|
Reac?iile enzimatice au fost folosite din timpurile cele mai vechi pentru fabricarea vinului, a o?etului, a berii ?i a brânzei. O cercetare sistematic? a lor a fost întreprins? abia în epoca modern?. În 1713, Réaumur a observat dizolvarea c?rnii în sucul stomacal al ciorii. De asemenea, fiziologul Spallanzani (1783) a hr?nit animalele cu buc??i de carne învelite în re?ele de sârm? ?i a observat dizolvarea c?rnii în stomac.
Stahl, fondatorul teoriei flogisticului, explica fermena?ia ca un proces în care una din substan?ele prezente transmite „mi?carea sa intern?” substan?ei care fermenteaz? (1697). În 1680, van Leeuwenhoeck a observat la microscop celulele drojdiei de bere, dar aceast? descoperire nu a fost luat? în seam? timp de dou? secole. Lavoisier (1789) a f?cut un bilan? de materiale al fermenta?iei, ar?tând c? oxigenul, hidrogenul ?i carbonul din zah?r se reg?sesc în alcoolul ?i bioxidul de carbon ce iau na?tere. Continuarea acestor idei a condus la ecua?ia lui Gay-Lussac a fermenta?iei alcoolice.
Cagnard-Latour ?i, simultan ?i independent, Kützing (1838) au atribuit fermenta?ia alcoolic? celulelor din drojdie, considerate ca fiin?e vii, probabil de natur? vegetal?. În aceste observa?ii î?i are originea teoria vitalist? a fermenta?iei. Sus?in?torul principal al acestei teorii, Pasteur, a publicat în 1857 cercetarea sa celebr? asupra fermenta?iei alcoolice, în care sus?ine sau sugereaz? c? fermenta?ia este un proces legat direct de metabolismul celulelor drojdiei. Liebig (1839) considera dimpotriv? c? fermenta?ia este o descompunere a zah?rului, datorit? unor vibra?ii moleculare provocate de fenomenele chimice din celulele vii ale drojdiei.
În jum?tatea a doua a secolului al IXX-lea, în urma lucr?rilor lui Pasteur, mul?i chimi?ti f?ceau deosebire între fermen?ii forma?i sau figura?i presupu?i lega?i inseparabil de anumite elemente din celule sau chiar considera?i identici cu celula vie, ?i fermen?i neforma?i sau solubili, de tipul acelora din sucurile digestive sau din extractele apoase ale diferitelor materiale biologice. Fermen?ii neforma?i sunt deci substan?e care î?i exercit? ac?iunea ?i în afara celulei vii. Termenul enzim?, pentru a desemna fermen?ii neforma?i, a fost introdus de Kühne, în 1878.
Buchner (1897) a izolat din drojdia de bere un suc liber de orice celul? ?i totu?i capabil s? provoace fermenta?ia. Acest suc con?ine deci o enzim? pe care Buchner a numit-o zimaz?. Aceasta este de fapt un amestec de mai multe enzime, dup? cum s-a dovedit mai târziu. În urma acestor descoperiri, deosebirea dintre termenii ferment ?i enzim? a pierdut semnifica?ia sa. În cursul secolului al IXX-lea, au fost preparate multe extracte de enzime. Astfel, dup? ce Kirchoff a observat, în 1820, c? o component? glutinoas? din bobul de orez încol?it, numit mal?, transform? cantit??i de amidon mult mai mari decât propria sa greutate, într-un zah?r solubil, maltoza, Dubrunfaut a g?sit, în 1830, c? extractul apos, limpede, de mal? are aceea?i ac?iune solubilizant? asupra amidonului ca mal?ul însu?i. Din acest extract, Payen ?i Persoz (1833) au izolat prin precipitare cu etanol, prima enzim?, amilaza, sub forma unui material solid alb, amorf, capabil s? solubilizeze o cantitate de amidon de 2000 de ori mai mare decât propria sa greutate. În 1830, Robiquet ?i Boutron-Chalard au descoperit hidroliza amigdalinei, cu extract de migdale amare, iar în 1837, Liebig ?i Wöhler au izolat enzima respectiv?, numind-o emulsin?. Printre primele enzime izolate, vom mai men?iona: pepsina din sucul gastric (Schwann, 1836); trepsina din sucul pancreatic (Kühne, 1848); lipaza (Claude Bernard , 1849); invertaza (Mitscherlich, 1841; Berthelot, 1860); ureeaza (Musculus, 1882), etc.
Un moment istoric deosebit de important este recunoa?terea clar?, de c?tre Berzelius, în 1835, a caracterului catalitic al reac?iilor enzimatice, precum ?i a rolului esen?ial pentru via?a animalelor ?i a plantelor jucat de aceste reac?ii.
|