Acasa | Trimite referat | Cere referat | Contact

Referat Orientari actuale in tratamentul osteoporozei postcortizonice

Orientari actuale in tratamentul osteoporozei postcortizonice

Categorie: Referate Biologie

Referat downloadat de: 353 ori.

Cauta referat dupa: orientari actuale tratamentul osteoporozei postcortizonice

Descriere referat:

Orientari actuale in tratamentul osteoporozei postcortizonice Administrarea haotica, in doze excesive, timp indelungat, a preparatelor cortizonice a dus ulterior la recunoasterea toxicitatii si reactiilor adverse importante ale acestor preparate. In ultimii ani, pornind de la cunoasterea beneficiilor corticoterapiei, dar neignorind reactiile adverse ale acesteia, hormonii glucocorticoizi urca din nou in ierarhia medicamentelor utilizate in practica reumatologica. Utilizarea terapeutica a preparatelor corticosteroide este motivata de efectele antiinflamator, antialergic si imunodepresiv pe care acestea il poseda. Hormonii glucocorticoizi sunt activi in toate etapele inflamatiei: exudativa, necrotica, proliferativa. La nivelul tesutului inflamat inhiba migrarea PMN si procesul de fagocitoza, stabilizeaza capilarele si le scade permeabilitatea, diminuind astfel edemul local. In etapele tardive ale inflamatiei, prin scaderea numarului de fibroblasti si a proliferarii tesutului conjunctiv, interfera fenomenele de regenerare. Hormonii glucocorticoizi interfera mecanismele imune, in special cele mediate celular. Actiunile celulare si metabolice care intervin in efectul antiinflamator si imunodepresiv al glucocorticoizilor pot fi sintetizate astfel: impiedicarea unor procese umorale declansate de agentul inflamator ( activarea sistemului complement, formarea de kinine, activarea sistemului fibrinolitic,inhibarea macrofagelor ) impiedicarea unor reactii imediate (activarea sistemului complement, eliberarea de enzime lizozomale, producerea de radicali liberi si metaboliti ai acidului arahidonic-PG, LT) impiedicarea unor reactii tardive (producerea de colagenoza si elastaza; producerea si eliberarea de citokine IL1, IL6, TNF2) inhibarea granulocitelor bazofile( impiedicarea eliberarii de histamina, impiedicarea producerii de LTC4 dependenta de Ig E ) inhibarea limfocitelor ( impiedicarea producerii si eliberarii de citokine: IL1, IL2, IL3, IL6, TNF a , interferon g ) inhibarea celulelor endoteliale( impiedicarea eliberarii de molecule de adeziune: ELAM-1, ICAM-1, inhibarea producerii si eliberarii de citokine, inhibarea activarii sistemului complement inhibarea fibroblastilor ( impiedicarea producerii de metaboliti ai acidului arahidonic impiedicarea sintezei factorului de crestere si proliferare fibrolastica ) Utilizarea hormonilor glucocorticoizi in afectiunile reumatismale Avind in vedere ca numitorul comun in toate reumatismele inflamatorii si bolile tesutului vasculoconjunctiv este procesul inflamator, este evident ca toate aceste suferinte vor beneficia de tratamentul cu hormoni glucocorticoizi, substante potente antiinflamatoare si imunosupresive. 1. Administrarea pe cale orala a. Administrarea zilnica Prednisonul, cel mai utilizat preparat, se administreaza preferabil intr-o singura priza, dimineata, urmarindu-se astfel suprapunerea peste curba fiziologica de secretie a corticosuprarenalei si protejind astfel axul hipotalamo-hipofizo-suprarenalian. Cand dozele necesare pentru controlul unei boli sunt foarte mari, administrarea va fi efectuata in 2-3 prize, cu scaderea ulterioara in momentul remisiunii simptomelor din doza de seara si ulterior din cea de pranz. Dozele mari de prednison (60-100 mg/zi) induc frecvent reactii adverse imediate ce trebuie combatute. Dozele medii (30-40 mg/zi) se utilizeaza in formele medii de boala. Scaderea dozelor de prednison dupa obtinerea rezultatului dorit se va face mai rapid la doze mari si din ce in ce mai lent pe masura atingerii dozelor de 20 mg respectiv 10 mg. b. Administrarea in "zi alterna" Acesta forma de administrare protejeaza functionalitatea axului hipofizo-hipotalamo-suprarenalian si pare sa scada unele efecte adverse ale corticoterapiei utilizate pe termen lung (nu si diminuarea masei osoase). Metoda consta in administrarea dozei pe doua zile intr-o singura priza matinala intr-o zi, ziua urmatoare fiind "libera". Uneori bolnavii nu raspund la o astfel de terapie fiind necesara revenirea la administrarea zilnica a preparatului cortizonic. 2. Administrarea parenterala a. Pe cale intramusculara Corticosteroizii administrati intramuscular evita cresterea dozelor orale zilnice la bolnavii ce prezinta o exacerbare a fenomenelor inflamatorii in cadrul bolii. La locul administrarii preparatului cortizonic are loc o absorbtie sistemica de lunga durata (saptamani), concentratiile serice fiind insa reduse. b. Pe cale intravenoasa Se folosesc injectii intravenoase sau perfuzii cu preparate cortizonice (metilprednison). Metoda poarta numele de puls-terapie, in ultimul timp utilizindu-se si asa numita "mini pulse terapie". Dozele utilizate in pulse-terapie sunt de 1g pe zi, timp de 3 zile consecutiv in perfizie de ser glucozat pe o durata de 1-2 ore. Efectul favorabil se mentine 4-12 saptamani si are avantajul reactiilor adverse minime pe os. 3. Administrarea locala Se refera la introducerea intra sau periarticular a unor preparate cortizonice cu remanenta articulara (depinde de solubilitatea produsului). Exista o serie de reguli de care trebuie sa se tina seama in acest mod de administrare pentru ca beneficiul sa fie superior riscurilor. Datorita absorbtiei in circulatia sistemica, se apreciaza ca si in cazul administrarii intraarticulare poate fi afectata densitatea minerala osoasa (administrari repetate, doze mari). Afectiuni reumatismale in care se utilizeaza hormonii glucocorticoizi Poliartrita reumatoida In ultimii ani a avut loc o revenire a tratamentului cu hormoni glucocorticoizi in poliartrita reumatoida. Justificare atitudinii este sustinuta de lucrarile lui Kirman si Saag care demonstreaza eficacitatea corticoterapiei prelungite cu doze mici in poliartrita reumatoida care controleaza atat manifestarile clinice si biologice, dar si progresiunea distructiilor evidentiate radiologic ( pe radiografii repetate de maini ). Principalele categorii de bolnavi cu poliartrita reumatoida care au indicatie de cortizonice pe cale generala sunt (St. Suteanu, Rev. de Reumatologie nr. 1-2/1997): Bolnavi cu forme severe de boala, cu vasculita, afectare viscerala si reactii adverse la administrarea medicatiei de fond. Dozele de glucocorticoizi trebuie sa fie suficiente, pentru a controla rapid aceste manifestari (0,5-1 mg/kg corp), urmand ca ulterior sa fie scazute progresiv. Bolnavi cu poliartrita reumatoida in apropierea debutului, care raspund insuficient la tratamentul de fond si antiinflamatoare nesteroidiene. In aceste situatii se administreaza o doza zilnica de 10-20 mg prednison si cand este posibil se incepe scaderea lenta. Bolnavi cu poliartrita reumatoida recent diagnosticata, intens activa (nr. mare de articulatii tumefiate, impotenta functionala importanta) la care se incepe tratamentul remitiv, iar in asteptarea instalarii acestui efect se are in vedere scaderea suferintei bolnavului prin administrarea de hormoni glucocorticoizi. Acestia vor controla mult mai activ si mai repede fenomenele inflamatorii comparativ cu inflamatoarele nesteroidiene. Bolnavi cu poliartrita reumatoida care raspund partial la tratamentul de fond si necesita corticoterapie locala frecventa cu cresterea riscului de reactii adverse locale. La acestia se prefera administrarea de hormoni glucocorticoizi per os 7,5-10 mg/zi. Bolnavi varstnici cu poliartrita reumatoida ce necesita doze mari de AINS (efecte adverse redutabile, mai ales pe termenlung). Bolnavi cu reactii adverse digestive dupa tratament cu AINS. In aceste cazuri se prefera administrarea de ACTH sau prednison per os alaturi de tratamentul antiulceros activ. In concluzie, studiile comparative dupa 1 si 2 ani, arata ca utilizarea dozelor mici de prednison (7,5 mg/zi) intarzie progresiunea leziunilor cartilaginoase fiind lipsite de efecte adverse importante. In perioadele de activitate clinica crescuta se poate evita marirea dozelor de prednison prin administrarea unor mini pulse terapii cu metilprednisolan. Lupusul eritematos sistemic Chiar si in formele de LES ce par sa aiba o evolutie blanda, tendinta este de a administra de la inceput hormoni glucocorticoizi. Acest fapt este justificat de posibilitatea de evolutie ulterioara catre forme severe, greu controlabile. In formele usoare de LES se administreaza in atac 0,5 mg/kg corp, cu gandul scaderii ulterioare a dozei si mentinerii schemei sub care nu se reia evolutia bolii. Formele medii de LES beneficiaza de doze de 1mg/kg corp, asociat de obicei cu imunosupresive. Se are in vedere scaderea ulterioara a posologiei. Formele severe, cu nefropatie si manifestari neurologice beneficiaza de doze crescute de hormoni glucocorticoizi (1,5-2 mg/kg corp), alaturi de medicatie imunosupresiva. In aceste situatii, dozele de intretinere necesare dupa cuparea puseului sunt mai mari si sunt grevate de aparitia precoce a reactiilor adverse osoase. Puls-terapia cu metilprednisolon si ciclofosfamida are un dublu avantaj in aceste forme severe de LES: eficienta crescuta din punct de vedere al controlului manifestarilor clinice si prevenirea pierderii osoase. Sclerodermia Glucocorticoizii pe cale generala se folosesc in doza de 0,5-1mg/kg corp/zi, in functie de severitatea bolii. Beneficiile sunt crescute cand pacientii prezinta afectare pulmonara, pericardita, miozita si cand manifestarile articulare nu sunt controlate de AINS. In etapele initiale, edematoase, ale manifestarilor cutanate exista indicatii pentru administrarea unor doze mici de prednison care ar intarzia procesele de fibroza. Polimiozita. Dermatomiozita In formele active de boala, hormonii glucococrticoizi reprezinta prima alternativa terapeutica. Dozele de atac sunt de 1-2 mg/kg corp, in prize divizate, timp de 6-8 saptamani dupa care se trece la scaderea posologiei. Utilizarea hormonilor glucocorticoizi pe o perioada lunga de timp este grevata de riscul demineralizarii osoase, motiv pentru care este necesara profilaxia osteoporozei odata cu decizia administrarii prednisonului. Vasculitele Vasculitele, boli inflamatorii ale peretelui vascular, beneficiaza de corticoterapie, alaturi de alte solutii terapeutice. Ca o trasatura comuna a tratamentului cu glucocorticoizi in aceste afectiuni remarcam durata lunga de timp a tratamentului, motiv pentru care sunt necesare interventii terapeutice precoce pentru prevenirea demineralizarii osoase. a. Poliarterita nodoasa necesita doze mari, 1-1,5mg/kg corp/zi pe perioade lungi (ani). Uneori, pentru evitarea cresterii dozelor zilnice de prednison se poate aplica puls-terapie cu metilprednisolon sau se asociaza ciclofosfamida. Aceleasi solutii terapeutice se impun in vasculita Churg-Strauss, arterita Takayasu, granulomatoza Wegener. b. Arterita temporala Horton se trateaza de electie cu prednison, 40-60 mg/zi, cu o scadere ulterioara dictata de evolutia clinica si biologica. Durata tratamentului este de ani. c. Polimialgia reumatica beneficiaza de corticoterapie in exclusivitate, dar cu doze mai mici, 20 mg/zi, timp de ani de zile. d. Purpura Henoch-Sch�nlein Hormonii glucocorticoizi se administreaza in cazurile recidivante, cu pierderi viscerale, in special cele renale si digestive. Doza este de 1 mg/kg corp. Spondilartropatiile seronegative beneficiaza de corticoterapie sistemica in situatii de exceptie: rezistenta la tratamentul cu AINS, cointeresarea oculara, necesitatea administrarii repetate de produse cortizonice intraarticulare. Dozele sunt mici-medii, iar durata utilizarii hormonilor glucocorticoizi nu este foarte mare (saptamani). Cu toate acestea apreciem necesar tratament profilactic pentru osteoporoza deoarece spondilartritele seronegative, in speta spondilita anchilozanta, induc prin ele insele osteoporoza secundara. Preparatul cortizonic va accentua astfel aceasta tendinta. O mentiune speciala trebuie facuta pentru reumatismul abarticular, boala artrozica si lombosciatica. Aceste afectiuni nu vor necesita niciodata hormoni glucocorticoizi pe cale sistemica in doze care sa induca osteoporoza secundara. Din pacate, in practica se intalnesc astfel de situatii si de aceea subliniem utilitatea administrarii locale a preparatelor de tip cortizonic, la intervale mari si in cazuri de exceptie. Mecanismele patogenice ale osteoporozei postcortizonice Pentru a putea intelege ratiunea administrarii unor anumite tipuri de medicamente in osteoporoza indusa de hormonii glucocorticoizi, trebuie sa reamintim modalitatile prin care acestia participa la diminuarea masei osoase. Aceste me canisme pot fi urmarite in schema ce urmeaza (reprodusa dupa J. A. Kanis, Osteoporosis, 1997): Avand in vedere ca in toate reumatismele inflamatorii si bolile tesutului vasculoconjunctiv numitorul comun este procesul inflamator, este evident ca toate aceste suferinte vor beneficia de tratamentul cu preparate cortizonice, substante potente antiinflamatoare si imunosupresive. O reactie adversa redutabila a preparatelor corticosteroide este diminuarea masei osoase, urmata de cresterea fragilitatii osoase si a susceptibilitatii de a suferi fracturi. Sediul predilect al fracturilor osteoporotice este coloana vertebrala. Sambrook si colab. au aratat ca rata pierderilor osoase scade in timp, fiind maxima dupa inceperea administrarii hormonilor glucocorticoizi. Dozele de hormoni glucocorticoizi care produc demineralizarea osoasa variaza in diferite studii efectuate pana in prezent. Astfel, exista autori care afirma ca utilizarea unei doze de peste 5 mg/zi de prednison necesita aplicarea unui tratament profilactic pentru prevenirea demineralizarii osoase. Daca utilizarea hormonilor glucocorticoizi este necesara la pacienti cu alti factori de risc pentru osteoporoza (exemplu, femei in postmenopauza), interventia profilactica trebuie sa fie mai activa. Subliniem cu aceasta ocazie superioritatea densitometriei bifotonice cu raze X (DEXA) in aprecierea exacta a densitatii minerale osoase, separat la nivel vertebral, col femural si extremitate distala a oaselor antebratului, nefiind necesare extrapolari ale rezultatelor unor masuratori efectuate la alt nivel (cum se intimpla in densitometria ultrasonica calcaneana). In cazul deciziei de a administra un tratament cortizonic pe o perioada mai indelungata se va efectua o determinare a masei osoase (DEXA) la inceputul tratamentului, din 4 in 4 luni in primul an si ulterior bianual. Tratamentul profilactic al osteoporozei se va aplica odata cu hormonii glucocorticoizi, medicamentele care stimuleaza formarea osoasa sau cele antiresorbtive fiind alese dupa o judecata completa a fiecarui caz. O mentiune speciala trebuie facuta in legatura cu preparatele cortizonice care "cruta" osul si anume deflazacortul. Acesta este un derivat oxazolinic al prednisonului cu putere antiinflamatoare echivalenta (multe studii arata ca 5 mg prednison sau prednisolon echivaleaza cu 6 mg deflazacort, dar problema echivalentei necesita evaluari pe termen lung). Pierderea osoasa este mai mica la pacientii care primesc deflazacort comparativ cu cei ce primesc prednison, desi studiile histomorfometrice arata aceleasi modificari finale. La doze echivalente markerii biochimici ai resorbtiei osoase (hidroxiprolinuria, calciuria) sunt mai scazuti (Hahn si colab. 1980). Desi exista studii care neaga acest efect "protectiv" pe os al deflazacortului, ideea existentei unei molecule care sa posede efectele antiinflamatoare ale glucocorticoizilor, fara a afecta alte tesuturi este deosebit de importanta si necesita o evaluare in acest sens. Inainte de a prezenta modalitatile de interventie terapeutica in osteoporoza postcortizonica sunt necesare cateva precizari cu privire la reversibilitatea efectelor nefavorabile ale glucocorticoizilor asupra scheletului. Astfel, prin studii longitudinale efectuate la pacienti cu sindrom Cushing vindecat s-a demonstrat ca densitatea minerala osoasa la nivelul coloanei vertebrale si colului femural creste semnificativ dupa interventii terapeutice eficiente. Refacerea masei osoase pana la valori normale apare dupa intervale mari de la intreruperea excesului cortizonic, in medie la 8-10 ani. Aceasta revenire la normal este mai evidenta in cazul opririi aportului exogen de glucocorticoizi, in raport cu excesul endogen (Cushing). Intr-un studiu controlat placebo, la pacienti cu poliartrita reumatoida care primisera prednison, s-a gasit o pierdere osoasa semnificativa dupa 20 de saptamani de tratament. In urmatoarele 24 de saptamani fara prednison s-a inregistrat o refacere semnificativa a masei osoase. S-a raportat, de asemenea, refacerea conformatiei vertebrale la copii cu artrita juvenila dupa oprirea tratamentului corticosteroid (Varanos si colab.). Toate aceste studii subliniaza importanta duratei si dozei de glucocorticoizi, procesul de refacere fiind cu atat mai lent cu cat acestea sunt mai mari. Mijloace de prevenire a osteoporozei postcortizonice Administrarea de hormoni glucocorticoizi in reumatismele inflamatorii si bolile tesutului vasculoconjunctiv este benefica prin posibilitatea mobilizarii rapide a bolnavului, deoarece se cunoaste ca imobilizarea prelungita determina resorbtie osoasa rapida si importanta. Efectul negativ al hormonilor glucocorticoizi asupra scheletului poate fi diminuat daca se tine seama de o serie de indicatii: utilizarea celor mai mici doze eficiente intreruperea, in masura posibilitatilor a tratamentului cortizonic scaderea dozelor prin medicamente aditionale (antiinflamatoare nesteroidiene, imunosupresive) metode alternative de tratament cortizonic: puls terapie cu metilprednisolon (previne cresterea dozei zilnice de prednison, efecte nule pe os, controlul eficient al bolii de baza) utilizarea ACTH. Este mentinuta functionalitatea axului hipotalamo-hipofizar, cu secretie consecutiva normala de hormoni condrogeni suprarenalieni, cu efect anabolic osos utilizarea hormonilor glucocorticoizi in "zi alterna" (nu previne pierderea osoasa, dar pastreza nivelul androgenilor si estrogenilor ca urmare a crutarii axului hipotalamo-hipofizar) utilizarea tratamentului cortizonic local atunci cand este posibil utilizarea corticoizilor care "cruta" osul. 1. Interventii nefarmacologice Dintre metodele nefarmacologice utile in osteoporoza indusa de glucocorticoizi se retin: dieta bogata in calciu si vitamina D. Sunt multi autori care subliniaza rolul aportului calcic din alimentatie, mai favorabil decat suplimentele medicamentoase. Astfel, o cana de lapte administrata seara la culcare, va asigura un nivel seric corespunzator al calciului si va preveni rezorbtia osoasa nocturna. exercitiile fizice efectuate constant. Jogging-ul, exercitiile de tractiune, cresc densitatea osoasa in special in segmentele osoase supuse acestor forte. evitarea fumatului si a ingestiei de alcool, care favorizeaza pierderea osoasa. evitarea asocierii de medicamente cu efect resorbtiv osos: metotrexat, hormoni tiroidieni, anticonvulsivante etc. evitarea caderilor, in special la pacientii varstnici. Inlaturarea obstacolelor, a suprafetelor alunecoase, asociate cu efectuare de exercitii fizice cu rol tonic pe musculatura si administrarea de substante vasodilatatoare cerebrale, previn caderile cu fracturi consecutive. 2. Interventii farmacologice Masurile terapeutice de prevenire ale osteoporozei postcortizonice se bazeaza pe datele de patogeneza ale bolii. Astfel, cheia succesului terapeutic o reprezinta cresterea absorbtiei intestinale de calciu, scaderea excretiei uriare de calciu, supresia resorbtiei osoase, stimularea formarii osoase sau o combinatie a acestora. Datorita scaderii absorbtiei intestinale de calciu, in cursul tratamentului cu glucocorticoizi, primul pas logic in prevenirea osteoporozei este administrarea unui supliment de calciu alaturi de vitamina D, sub controlul excretiei urinare de calciu. Acest tratament poate fi asociat cu administrarea unui diuretic tiazidic, care va creste reabsorbtia tubulara a calciului, scazind in acelasi timp riscul hipercalciuriei. In mod surprizator, aceasta abordare simpla a osteoporozei postcortizonice nu a castigat o popularitate suficienta pentru a fi testata in studii controlate, cu masurarea concomiteta a masei osoase. 1. Rolul calciului in tratamentul osteoporozei postcortizonice Exista 2 modalitati de evaluare a importantei unui anumit tratament in osteoporoza: variatia masei osoase si reducerea incidentei fracturare. Interesul pe care il reprezinta calciul in osteoporoza postcortizonica poate fi privit prin prisma acestor doua aspecte. Exista cateva studii care arata o scadere a pierderii osoase in osteoporoza postcortizonica prin administrarea de calciu. Asa cum este de asteptat, efectele sunt modeste, desi mivelurile de hidroxiprolina sunt deprimate dupa suplimentarea de calciu (J A Kanis, Osteoporosis 1997). Calciterapia nu este o alternativa la celelalte tratamente antiresobrtive, ci face parte din schemeleterapeutice propuse. Doza utilizata curent este de 1000 mg. Efectele suplimentarii calcice sunt mai semnificative in primul an de administrare, ceea ce ii confera un plus de interes in osteoporoza postcortizonica in care pierderea osoasa este accentuata in acest interval. Intr-un studiu al lui Aloia si colab., au fost comparate efectele estroprogestativelor, versus calciu si versus placebo, pe o perioada de 3 ani, la 118 femei. Dupa 3 ani de tratament, calciul a fost mai eficace decat placebo in reducerea masei osoase atat la nivelul colului femural cat si a intregului schelet (masuratori prin activare neutronica). Nu au existat diferente intre calciu si placebo la nivel rahidian. Acest studiu ne permite sa constatam ca nu este suficient un tratament exclusiv calcic in osteoporoza postcortizonica, in care, demineralizarea osoasa apare precoce si este mai accentuata la nivel vertebral. 2.Rolul metabolitilor activi ai vitaminei D in tratamentul osteoporozei postcortizonice Metabolitii activi ai vitaminei D sunt reprezentati de calcitriol si alfacalcidol. Calcitriolul (1,25 OH D3) este rezultatul hidroxilarii vitaminei D3, initial in pozitia 25 la nivelul ficatului si ulterior in pozitia 1 la nivelul rinichiului. Este important de retinut faptul ca 25 hidroxilaza hepatica isi indeplineste misiunea chiar in prezenta insuficientei hepatice avansate, in timp ce 1 hidroxilaza renala este puternic influentata de existenta insuficientei renale, care deprima hidroxilarea vitaminei 25 OH D3 la acest nivel. Alfacalcidolul se deosebeste de calcitriol prin absenta gruparii OH in pozitia 25, fiind o vitamina D3 -1 hidroxilata. Conversia alfacalcidolului in calcitriol nu intampina dificultati, chiar daca pacientul are o afectiune hepatica concomitenta. Diferentele de profil farmacocinetic ale celor doi metaboliti ai vitaminei D, explica modalitatile diferite de actiune, referidu-ne in special la promptitudinea cu care apar efectele acestor hormoni. Astfel, legarea rapida, imediata dupa administrarea calcitriolului de receptorii enterocitului induc o absortie crescuta de calciu la nivel intestinal, existind riscul hipercelcemiei, uneori greu de controlat. Administrarea de alfacalcidol evita peak-urile nefiziologice ale calcemiei, deoarece dupa absorbtia sa la nivel intestinal necesita o ultima hidroxilare, care are loc in ficat sau la nivelul osului. Existenta 25 hidroxilazei osoase implica un alt avantaj: utilizarea unor doze mai mici, cu efecte adverse practic neglijabile vor conduce la obtinerea unor concentratii mari de vitamina D3 activa (calcitriol) la nivelul osului, chiar daca concentratia serica este mai scazuta. In acest sens exista studii care arata persistenta la nivelul osului a 1,25 OH D3 pana la 96 ore dupa administrarea de alfacalcidol. In cazul administrarii calcitriolului, timpul de injumatatire este de 4-6 ore, fiind eliminat predominant pe cale digestiva. Metabolitii activi ai vitaminei D interfera verigile patogenice ale osteoporozei postcortizonice pe doua cai: reducerea pierderii intestinale de calciu prin antagonizarea efectelor hormonilor glucocorticoizi asupra celulelor enterale (creste absorbtia intestinala de calciu) cresterea reabsorbtiei tubulare, scazind excretia urinara de calciu. Crescind calcemia pe doua cai, 1,25 OH D3 reduce nivelul crescut al parathormonului si normalizeaza procesul de rezorbtie osoasa indusa de hiperparatiroidism. Pe langa efectul indirect asupra paratiroidelor, metabolitii activi ai vitaminei D inhiba in mod direct proliferarea celulelor paratiroidiene, sinteza si secretia de PTH. Devine astfel evident faptul ca productia hormonului paratiroidian depinde nu numai de nivelul calcemiei, ci si de concentratia serica a calcitriolului. Studiile efectuate pe animale au aratat rolul stimulativ direct al metabolitilor alfa-hidroxilati asupra osteoblastelor. Acest efect este deosebit de important in osteoporoza postcortizonica, in care activitatea osteoblastica si proliferarea preosteolastelor sunt deprimate (activitatea este mediata via receptor al vitaminei D aflat la nivelul osteoblastelor). Studii experimetale pe sobolani au aratat efectele superioare ale administrarii metabolitilor activi ai vitaminei D in prezenta unei secretii estrogenice normale, deoarece estrogenii cresc expresia receptorilor vitaminei D la nivelul osteoblastelor. Extrapolind aceasta concluzie, putem deduce ca la femeile in premenopauza supuse unui tratament cu glucocorticoizi, administrarea de vitamina D (alaturi de suplimentarea calcica) poate fi suficienta in prevenirea osteoporozei postcortizonice. Dupa menopauza insa, in lipsa contraindicatiilor, terapia de substitutie estrogenica se impune, alaturi de vitamina D si calciu. Recent, au fost demonstrate efectele antiinflamatoare si imunomodulatoare ale matabolitilor activi ai vitaminei D. Exista deja modele experimentale animale in care metabolitii activi ai vitaminei D au fost administrati in scop imunosupresiv (exemplu: lupus eritematos sistemic). Dozele utilizate pentru obtinerea acestui efect au dus la hipercalciurie si resorbtie osoasa si de aceea s-au cautat analogi ai 1,25 vitaminei D care sa inlature aceste inconveniente. Alfacalcidolul administrat singur, fara suplimentare calcica nu a dus la cresteri patologice ale calcemiei. Lucrarile lui Tanaka Nakamura si colab. aduc in discutie efectele analogului sintetic al vitaminei D, ED-71, in prevenirea pierderii osoase postcortizonice. Studiul a fost efectuat pe sobolani si demonstreaza efectul negativ al prednisonului asupra metabolismului osos precum si interventia eficienta a acestui analog sintetic in reducerea resorbtiei si cresterea mineralizarii, in special la nivelul osului trabecular (1996, World Congress on Osteoporosis).

Alte referate din materia: Biologie

Nr.	Nume referat	Hits
1	Feriga	1814
2	Affenpinscher-ul	1129
3	Anaconda	2070
4	Aripi	1123
5	Bauceron-ul	1170
6	Bobtail sau Old English Sheepdog	1107
7	Celulaprocariota	1222
8	Ciobanescul Belgian sau Groenendael	1135
9	Fetele aflate la pubertate	1225
10	Salvati planeta	2833
11	Uraniul radioactivitatea si mediul inconjurator	1256
12	Ursul Carpatin	1567
13	Totul sau aproape totul despre dinozauri	1712
14	Tropisme, nutatiile si nastiile la plante	1674
15	Tulburarile somnului	1642
16	Tumorile	1462
17	Ulcerul gastroduodenal	1499
18	Ultimii dinozauri	1424
19	Urechea	2555
20	Ursul Koala	2193
21	VULTURI	1522
22	Valoarea nutritiva si terapeutica a vitaminelor	1464
23	Vederea Stereoscopica	1319
24	Veghea, somnul si activitatea cerebrala	1542
25	Vertebrate acvatice	1752

Acasa Trimite referat Cere referat Adauga la favorite Seteaza ca homepage Contact libertateailuziei Trailere Filme Filme Noi Jocuri Online Jocuri Barbie Jocuri pentru Copii GameBox.ro Make Money Bucuresti regim hotelier