|
Domenii de aplicare si interes ale recombinarilor genetice
Noi metode de diagnostic ?i de cercetare
Tehnicile de recombinare genetic? ofer? noi posibilit??i de diagnostic medical. Într-adev?r, infime cantit??i de ADN ?i ARN virale pot fi izolate, compozi?ia lor ?i secven?a lor nucleotidic? pot fi determinate ?i replicarea lor realizat?. Aceste date relative la acizii nucleici ar permite a?adar s? distingem diferite categorii de virusuri ?i aceste tehnici ar deveni unelte pre?ioase în epidemiologie ?i în stabilirea diagnosticelor medicale.
Aceste tehnici ?i în general cele relative la sinteza acizilor nucleici î?i dau ?i ele concursul la metodele de cercetare ale func?iilor cerebrale la nivel molecular. Astfel a fost pus? în eviden?? prezen?a hormonilor polipeptidici în creier, dup? care s-a demonstrat, în mai multe laboratoare, c? antiserurile preparate vis-a-vis de ace?ti hormoni se fixau pe anumite zone ale creierului. Este posibil s? fie sintetizate molecule de ADN-copie, ale c?ror secven?e nucleotidice corespund celei a aminoacizilor hormonilor polipeptidici, apoi ace?ti ADN s? fie pu?i în prezen?a unor celule nervoase care ar putea s? sintetizeze ace?ti hormoni; aceast? hibridare între ADN-ul copie ?i ARN-ul mesager va fi cu atât mai puternic? cu cât similitudinea va fi mai mare între hormonii cerceta?i ?i substan?ele sintetizate în celulele nervoase. Secven?a nucleotidic? a unor ARN-mesageri va putea fi dup? aceea analizat? în a?a fel încât s? se poat? stabili eventuale diferen?e între hormonii polipeptidici cunoscu?i ?i substan?ele sintetizate de neuroni. Un asemenea mod de abordare este mult mai rapid decât metodele imunologice clasice, care constau mai întâi în purificarea hormonilor polipeptidici, apoi în prepararea anticorpilor corespunz?tori, care sunt, dup? aceea, testa?i pe creier sau pe celulele nervoase.
Biomateriale
Protezele ?i dispozitivele de sprijin, destinate s? înlocuiasc? p?r?i deficiente ale organismului, sau s? remedieze disfunc?ionarea lor, au fost realizate cu ajutorul polimerilor (poliesteri, siliconi, polimetacrilamida de metil, polietilena), al aliajelor metalice (o?eluri inoxidabile, aliaj pe baz? de crom, cobalt ?i molibden, titan ?i aliaje pe baz? de titan), al ceramicilor (alumin? dens?, vitroceramici), al materialelor combinate (carbon-carbon, polimeri-fibre de grafit sau de sticl?). La contactul cu aceste materiale diverse se produc reac?ii ale ?esuturilor care fac necesar? înl?turarea protezei. Pentru a evita aceste reac?ii sau pentru a le atenua considerabil a fost creat? a nou? categorie de materiale, biomaterialele.
Este vorba de materialele biocompatibile, destinate "s? lucreze sub constrângere biologic?" (Jozefonvicz ?i Jozefonwicz, 1982) ?i prin aceasta adaptate diverselor aplica?ii. Pia?a biomaterialelor este caracterizat? printr-o dezvoltare rapid?: 20% pe an în Fran?a, de exemplu, cu o cifr? de afaceri estimat? la 500 000 000 de franci în 1978 (Jozefonvicz ?i Jozefonwicz, 1982).
În domeniul chirurgiei cardiovasculare, cercet?rile asupra biomaterialelor se orienteaz? c?tre descoperirea de noi mijloace pentru ob?inerea unor suprafe?e de polimeri anticoagulante, de exemplu: poliesterul, polietilena, polizaharidele, pentru realizarea unor înlocuitori având propriet??ile anticoagualante ale heparinei. Ob?inându-se în felul acesta tuburi de diametru foarte mic, ele vor putea fi utilizate ca pun?i coronariene pentru tratarea cu mai mult succes a infarctului de miocard.
|