|
NOTIUNEA DE EXECUTIV SI ADMINISTRATIE
PUBLICA IN PRINCIPALELE SISREME CONTEMPORANE
Doctrina occidentala utilizeaza expresia de "executiv" pentru a evoca
generic pe cei doi sefi ai "puterii executive", pe ministri si alti
demnitari, rolul constitutional al acestor autoritati publice neputand fi
redus la clasica functie a executivului, adica numai la aplicarea legilor,
intrucat activitatea administratiei publice este o specie a activitatii
publice.
O departajare a atributiilor preponderent politice de cele preponderent
administrative este imposibila fara un tablou constitutional al acestora,
astfel ca atat seful statului, cat si guvernul, in calitate de "sefi" ai
structurilor administratiei publice realizeaza legatura dintre politic si
activitatea concreta de aplicare a legii, fie prin stabilirea unor norme
subsecvente, fie prin prestarea serviciilor publice, in limitele legii.
In functie de regimul politic al unui stat, dar si de forma de
guvernamant, dispozitiile constitutionale consacra diferite principii pe
baza carora sunt delimitate notiunile de putere executiva si
administratie publica de notiunile de autoritate publica si serviciu
public.
Doctrina administrativa cu caracter juridic identifica doua mari
tipuri sau sisteme de drept aplicabil administratiei: tipul anglo-saxon si
tipul francez , sisteme ce prezinta particularitati specifice nationale,ca
urmare a mutatiilor suferite dupa al doilea raboi mondial.
Sistemul de drept anglo-saxon se individualizeaza fata de cel francez
prin doua trasaturi: normele care-l alcatuiesc sunt norme ale dreptului
comun (common law), iar litigiile administrative sunt solutionate de catre
instantele judiciare de drept comun si nu de catre instante speciale de
contencios administrativ.
Aceste trasaturi s-au evidentiat atat in Anglia, cat si in S.U.A.,insa doar
pana in a doua jumatate a sec.al XIX-lea, cand reformele administrative
locale din ambele tari au marcat instituirea unor norme juridice speciale,
derogatorii de la dreptul comun - normele de drept administrativ.
Trasatura caracteristica a sistemului constitutional britanic este
absenta unei constitutii in sens formal si nu in sens material, intrucat la
ansamblul coerent de cutume se adauga texte juridice adoptate de parlament,
de o importanta deosebita pentru dezvolatarea institutiilor politice din
aceasta tara, ca si pentru raporturile dintre guvernanti si guvernati, cum
sunt: "Magna Charta Libertatum"(1215), "Petition of Rights"(1628), "Habeas
Corpus Act"(1679), "Bill of Rights"(1689), "Act of Settlement"(1701),
"Reform Act"(1832), "Parliament Act"(1911), "Statutory Instruments
Act"(1946), "Parliament Act"(1959) s.a. Alaturi de aceste acte se aplica si
un mare numar de traditii si cutume constitutionale cu un rol functional
bine stabilit, de a caror existenta si obligativitate este constienta
intreaga natiune engleza, aceste simboluri constitutionale traditionale
fiind respectate cu rigurozitate, fara a se simti nev |