|
In curand, proteine sintetice!
Una dintre cele mai promitoare cai de combatere a flagelului foametei
a aparut, ca in alte cazuri, de-a lungul istoriei stiintei, ca rezultat al
unei intamplari. Incercand sa aplice, la sfarsitul anilor '50, un procedeu
biologic de epurare a rezidurilor petroliere, inginerul francez Alfred
Champagnat a constatat ca acestea constituie un mediu de cultura extrem de
adecvat pentru cresterea si inmultirea microorganismelor. Din deseurile
poluante se puteau obtine, rapid si ieftin, proteine.
Ideea, ca orice idee noua, s-a impus la inceput cu oarecare greutate.
Totusi, cercetarile efectuate in laborator dadeau rezultate din ce in ce
mai promitatoare. Nu numai ca se obtineau, cu ajutorul diferitelor specii
de microorganisme, fainuri proteice, in cadrul unor procese de mare viteza
si randament, dar aceste fainuri au dat rezultate excelente in urma
testarii pe animale. Astefel incercarile efectuate pe pui de gaina si porci
au aratat ca, in comparatie cu martorii de control, furajati cu faina de
soia, proteinele obtinute din petrol erau foarte bine asimilate si
suportate. Mai mult chiar, circa 90% ditre animalele de experienta au
prezentat sporuri de greutate superioara celor realizate de matori.
In urma acestor constatari s-a trecut la realizarea unor procese
semiindustriale de obtinre a pretioaselor furaje din petrol. In 1971 si
1972 au fost realizate, la Lavera, in sudul Frantei, si in localitatea
scotiana Grangemouth, primele instalatii cu o capacitate de productie mai
importanta. In prezent, asemenea procedee sunt aplicate in mai multe tari
ale lumii.
Care este insa calea de obtinere a proteinelor din petrol? S-au impus
pana in [rezent in aceasta directie doua procedee. Primul foloseste ca
materie prima o fractiune de la distilarea la 300 - 380 grade C a
titeiului, asa - numitul "petrol greu", care contine parafine normale,
neramificate, cu un numar de 15 - 30 atomi de carbon in molecula. Petrolul
in amestec cu apa, saruri minerale, amoniac si specia cea mai indicata de
drojdie sunt introduse in tancul de fermentatie. Acesta este alimentat,
prin partea sa inferioara, cu aer, care aduce oxigenul necesar culturii si,
in acelasi timp, asigura un amestec intim al mediului de cultura. Prin
intermediul uneisupravegheri atente a temperaturii, a valorii pH-ului (cu
ajutorul amoniacului) si a concentratiei solutiei se obtin conditiile
optime care asigura dezvoltarea exclusiva a speciei de ciuperca
monocelulara aleasa. In acest fel se poate renunta la sterilizarea
prealabila a instalatiei si a solutiilor.
Produsele de fermentatie sunt supuse centrifugarii, in urma separarii
solutiei nutritive ramanand un amestec apos ce contine cca 15% substante
celulare solide. Spalat si apoi drumul combinatelor de crestere industriala
a animalelor.
|