|
LEGENDELE PARISULUI
Au fost odata ca niciodata cateva sute de insule care se insiruiau de-a
lungul Senei -mai larga decit acum si mai adinca, desigur-asemenea unei
flotile. Erau insule tinere, sanatoase si insorite, dar cu toate acestea
numai una dintre ele, cea mai mare, era locuita cu adevarat. Aceasta insula
se numea Lutetia. Locuitorii ei erau mai ales pescari. La razboi cu alte
neamuri nu-i prea ducea gindul pentru ca insula lor era bogata si ceea ce
nu se gasea pe ea se gasea prin imprejurimi, apele Marnei si ale Oisei
urcind pina la grinele si viile vecinilor care le schimbau cu draga inima
pentru legume si peste. Aparati in caz de nevoie de bratele Senei, care ii
ocroteau cu apele lor, punind in calea celor cu ginduri potrivnice de pe
mal o stavila greu de trecut si usor de aparat, locuitorii acestei corabii
de pamint au ajuns fara prea multe impotriviri ale vremii in pragul anului
53 dinaintea erei noastre cind Cezar a supus intreaga Galie, locotenentului
sau Labienus revenindu-i menirea de a-l umili pe localnicului Camulage, un
fel de Decebal al parizienilor.
Latinizata, populatia Lutetiei, fara spaima altor navaliri, cu straja
romana pe cheiurile Senei, isi leaga tot mai mult "corabia" de destinul
pamintului de dincolo de apa, construind prima oara nu pod mai inalt (Grand-
Pont), apoi altul mai mic (Petit-Pont), apoi un drum pietruit catre nord
-bulevardul Saint-Martin de astazi- altul catre Orleans -strada Saint
-Jacques- si case inalte si albe pe linga poduri, mai ales pe malul sting
al Senei, in partea orasului care se numea inca de atunci Cartierul Latin.
Din anii acestia se mai pastreaza inca vechile Arene romane scoase la
lumina in secolul trecut cind s-au constrit actala strada Mange si
impunatorul Palat al Thermelor, sprijinit cu umerii sai bolovanosi si
inalti pe fragila delicatete a minastirii Cluny.
Si se pastreaza foarte multe legende, se pastreaza amintirea
Sfintului Laurentiu, amintirea lui Maurice de Sully, urmele Razboiului de o
suta de ani, campania spre Paris a rasculatilor condusi de Ioana d'Arc,
tragica noapte a Sfintului Bartolomeu, cele doua secole de lumina incepind
sub Regele-Soare, primul si al doilea razboi mondial si , in sfirsit,
Eliberarea, pastrind imaginea generalului de Gaulle si o data memorabila
pentru francezi: 24 august 1944.
Orasul isi cauta chipul mai vechi, din legende, si chipul cel nou,
mereu conturat, alergind cat e ziua de mare cu toate milioanele sale de
oameni si cu toate luminile lui aprinse, nelinistit si nervos, de la un
capat la altul al largilor bulevarde recente, uitind, tot mai des, de
istoria risipita prin ziduri.
TARA VINURILOR
Printre marile mindrii ale acestui popor obisnuit cu orele exacte de
masa, cu place |