|
Piotr Ilici Ceaikovski
Dupa parerea sa, "cultura inalta este unul dintre atuurile Romaniei"
"Spirit framantat, cautand fericirea (tema constanta a umanismului culturii
ruse) si eliberandu-se de zbucium prin arta compensatoare (chiar si in
incheierile lirico-tragice ale unor lucrari), Ceaikovski apare ca
exponentul rezolvarii problematicii simfonice (abordata uneori din unghiuri
de vedere programatice, dar tratata nu ilustrativ, ci eminamente muzical)
in zonele luminoase ale increderii nestramutate in viata, in om si in
valorile sale. (...) Concertul nr. 1, in si bemol major, pentru pian si
orchestra, op. 23 este una dintre cele mai indragite lucrari ale lui
Ceaikovski. Este elaborat intre anii 1847 si 1875 (...). Popularitatea
acestui concert se justifica prin inventia melodica de mare prospetime, pe
contraste simfonice pline de efect, prin solicitarea la maximum a laturii
virtuoze in partitura solistica" (Petre Codreanu). Joi, 13 decembrie, si
vineri, 14 decembrie, in sala Ateneului, Filarmonica "George Enescu" a
sustinut un concert, sub bagheta lui Valeri Vatchev (dirijorul principal si
director muzical al Filarmonicii din Vrata). Solistul invitat a fost
pianistul Eugen Albulescu, care a interpretat Concertul nr. 1, in si bemol
major, pentru pian si orchestra, op. 23, de Piotr Ilici Ceaikovski.
Stiu ca v-ati nascut in Romania, dar ca de mai multi ani sunteti stabilit
in Noua Zeelanda. Unde a inceput, insa, cariera dumneavoastra muzicala? Ati
putea face o scurta poveste legata de acest moment?
Cariera mi-a inceput, cu adevarat, in Noua Zeelanda, cand am inceput din
nou sa studiez pianul. In Romania schimbasem focusul si facusem percutia,
pentru a-l urma pe tatal meu, care a fost timpanist la Filarmonica Enescu.
Deci, cand ne-am mutat in Noua Zeelanda, am recuperat iubirea de pian, plus
ca am fost avantajat de faptul ca parintii mei au avut un soc cultural
cumplit, drept urmare nu au mai avut energia suficienta de a face presiune
pentru a ma determina sa fiu "mare muzician". Cu alte cuvinte, am avut timp
suficient si nici o presiune. Plus ca nu vorbeam engleza bine, asa ca am
gasit in studiul pianului un timp plin de solitudine, fapt care m-a ajutat
sa trec mai usor peste lipsa prietenilor mei buni din Romania, cu care nu
puteam avea nici un fel de legatura (anul fiind 1984, inainte de
"revolutie").
Din programul concertului, am aflat ca talentul dumneavoastra a fost
"marcat" de numeroase premii, ceea ce inseamna, de buna seama, o
recunoastere internationala. Considerati ca ati fi avut acelasi drum daca
ati fi ramas in Romania?
Nu stiu ce s-ar fi intamplat daca as fi fost in Romania. Stiu ca Romania
are un sistem de educatie diferit de cel din Vest. Multi romani capata
premii la toate concursurile internationale. Dar eu nu pot sa speculez in
legatura cu ce mi s-ar fi intamplat mie.
Legat de intrebarea precedenta, puteti stabili un raport intre situatia
muzicii clasice in Occident si situatia din Romania? V-as ruga sa aveti in
vedere si |