|
Introducere
Zoologia nevertebratelor este o ramur? a biologiei care se ocup? cu studiul animalelor lipsite de coloan? vertebral?, grup care reprezint? cea mai mare parte a viețuitoarelor de pe P?mânt, atât ca num?r de specii cât ?i ca num?r de grupe taxonomice.
Importanța deosebit? a zoologiei în general - ca ?i a botanicii - a revenit în atenția specialiștilor dup? o perioad? de câteva decenii în care atenția lumii științifice a fost atras? de câteva ramuri de vârf ale biologiei, deosebit de spectaculoase sub aspectul descoperirilor - genetica, biologia celular? ?i molecular?, biofizica, ecologia.
Odat? îns? cu avansarea studierii unor zone mai puțin cercetate sau chiar necercetate din anumite zone terestre ?i mai ales a Oceanului Planetar, ?i de dezvoltarea ecologiei din ultimele decenii, s-a ajuns la concluzia surprinz?toare în aparenț? c? suntem departe de a cunoaște toate speciile de organisme de pe P?mânt, cum se credea la un moment dat la mijlocul secolului XX (moment care a marcat un regres al cercet?rilor de sistematic?).
Pentru exemplificarea nivelului la care ajunseser? cunoștințele asupra lumii vii la sfârșitul secolului XX, red?m în tabelul 1 situa?ia comparativ? a speciilor inventariate la începutul anilor 90, din toate grupele taxonomice. Se poate observa astfel ponderea pe care nevertebratele o reprezint? în regnul animal ?i nu numai. Cu toate acestea, situația prezentat? în tabel este departe de a fi cea real?.
Astfel, nu numai c? se descriu în continuare specii noi pentru științ? într-un asemenea ritm încât cifrele pe care le avem în prezent (2000) la dispoziție sunt de mult dep?șite. Studii de inventariere a unor ecosisteme tropicale a dus la concluzia surprinz?toare c? în p?durile ecuatoriale tr?iește un num? enorm de specii necunoscute din punct de vedere științific. Faptul c? deocamdat? cunoaștem extrem de puțin despre fundurile oceanice, nu numai din zonele abisale ci chiar de pe platformele continentale (despre aspectul scoarței terestre acoperite de ap? știm în prezent mult mai puțin comparativ cu ce cunoaștem despre satelitul nostru natural, Luna, sau despre planete precum Marte sau Mercur...), ?i c? au fost descrise recent complexe faunistice extraordinare în apropierea izvoarelor termale submarine de mare adâncime nu las? nici o îndoial? afirmației c? ?i în domeniul viețuitoarelor marine suntem departe de a cunoaște toate tipurile de organisme.
Câteva exemple în acest sens sunt edificatoare. La începutul anilor 80 erau inventariate circa 1,5 milioane de specii de viețuitoare (microorganisme, plante inferioare ?i superioare, ciuperci, animale uni ?i pluricelulare) ?i specialiștii credeau c? acestea ar reprezenta cel puțin jum?tate din num?rul total de specii existente în prezent pe Terra, în prezent nici un specialist - fie el microbiolog, zoolog sau botanist - nu se mai îndoiește de faptul c? num?rul total de specii de pe P?mânt se afl? cuprins undeva între 10 ?i 100 de milioane, ponderea cea mai mare revenind artropodelor, ?i dintre acestea, insectelor.
Tabelul 1 - Num?rul speciilor descrise la începutul anilor 1990
Nr. Grupa taxonomic? Nr. de specii inventariate
1. Virusuri 1 000
2. Bacterii 4 000
3. Protozoare 30 000
4. Protofite (alge unicelulare) 27 000
5. Plante 270 000
6. Ciuperci 72 000
7. Animale 1 320 000
8. - Spongieri 10 000
9. - Celenterate 10 000
10. - Plathelminti 20 000
11. - Nematode 25 000
12. Moluște 70 000
13. Anelide (viermi inelați) 12 000
14. - Artropode 1 085 000
15. Crustacee 40 000
16. Arahnide 75 000
17. Insecte 950 000
18. Coleoptere 400 000
19. Diptere 120 000
20. Hymenoptere 130 000
21. Lepidoptere 150 000
22. Echinoderme
(arici de mare, stele de mare, s.a.) 6 000
23. Cordate 46 000
24. - Pești 22 000
25. - Amfibieni 4 000
26. - Reptile 6 500
27. - P?s?ri 9 672
28. - Mamifere 4 327
In fiecare an se descriu circa 10 000 de specii noi pentru științ? (f?r? s? lu?m în calcul descrierile speciilor care mai devreme sau mai târziu se vor fi dovedit sinonimii) ?i se estimeaz? c? în actualul ritm de lucru, ne vor trebui secole pentru a reuși s? inventariem în întregime viețuitoarele de pe Terra, bineînțeles, dac? mediul natural al acestora nu va fi profund alterat mai înainte de c?tre om. De exemplu, anual se descriu circa 1700 de specii de fungi și circa 120 de specii de bacterii
Primul pas în relansarea cercet?rilor de inventariere a fost f?cut de entomologul american Terry Erwin de la Institutul Smithsonian, specialist în coleoptere, care la începutul anilor 80 a efectuat cercet?ri în comunit?țile de insecte din coronamentul unei singure specii de copac (Luehea seemannii) din p?durea ecuatorial? din Panama. Utilizând insecticide ?i determinând materialul colectat a constatat c? un mare num?r de specii de coleoptere din cele 1200 inventariate erau necunoscute pentru științ?. Pe de alt? parte, cea mai mare parte a coleopterelor sunt strict specializate, astfel c? se poate calcula cu oarecare precizie num?rul estimat de specii de coleoptere strict specializate. Tinând cont c? circa 126 - 160 de specii de coleoptere sunt strict specializate pentru coronamentul unei singure specii de copac iar în p?durea ecuatorial? exist? peste 50 000 de specii de arbori, s-a ajuns la cifra de 8 milioane de specii de coleoptere pentru întregul coronament al p?durilor ecuatoriale. Ori, cum coleopterele reprezint? doar 40% din insectele care populeaz? coronamentul p?durilor ecuatoriale s-a ajuns la cifra de 20 de milioane de specii de insecte. Mai mult, studii anterioare au demonstrat c? num?rul de insecte din coronamentul p?durilor ecuatoriale este de circa dou? ori mai mare în comparație cu cel al speciilor care tr?iesc la suprafața solului. In acest mod, numai pentru p?durile ecuatoriale ?i tropicale se ajunge la o cifr? de 30 de milioane de specii de insecte!!!
Circa 10 ani mai târziu faț? de cercet?rile lui Erwin, doi specialiști americani în biologie marin? - Fred Grassle ?i Nancy Maciolek - ?i-au publicat studiile asupra faunei marine bentale de pe fundurile oceanice cu adâncimi cuprinse între 1500 ?i 2500 de metri din partea de nord-est a Statelor Unite (zona Delaware - New Jersey deci o zon? relativ intens cercetat?). Din cele 798 de specii de nevertebrate inventariate, 58% erau specii noi pentru științ?!
Efectuând studii statistice ?i în acest caz, se estimeaz? c? pe întreaga suprafaț? de 300 km2 ocupat? de fundurile oceanice tr?iesc cel puțin 10 milioane de specii de nevertebrate.
In acest mod a devenit evident c? în condițiile în care în prezent ecosistemele naturale sunt degradate de om într-un ritm alarmant, accelerarea studiilor de inventariere reprezint? o necesitate stringent? de care s-au convins nu numai specialiștii în biologie ?i ecologie, ci ?i factorii de decizie politic?.
Clasificarea lumii vii
Inainte de a trece la prezentarea efectiv? a principalelor grupe de animale nevertebrate, trebuie s? facem unele preciz?ri. Organismele vii care tr?iesc în prezent pe Terra nu pot fi studiate individual decât cu mare greutate. Practic, num?rul lor enorm ?i marea lor diversitate face imposibil? pentru un singur om acumularea de date referitoare la totalitatea viețuitoarelor.
Existența îns? a unor tr?s?turi comune, permite gruparea organismelor de același tip într-o singur? categorie, ?i astfel, familiarizându-ne cu aceste tr?s?turi vom putea recunoaște poziția unei viețuitoare oarecare în lumea vie.
Pentru analiza viețuitoarelor, specialiștii fac apel la dou? ramuri ale biologiei: sistematica ?i taxonomia.
Sistematica este ramura biologiei care are ca obiect descrierea ?i denumirea viețuitoarelor - diversitatea lumii vii - stabilind relațiile filogenetice dintre acestea.
Taxonomia (sau taxinomia) reprezint? teoria ?i practica clasific?rii viețuitoarelor. Termenul a fost introdus de botanistul elvețian De Candolle ?i deriv? de la cuvintele grecești taxis - aranjament ?i nomos - lege).
Cu alte cuvinte, dac? sistematica descrie ?i denumește viețuitoarele, taxonomia le aranjeaz? în sisteme de clasificații.
Trebuie ad?ugat îns? ?i faptul c? un mare num?r de biologi nu fac o distincție prea clar? între sistematic? ?i taxonomie, considerându-le noțiuni sinonime.
In biologie se lucreaz? cu categorii sistematice sau categorii taxonomice, care includ organismele de același tip. Aceste categorii sunt ierarhizate pe mai multe nivele. Cele mai des utilizate în biologie sunt urm?toarele categorii: specia, genul, familia, ordinul, clasa, încreng?tura și regnul.
Specia - termen introdus de savantul englez John Ray, este categoria de baz? în studiul organismelor vii animale ?i vegetale (mai puțin a virusurilor, bacteriilor sau drojdiilor). Specia grupeaz? indivizi care se pot împerechea între ei pentru a da naștere unor urmași fertili. Nu este neap?rat necesar ca toți indivizii unei specii s? arate la fel - exist? la foarte multe specii diferențe foarte mari între sexe.
Genul grupeaz? toate speciile de același tip, similare sau strâns înrudite. Familia cuprinde mai multe genuri apropiate. Totalitatea familiilor de același tip formeaz? ordinul, iar ordinele asem?n?toare sunt grupate în clase. In sfârșit, clasele sunt grupate în încreng?turi (phylumuri) iar mai multe încreng?turi formeaz? un regn.
Pe lâng? aceste categorii taxonomice, sunt frecvent utilizate și altele - unele în mod curent, altele doar pentru anumite grupe de organisme.
Astfel exist? o serie de categorii taxonomice infraspecifice, cum sunt formele, aberatiile, rasele - fiziologice, geografice, ecologice, subspeciile sau infraspeciile. In cadrul comunit?ților taxonomice infraspecifice, distincția între rase ?i subspecii este extrem de greu de precizat pentru un mare num?r de specii. Din aceat? cauz?, de multe ori termenii de ras? ?i subspecie sau infraspecie sunt considerați sinonimi, existând îns? ?i cazuri particulare.
Formele sunt variante morfologice, fiziologice sau de alt? natur? care apar în mod normal în orice populație din cauze naturale. Multe specii de lepidoptere au forme cu desenele închise la culoare extinse - forme melanice - sau dimpotriv? - reduse; mamiferele ?i p?s?rile din zonele arctice au dou? forme sezoniere - cu blana sau penajul alb iarna ?i închis vara. Aberațiile apar accidental în cadrul populațiilor naturale ca urmare a acțiunii unor factori de mediu. De exemplu, la multe tipuri de insecte pot apare indivizi de talie mic? în comparație cu talia normal? a speciei; la fluturi, dac? nimfele sunt supuse acțiunii unor temperaturi mai sc?zute decât în mod normal pot apare uneori modific?ri radicale ale desenului.
Rasa fiziologic? este o categorie de organisme din cardul unei specii care difer? de restul indivizilor speciei printr-o anumit? tr?s?tur? fiziologic?, ?i nu prin habitus. De exemplu, în Marea Neagr? s-a descris o ras? de midii - Mytilus galloprovincialis - care tr?iesc pe funduri mâloase la adâncimi mari ?i care din cauza condițiilor particulere de mediu se reproduc o singur? dat? pe an comparativ cu midiile din zona de ț?rm care se reproduc de dou? ori.
Rasa geografic? (sau subspecia) este o grupare de indivizi din cadrul unei specii izolați reproductiv de alte comunit?ți prin bariere geografice care împiedic? schimburile de indivizi. Dac? îns? se pun în contact indivizi aparținând la rase geografice diferite, aceștia sunt interfertili. De exemplu, în Europa de vest ?i de nord tr?iește fluturele Parnassius mnemosyne mnemosyne Linne în timp ce în sud-estul Europei zboar? Parnassius mnemosyne wagneri Bryk. In acest caz, cea de-a treia component? a denumirii indic? subspecia.
Atât formele ?i aberațiile cât ?i rasele sau subspeciile reflect? în mod nemijlocit diversitatea intraspecific?.
De asemenea, pot fi întâlnite categorii taxonomice supraspecifice: tribul (noțiune intermediar? între gen ?i familie), subfamilia, suprafamilia, secțiunea, infraordinul, subordinul, supraordinul, infraclasa (la miriapode), subclasa, supraclasa, subîncreng?tura.
In afara acestor categorii taxonomice, mai pot fi întâlnite ?i altele, care sunt îns? caracteristice doar anumitor grupe. De exemplu, în sistematica acarienilor, specialiștii folosesc termenii de cohort? (cohors) - ca o subdiviziune a subordinului - supracohort?, subcohort? ?i falang? (phalanx). Pe de alt? parte, în unele sistematici ale miriapodelor chilopode, termenul de cohort? este folosit cu o valoare superioar? supraordinului, altfel spus cohorta la acarieni ?i la miriapode are valori taxonomice diferite.
Aspectul menționat anterior constituie îns? o grav? eroare taxonomic?, pentru c? întotdeauna categorii taxonomice cu aceeași denumire trebuie s? aib? aceeași poziție ierarhic?.
Pentru exemplificarea modului de folosire a categoriilor taxonomice, prezent?m mai jos încadrarea taxonomic? a unui fluture comun - Papilio machaon - fluturele mare cu coad? de rândunic?:
Regnul: A n i m a l i a
Subregnul: M e t a z o a
Increng?tura: A r t h r o p o d a
Subîncreng?tura: M a n d i b u l a t a
Supraclasa: A n t e n n a t a
Clasa: I n s e c t a
Subclasa: P t e r y g o t a
Secțiunea: O l i g o n e o p t e r a
Supraordinul: M e c o p t e r o i d a
Ordinul: L e p i d o p t e r a
Subordinul: H e t e r o n e u r a
Familia: P a p i l i o n i d a e
Subfamilia: P a p i l i o n iI n a e
Genul: P a p i l i o
Specia - Papilio machaon Linne 1758*
*denumirea speciei are întotdeauna dou? componente - genul, scris cu majuscule ?i specia, scris? cu liter? mic?, urmat? de numele autorului care a descris pentru prima dat? specia ?i de anul descrierii.
Regnurile lumii vii
Sistematica nu este o științ? static?, ea evoluând în funcție de descoperirile efectuate. Num?rul de specii de animale, plante ?i microorganisme descrise continu? s? creasc?, astfel încât se impune din timp în timp revizuirea categoriilor taxonomice de c?tre specialiști. In ultimii ani, cercet?rile asupra materialului genetic extranuclear au dus la reconsiderarea pozi?iei taxonomice a multor categorii de vie?uitoare. Din acest motiv, se întâmpl? adesea ca denumirile științifice ?i rangul taxonomic sau pozi?ia sistematic? s? cunoasc? modific?ri în timp, în funcție de deciziile speciali?tilor reuni?i în congrese de specialitate.
Num?rul regnurilor lumii vii nu a f?cut nici el excepție de la aceast? regul?. Astfel, dac? la începutul secolului XX num?rul regnurilor recunoscute era de dou? - Plantae ?i Animalia, în prezent num?rul acestora a crescut ?i variaz? în funcție de autori de la 5 la 8 sau chiar mai multe.
Regnul Viri - include virusurile, entit?ți biologice constituite din material genetic protejat de un înveliș exterior (capsid?) ?i care sunt capabile s? se reproduc? doar prin integrare în genomul unei celule-gazd?. Departe de a fi organisme simple - sunt simple doar sub aspect structural - virusurile par a fi mai degrab? rezultatul unei specializ?ri extreme.
Regnul Archaebacteria - include bacterii metanogene, halofile termofile, strict anaerobe. Structura lor se deosebește de cea a altor bacterii prin structura peretelui celular cu membrane lipidice ?i a materialului genetic reprezentat de ARN.
Regnul Eubacteria - cuprinde bacterii evoluate, Gram pozitive sau Gram negative, cu peretele celular prezentând peptidoglicani. Sunt forme autotrofe chemosintetizante sau heterotrofe.
Aceste dou? regnuri sunt unite de unii specialiști în regnul Prokaryota, Monera sau Bacteria, cu valoare de subregn. Recent, au fost descoperite câteva specii de bacterii care conțin clorofil? a ?i b ?i care sunt capabile de fotosintez?. Pentru aceste bacterii s-a propus o nou? grup? taxonomic?, deocamdat? cu valoare incert? - Prochlorobacteria.
Regnul Cyanobacteria - include ceea ce clasificațiile mai vechi denumesc alge albastre-verzi (cyanophyta). Cianobacteriile sunt bacterii ce conțin ca pigment fotosintetizant ficocianina în asociație cu ficoeritrin?, unele dintre ele fiind capabile s? fixeze direct azotul atmosferic. Sunt forme unicelulare, care se pot grupa îns? în colonii protejate de o substanț? mucilaginoas?. In alte clasificații sunt incluse al?turi de bacteriile propriu-zise în regnul Prokaryota.
Regnul Fungi - cuprinde ciupercile, organisme lipsite de clorofil?, saprofite sau parazite, cu structur? unicelular? sau pluricelular?; în acest din urm? caz, corpul lor alc?tuiește un miceliu format din filamente denumite hife. In structura peretelui corpului se g?sește chitin?. In unele clasific?ri mai vechi sunt incluse între plante.
Regnul Plantae - cuprinde algele macrofite, plantele inferioare ?i superioare - organisme pluricelulare care conțin clorofil? (de mai multe tipuri) ?i sunt capabile s? efectueze fotosintez? (sunt organisme autotrofe).
Regnul Protista este un regn mixt, compus din dou? subregnuri:
- Protophyta care include algele unicelulare grupate în mai multe încreng?turi: Euglenophyta, Chrysophyta, Pyrrophyta etc. Sunt organisme unicelulare solitare sau coloniale, autotrofe. Unele clasificații cuprind tot aici ?i ciupercile - încreng?tura Mycota.
- Protozoa, care cuprinde viețuitoare unicelulare lipsite de pigmenți clorofilieni ?i care sunt heterotrofe, grupate în flagelate, rhizopode, ciliate ?i sporozoare.
Regnul Animalia - cuprinde un singur subregn - Metazoa - care include animalele pluricelulare.
APARI?IA VIE?II PE TERRA
PRIMELE TIPURI DE VIE?UITOARE PLURICELULARE
Problema apariției vieții reprezint? și în prezent unul din domeniile controversate ale biologiei. Exist? astfel mai multe teorii, care caut? s? explice cu argumente pertinente apariția vieții în condițiile P?mântului primitiv. Condițiile de mediu pe acest P?mânt primitiv erau mult deosebite de cele actuale. Astfel, dac? Oceanul Primordial nu diferea în mod fundamental de cel actual, soclurile continentale se caracterizau printr-un extrem de accentuat vulcanism, iar atmosfera avea cu totul alte componenț?, fiind alc?tuit? dintr-un amestec de gaze din care se detașau azotul, hidrogenul, bioxidul de carbon și metanul. Oxigenul, și în consecinț? ?i stratul de ozon lipseau, iar suprafața terestr? era supus? unui intens și continuu bombardament de radiații cosmice. In plus, soarele de acum 4-5 miliarde de ani era o stea tân?r?, ce emitea o lumin? galben-pal și emitea doar 70% din energia actual?.
In acest mediu au ap?rut premisele vieții - primele substanțe organice complexe - și dac? pân? în prezent nu s-a ajuns la o unanimitate de opinii privind calea de apariție a vieții, cercet?torii sunt totuși de acord c? apariția vieții a avut loc în mediul acvatic, care oferea o oarecare protecție împotriva radiațiilor cosmice, apa fiind totodat? și factorul care a permis realizarea unor condiții optime pentru desf?șurarea proceselor chimice complexe care au precedat apariția primelor viețuitoare.
Teoria clasic? privind apariția vieții a prins contur înc? din perioada lui Charles Darwin și a fost fundamentat? practic prin experimente de tipul celui efectuat de Stanley Miller. Aceast? teorie explic? apariția primilor compuși organici complecși care au stat la baza apariției vieții în zonele litorale ale ale Oceanului Primordial pe un P?mânt primitiv comparabil în ceea ce privește temperaturile ambiante cu cel actual. In micile lagune marine sau în lacurile cu ap? dulce se puteau forma ușur minerale cu aspect lamelar, iar suprafața plan? a acestora putea servi la început drept loc de acumulare pentru compuși simpli proveniți din activitatea vulcanic? sau din impactul cu meteoriții, iar ulterior drept catalizator pentru reacțiile chimice dintre aceste componente. De exemplu, pe suprafața unui hidroximineral se puteau uni molecule de aldehidfosfat, iar produșii rezultați într-o etap? urm?toare puteau constitui precursori ai ARN.
Teoria P?mântului înghețat. Unii geochimiști iau în prezent în considerație o alt? variant?, ?i anume aceea care presupune c? viața ar fi ap?rut în condițiile unui P?mânt primitiv acoperit în întregime cu un strat gros de ghiaț?, în condițiile unor temperaturi mult mai sc?zute decât cele din prezent. Motivul invocat de acești specialiști este acela c? temperaturile ridicate determin? descompunerea foarte rapid? a compușilor organici complecși; în același timp, aceast? teorie permite explicarea apariției unor compuși organici complecși în condițiile unui intens bombardament cu radiații ultraviolete.
Conform acestei teorii, reacțiile chimice care au stat la baza apariției vieții s-au desf?șurat pe fundul Oceanului Primordial, sub un strat gros de ghiaț?, în apropierea unor venturi oceanice. Intr-un astfel de mediu, precursorii unor aminoacizi - de exemplu glicina - ar fi fost reprezentați de formaldehid? (rezultat? în urma unor radiații chimice simple), cianid? ?i amoniac (ultimele dou? provenind din gazele emanate în urma activit?ții vulcanice). Aceas? teorie nu explic? îns? modul în care s-a ajuns la o planet? înghețat? și face apel la un impact meteoritic major pentru revenirea la situația normal?.
O alt? categorie de specialiști susține ipoteza P?mântului cald. Aceast? teorie susține c? dimpotriv?, pentru o foarte lung? perioad? de timp, Terra a fost o planet? fierbinte, cu un vulcanism extrem de activ pe toat? suprafața sa, iar temperatura atmosferei era de asemenea caracterizat? prin temperaturi mai mari decât cele din prezent. In aceste condiții, suprafața unor roci piritice din apropierea unor sulfatere, venturi oceanice, gheizere sau chiar la marginea unor vulcani activi a constituit o zon? de cataliz?, unde molecule de CO ?i grup?ri metil ar fi putut fuziona într-un prim pas spre formarea acidului acetic, ca prim precursor al unor compuși organici mai complecși.
Deficiențele acestei teorii sunt reprezentate de aceeași observație c? toți compușii organici complecși sunt instabili la temperaturi ridicate.
Alte teorii iau în discuție contaminarea P?mântului cu substanțe organice precursoare ale vieții prin intermediul meteoriților sau altor corpuri cosmice provenind din alte sectoare ale Galaxiei (vechimea centrului Galaxiei este cu aproximativ 10 miliarde de ani mai mare decât cea a zonei periferice în care s-a format sistemul solar). In leg?tur? cu acest ultim aspect, merit? men?ionat? ?i una dintre cele mai mari descoperiri ?tiin?ifice ale secolului descrierea unor resturi fosile cu aspect bacterian într-un meteorit originar de pe planeta Marte (meteoritul ALH84001), meteorit care a c?zut în Antarctica cu peste 13 000 de ani în urm?, desprins din planeta-mam? în urma unui impact asteroidic major, desf??urat cu peste 16 milioane de ani în urm?. Pe de alt? parte, vechimea rocii din care este alc?tuit meteoritul este de circa 4,5 miliarde de ani. Prezen?a în interiorul meteoritului a unor structuri microscopice alungite (extrem de asem?n?toare cu microfosilele bacteriene de pe Terra) la nivelul c?rora s-a înregistrat prezen?a carbonului de origine organic? ?i, foarte recent (decembrie 2000) a unor cristale de magnetit?, identice cu cele sintetizate de bacterii, ?i care servesc la orientarea acestora în câmp magnetic, dovedesc c? în trecut, via?a a existat cel pu?in ?i pe o alt? planet? din sistemul solar, ?i c? teoria panspermiei este una valabil?.
In fine, nu putem exclude nici ipoteza c? substanțele chimice precursoare ale vieții au ap?rut prin mai multe modalit?ți ca cele menționate mai sus, în mai multe etape diferite ?i în locuri diferite ale planetei.
|