i cea mai natural? - form? de societate civil?.
Un Stat, oricum ar fi el constituit, trebuie s?-?i fie suficient sie?i ?i s? ating? ?elul pentru care el exist?. “Bun?starea”, care este ?elul Statului, este identificat? cu “eudaimonia” (fericirea), care este scopul individului. Statele sunt entit??i naturale ?i, asemenea altor obiecte naturale, au un scop sau un ?el. No?iunea de scop al Statului este legat? de alt ideal înalt. “Principiul fundamental al constitu?iilor democratice este libertatea […] Cea dintâi form? a libert??ii este de a conduce ?i de a fi condus, în mod succesiv […] Alt? form? a ei este dreptul l?sat fiec?ruia de a tr?i dup? cum îi place”.
Dar libertatea este sever restrâns? în Statul lui Aristotel. Ea este un prerogativ al cet??enilor, îns? o mare parte a popula?iei nu avea cet??enie. Femeile nu erau libere, existau sclavii. Potrivit lui Aristotel, unii oameni sunt sclavi de la natur?, ?i deci este permis de fapt s? fie subjuga?i. Cet??enii puteau de?ine sclavi, a?a cum puteau poseda ?i alte forme de proprietate. “Evident”, scrie el, “e mai bine ca proprietatea s? fie privat?, dar oamenii trebuie s? o pun? în comun la folosin??.” Dar el adaug? imediat: “Este sarcina legiuitorului de a veghea ca cet??enii s? fac? astfel.”. Statul lui Aristotel nu va dispune de mijloacele de produc?ie; el nu controleaz? direct nici economia. Dar legiuitorul vegheaz? ca regimul economic al cet??enilor s? fie guvernat potrivit.
Aristotel descrie foarte detaliat diversele moduri în care Statul poate reglementa via?a cet??enilor. Fiecare restric?ie, oricât de bine inten?ionat? ar fi în scopurile ei, este o îngr?dire a libert??ii. În afirma?ia lui Aristotel c? “to?i cet??enii apar?in Statului” se poate întrevedea germenii totalitarismului. Statul s?u este extrem de autoritar.
|