|
De peste sase milenii de istorie scrisa, mierea si-a pastrat renumele de medicament si aliment.Mierea se numeste un lichid dulce, cules din flori sau din alte parti ale plantelor, preparat si depozitat de albine in faguri. Aceasta poate cristaliza, capatand in acest caz o consistenta solida din care poate fi readusa la cea lichida prin incalzire omogena la temperatura de 35-40° C.
Mierea e cel mai sanatos aliment natural si nu degeaba se spune ca pe Taramul Fagaduintei curg rauri de miere. Putina lume stie ca exista tratamente cu miere pentru aproape toate tipurile de afectiuni. Bineinteles ca nu orice miere e buna, atat la gust cat si ca proprietati terapeutice.
Mierea de albine este un produs natural complex rezultat al nectarului floral al plantelor si al imbogatirii acestuia de catre albine (Apis mellifera L) cu substante proprii, prin actiunea sucului secretat de glandele acestora.
Generalitati
Mierea de albine este un produs natural complex rezultat al nectarului floral al plantelor si al imbogatirii acestuia de catre albine (Apis mellifera L) cu substante proprii, prin actiunea sucului secretat de glandele acestora.Albinele produc frecvent si miere de mana, care provine din diverse lichide dulci din planta, dar nu din floare.Productia mindiala de miere variaza de la an la an, cantitatea medie in prezent este in jur de 700.000 t.
Este o solu?ie apoas? bogat? în substan?e zaharoase - pân? la 80% - reprezentate îndeosebi de glucoz? ?i fructoz? ce provin din nectarul floral, extrafloral, man? ?i alte surse, recoltate de albine ?i depozitate în faguri. Enzimele, pe care albinele le introduc în nectar, au însu?irea de a scinda zaharoza, maltoza, melezitoza, rafinoza, melibioza etc., acest proces durând ani îndelunga?i. Transformarea nectarului de c?tre albine în miere este înso?it? apoi de preschimbarea ?i înlocuirea con?inutului de acizi nefolositori, odat? cu eliberarea surplusului de ap?. Valoarea pH-ului dintr-o miere maturizat? variaz? de la 3-5-5,5, dup? provenien?a ei floristic?.
C?p?cirea mierii cu o pojghi?? de cear? la suprafa?a celulelor din fagure contribuie la men?inerea calit??i ei ini?iale, c?p?cirea având rolul de a izola mierea de influen?a umezelii din mediul înconjur?tor.
Cu ocazia invertirii nectarului în miere sunt încorporate proteine, materii albuminoide, acizi (formic, malic, citric, gluconic, succinic, acetic), substan?e minerale (fosfa?i de calciu, fier, s?ruri de aluminiu, stron?iu, cobalt, titan, crom, iod, argint, zinc, plumb, iridiu etc. în cantit??i infinitezimale), substan?e func?ionale de origine organic? (enzime, catalaza, inulaza, inhibina), vitamine, antibiotice naturale, hormoni ?i polen, mierea neputând fi egalat? de nici un preparat farmaceutic sintetic c?ci ea este o substan?? vie ?i direct asimilabil?.
Extragerea mierii
Mierea extras? este pus? direct în bidoane înalte, unde dup? ce se limpeze?te va fi cur??at? de resturile de cear?. Mierea filtrat? pierde 20-40% din substan?ele valoroase (în special particulele fine de polen aflate în suspensie) ?i de aceea se recomand? doar maturarea, decantarea ?i raclarea cu o lingur? sau o spatul? dup? 3-4 zile de repaus. Pentru a se gr?bi maturarea mierii, mai ales dac? extrac?ia s-a f?cut pe timp umed, se a?eaz? în camera de maturare 7-8 kg de var nestins, care absoarbe umiditatea produs? de evaporarea surplusului de ap? din miere. Dup? câteva zile, opera?ia se va repeta, pân? când observ?m c? mierea din maturatoare are vâscozitatea normal?. Cea mai bun? maturare se face la o temperatur? de peste 25 oC, o cantitate mai mare de miere necesitând circa 2 s?pt?mâni pentru încheierea cu succes a matur?rii. Spuma ridicat? deasupra mierii va fi raclat? cu o lingur?, astfel ca suprafa?a mierii din maturator s? r?mân? în contact direct cu aerul cald al camerei de maturare ?i depozitare. Spuma se ridic? ?i mai bine folosind un prosop umed, dar stors de ap?, care se pune deasupra ei, l?sându-l acolo 6-7 ore; în acest timp spuma cu toate impurit??ile se lipesc de prosop, dup? ridicarea prosopului suprafa?a mierii r?mânând curat?. Dac? mai r?mân impurit??i opera?ia se repet?, de data aceasta folosind o pânz? de tifon. Dup? limpezire ?i maturare, mierea se trage în vase ?i se comercializeaz?.
Mierea de calitate
Producerea mierii de calitate este o problem? de prestigiu, criteriul principal de clasare a muncii apicultorului trebuind s? devin? tocmai calitatea produselor livrate, modul de prezentare, pe sorturi ?i pe sortimente, consumatorii ?tiind s? aprecieze seriozitatea apicultorilor ce ?tiu s?-i p?streze calit??ile naturale.
Pentru ob?inerea unei mieri de calitate un rol important îl joac? maturarea natural? în faguri, maturarea în afara lor fiind lipsit? de aroma specific? pe care o c?p?t? dup? c?p?cire. Un alt factor deosebit de important este asigurarea familiilor în perioadele de cules cu faguri cl?di?i de calitate, cu prec?dere din cei în care nu s-a crescut puiet, în acest fel evitându-se deprecierea culorii mierii.
Nu este permis? hr?nire familiilor de albine cu cantit??i mari de sirop de zah?r în ajunul culesurilor, în scopul bloc?rii cuiburilor, scontând pe faptul c? nectarul adus ulterior va fi depozitat în fagurii pentru recolt?. Acest fapt nu face decât s? deprecieze mierea prin amestecul cu sirop de zah?r, întrucât albinele îl vor muta în timpul culesului din cuib în magazine. Zaharul trebuie folosit doar în perioada de toamn? pentru completarea rezervelor de hran?.
Nu se recomand? livrarea mierii direct de la centrifug?, f?r? o condi?ionare atent?. De asemenea, extragerea mierii trebuie f?cut? dup? fiecare cules pentru a se ob?ine mierea pe sorturi de flor? care s? satisfac? preferin?ele ?i cerin?ele consumatorilor.
Mierea poseda o serie de caracteristici senzoriale specifice: aspect (fara spuma, fara corpuri straine vizibile), culoare (de la slab incolor pana la galben-deschis, galben-auriu, galben-portocaliu, galben-inchis, rubiniu, galben-brun, brun-inchis), miros si gust (specific mierii, cu aroma mai putin sau mai mult pronuntata, gust dulce), consistenta (omogena, fluida, vascoasa, cristalizata).
Caracteristicile fizico-chimice ce confera calitatea fizico-chimica a mierii sunt prezentate in tabelul de mai jos.
Caracteristicile fizico-chimice ale mierii
Caracteristica Miere mono- si poliflora Miere de padue
Apa, % max. 20 20
Densitatea relativa la 20oC, min. 1,417 1,417
Cenusa, % max. 0,5 1,0
Aciditate, grade max. 4,0 5,0
Zahar direct reducator, in zahar invertit 70-80 60-70
Zaharoza:
a) miere de salcam si de padure:
• calitate superioara, % max.
• calitatea I, % max.
b) alte feluri de miere, % max.
5
6
6
10
10
10
Substante nezaharoase, % 1,5-5 4-12
Indice diastazic, min.
- la mierea de salcam se admite min. 6,5 10,9 10,9
Granule de polen de salcam (la mierea monoflora de calitate superioara) raportate la numarul total de granule examinate, % min.
30
-
Hidroxilmetilfurfurol (HMF) (la mierea de calitate superioara), % max. 1,5 1,5
Cristalizarea sau granularea mierii
Cristalizarea sau granularea mierii este un proces natural, care nu modific? propriet??ile biologice ?i medicinale ale produsului. În func?ie de dimensiunile cristalelor se disting trei sorturi de miere cristalizat?: cu granule mari (peste 0,5 mm), cu granule mici (0,5-0,4 mm) ?i miere de consisten?? cremoas? (sub 0,04 mm). Cantitatea ?i dimensiunile cristalelor sunt influen?ate în special de granulele de polen: cu cât sunt mai mari aceste granule cu atât sunt mai mari aglomer?rile de cristale ?i cu atât mai mici sunt cristalele. Temperatura necesar? pentru completa solubilizare a mierii cristalizate este de 35-45 grade C.
Stratul mai deschis la culoare, mai sf?râmicios ?i mai pu?in dulce de la suprafa?a unei mieri const? din cristale de glucoz? neacoperite de lichidul intercristalin, format în principal din fructoz?, ap? liber? ?i substan?e solubile în ap?; acest fenomen este normal pentru sorturile bine maturate, cu con?inut ridicat de glucoz? ?i sc?zut în ap?. Prin conservare la temperatura camerei, acest strat dispare. Mierea trecut? prin filtre de nisip sau argil? nu mai are polen sau alte substan?e proteice ?i deci se men?ine necristalizat? mult timp.
P?strarea mierii
Mierea nu se p?streaz? decât în ambalaje perfect sp?late ?i uscate din sticl? sau aluminiu. Nu pune?i miere în ele pe considerentul c? au con?inut tot miere. Pelicula veche de miere de pe pere?ii vasului con?ine germeni de fermenta?ie care îns?mân?eaz? mierea nou? ?i aceasta va fermenta la rândul ei, schimbându-?i gustul ?i mirosul.
Dac? vasul a mai fost folosit ?i pe pere?ii s?i exist? resturi de miere cristalizat?, acestea vor declan?a procesul cristaliz?rii ?i în mierea nou? pus? la p?strare. Mierea nu se va p?stra niciodat? în vase confec?ionate din zinc, cupru, plumb sau aliajele lor, deoarece, sub ac?iunea acizilor din miere se formeaz? compu?i chimici ce pot da intoxica?ii grave. Nici ambalajele din fier nu sunt indicate, deoarece în urma corod?rii fierului la contactul prelungit cu acizii con?inu?i de miere, aceasta va c?p?ta un gust ?i un miros nepl?cut. Mierea se poate p?stra în vase din tabl? alb? cositorit? sau în vase emailate, sau date la interior cu un strat gros de vopsele sintetice.
Borcanele cu miere nu trebuie p?strate la un loc cu recipientele ce con?in substan?e ce eman? mirosuri nepl?cute (vopsele, carburan?i, esen?e, varz? murat?) deoarece mierea prinde u?or miros. De asemenea vasul cu miere nu se pune descoperit în apropierea unor substan?e higroscopice care favorizeaz? men?inerea umidit??ii în aer (sarea) aceasta contribuind la o fermenta?ie accelerat? a mierii. Mierea ambalat? în borcane de sticl? va fi ferit? de lumin? care-i depreciaz? calit??ile (lucru u?or de observat datorit? închiderii mierii).
Mierea care a cristalizat pentru a fi fluidizat? se va trece într-un vas care se va pune într-o baie de ap? fierbinte, în nici un caz pe foc. Nu trebuie înc?lzit? decât acea cantitate care se va folosi o singur? dat? deoarece mierea înc?lzit? fermenteaz? mai u?or, depreciindu-se.
Mierea supraînc?lzit? conduce imediat la cre?terea procentului de hidroximetilfurfurol care, de asemenea duce la deprecierea calit??ilor mierii. Temperatura optim? de p?strare este bine s? se situeze între 10 ?i 20 oC.
Sorturi de miere
Mierea este produsul de baz? al albinelor, componenta principal? constituind-o zaharurile, reprezentate îndeosebi de glucoz? ?i fructoz? ce provin din nectarul floral, extrafloral, man? ?i alte surse recoltate de albine ?i depozitate în faguri.
Dupa provenienta, mierea de albine se clasifica in: miere monoflora, si poliflora din nectarul florilor si miere de padure.
• Mierea monoflora - care provine integral sau in cea mai mare parte din nectarul unei specii de plante (miere de salcam, tei, floarea soarelui, rapita etc.).
• Mierea poliflora - care provine dintr-un amestec de nectar de pe flori de diferite specii sau dintr-un amestec de miere monoflora (faneata de deal, de ses, de balta, pomi fructiferi, salcam- tei, tei- floarea soarelui etc).
• Mierea de padure - care provine in cea mai mare parte din sucurile dulci de pe alte parti ale plantelor decat florile, in amestec cu nectarul florilor din padure.
In functie de modul de prelucrare mierea de albine se clasifica in:
- miere de fagure;
- miere obtinuta prin scurgere libera;
- miere obtinuta prin centrifugare.
Mierea floral?
Mierea de coriandru - de culoare deschis?, asem?n?toare cu cea de salcie, în primele 2 s?pt?mâni de la extrac?ie are un gust nepl?cut, dar l?sat? în maturator descoperit?, î?i pierde acest miros ajungând o miere suav? excelent?.
Mierea de cru?in - este laxativ?.
Mierea de floarea soarelui - in sedimentul ei granulele de polen ajung uneori pân? la 100 %. Datorita con?inutului mare de glucoz?, cristalizarea se declan?eaz? mult mai repede fa?? de celelalte sorturi de miere, uneori chiar în faguri, extrac?ia ei trebuind s? se fac? repede.
Mierea de izm? – este recomandat? pentru afec?iunile de stomac ?i intestine.
Mierea de iarb? neagr? – este bun? pentru anemici, clorotici ?i în afec?iunile sistemului nervos.
Mierea de lev?n?ic? - este recomandat? celor epuiza?i fizic ?i nervos.
Mierea de ment? - are aroma mentei ?i gust dulce, consisten?a uniform?, vâscoas?, cristalizeaz? în granule m?runte, incomplet. Are culoare verzui-brun ro?cat? ?i se recolteaz? în cantit??i mari în Delta Dun?rii ?i zonele de inunda?ie ale acesteia. Con?ine o cantitate mare de vitamina C ?i datorit? calit??ilor nutritive ?i terapeutice, se caut? pentru consum.
Mierea de p?ducel - este foarte bun? pentru bolnavii de inim?.
Mierea de pin - mierea de man? a pinului este deschis? la culoare ?i consistent?, r?mânând transparent? ?i fluid?.
Mierea de rapi?? - este de culoare galben?-deschis?, foarte dulce, are un gust ?i miros pl?cut, cu o consisten?? dens?, dizolvându-se greu în ap?. Se cristalizeaz? la 10-12 zile de la extrac?ie, chiar în faguri, luând o culoare albicioas? ?i u?or g?lbuie. De aceea recoltarea trebuie f?cut rapid, la terminarea înfloririi.
Mierea de rozet? - face parte din prima categorie, fiind de o calitate excep?ional? - dup? gust ?i arom?.
Mierea de salcâm - din cauza unei cantit??i mai mari de fructoz? cristalizeaz? foarte încet )la câ?iva ani. Face parte din sortul de miere de calitate superioar?, fiind cea mai solicitat? pe pia?a extern?, datorit? aromei ?i gustului pl?cut pe care îl are. Imediat dup? recoltare este transparent?, dar culoarea va depinde de culoarea fagurilor utiliza?i la recoltarea ei, putându-se întâlni nuan?e de la incolor la galben-pai sau galben deschis. Ca indice colorimetric, mierea de salcâm este admis? pân? la maximum 18 nm pe scara Phund, peste aceast? limit?, considerându-se miere de calitatea a II-a. Mierea de salcâm are un gust pl?cut, dulce, este perfect fluid?, vâscoas?, f?r? semne de cristalizare. Con?ine în medie 41,73 % fructoz?, 34,8 % glucoz? ?i 10 % zaharoz? ?i maltoz?. Are un pH = 4,0 ?i nu cristalizeaz? cel pu?in 1,5-2 ani ?i niciodat? total. Aroma pronun?at? de flori de salcâm, se întâlne?te la mierea la care s-a introdus o infuzie de floare de salcâm sau cea falsificat?.
Mierea de salcie - este de culoare galben deschis aurie ?i are uneori un gust pu?in am?rui, având o savoare deosebit?, fiind foarte bogat? în vitamine (în special B6 ?i C). Zaharisirea se face cu cristale m?runte.
Mierea de tei - este trecut? în categoria celor mai bune ?i celor mai apreciate sorturi de miere, bogat? în vitamine (mai ales vitamina B1 (thiamina), ?i aminoacizi, în sedimentul ei granulele de polen ajungând pân? la 70-80 % , uneori con?inând ?i o cantitate însemnat? de man?. Fiindc? aroma mierii de tei este foarte puternic?, pentru a-i diminua din gust, se amestec? cu alte sorturi de miere sau cu miere poliflor?. Culoarea mierii de tei este deschis?, b?tând u?or în galben câteodat? chiar cu reflexe verzui. Cristalizarea ei se face spre toamn? ?i are o consisten?? untoas?, cristalele având culoarea alb?, mierea c?p?tând un gust ?i o aparen?? mai atr?g?toare. Are calit??i lini?titoare fiind prescris? în afec?iunile sistemului nervos ?i în insomnii.
Mierea de trifoi - este considerat? cea mai bun? ca savoare ?i prezentare. Este bogat? în vitamine (B1, B2, C) culoarea variind în func?ie de specia de la care provine (alb? la trifoiul alb pitic, galben-ro?ietic? la celelalte variet??i). Cristalizeaz? lent.
Mierea de verigariu ?i cea de salb? - este bun? pentru stomac ?i intestine, fiind ?i laxativ?.
Mierea de zbur?toare - este de culoare deschis?, foarte gustoas? dar, cristalizeaz? repede.
Mierea extrafloral?
Provine din nectarul secretat de alte p?r?i ale unor plante (cum ar fi porumbul, secara, m?z?richea) sau arbori (m?r, prun, nuc, tei, plop, stejar, ar?ar, frasin, mesteac?n etc.), unde se afl? glande nectarifere asem?n?toare cu cele in interiorul florilor. În nop?ile r?coroase ce urmeaz? unor zile c?lduroase, spre diminea??, apare aceast? secre?ie extrafloral?, pe frunzele anumitor arbori, iar albinele se gr?besc s? o adune ?i s-o prelucreze în miere c?ci, odat? cu apari?ia soarelui ?i înc?lzirea atmosferei, partea apoas? din aceast? exuda?ie dulce se evaporeaz?, iar albinele nu o mai pot lua.
Mierea extrafloral? are o greutate specific? mai mare ca mierea obi?nuit?, iar culoarea sa este pu?in mai închis?, con?inând zaharuri valoroase ca fructoza ?i glucoza dar ?i unele zaharuri inferioare ca dextrina, melezitoza, precum ?i s?ruri minerale în propor?ii ceva mai mari ca la mierea floral?.
Mierea de man?
Pentru consumul uman are o valoare deosebit?, con?inând mult? inhibin? (un bactericid foarte puternic) ?i s?ruri minerale (de 12,8-20 de ori mai bogat? în s?ruri minerale decât cea floral?), calciul ?i magneziul prezentând cel mai mare interes terapeutic întrucât organismul uman asimileaz? mult mai bine aceste s?ruri prin alimenta?ia natural? decât prin administrarea sintetic?.
Dup? arborii de la care provine este de mai multe feluri: de stejar, de brad, de molid etc. Secre?ia manei e condi?ionat? de o serie de factori printre care men?ion?m:
1. Factorii interni: factorii genetici ce se transmit fiec?rei specii de insecte produc?toare de man?.
2. Factorii externi: factorii meteorologici, solul, expozi?ia însorit?, altitudinea etc.
3. Factorii biotici: (pr?d?tori, d?un?tori ?i parazi?i). Pr?d?torii (veveri?ele, ghionoaiele, cioc?nitoarele, pi?igoii, sticle?ii, viespile, mu?tele etc.) decimeaz? lachnidele în toate stadiile de existen??. Pe lâng? ace?ti aprigi du?mani, insectele produc?toare de man? au ?i prietenii lor: furnicile de p?dure - care le protejeaz? ?i le stimuleaz? secre?ia de man?.
Provine din aceea?i surs? cu cea extrafloral?, mana fiind un produs ob?inut indirect, prin intermediul unor insecte din categoria afidelor, psyllidelor, coccidelor, citadidelor ?i lachnidelor, care se hr?nesc cu sucurile plantelor ?i elimin? apoi zaharurile de care nu mai au nevoie. Albinele culeg?toare adun? aceste produse îns? pierd foarte mult? energie la un asemenea cules ?i sunt mai uzate decât cele care culeg nectar de flori.
Pe lâng? faptul c? mierea de man? nu este recomandat? pentru iernare deoarece provoac? intoxica?ii grave, degenerescen?? ?i necroz?, sunt cazuri când, chiar pe timpul verii poate provoca multe neajunsuri. Atunci când mana con?ine zaharuri neasimilabile ?i mai ales în anii seceto?i, când albinele sunt lipsite de p?stur?, albinele se pot intoxica datorit? consumului sporit de miere de man?. Excep?ie face mierea de man? de conifere, care con?ine procente ridicate de zaharuri digestibile, albinele de munte fiind obi?nuite s? consume o astfel de hran? chiar ?i iarna.
Mierea de man? con?ine inhibin?, substan?? cu o puternic? ac?iune bactericid?, iar procentul redus de glucoz? ?i bog??ia în dextrine ?i substan?e minerale o ?in ani de zile în stare lichid?. Totu?i, uneori, mierea de man? este atât de vâscoas?, încât nici nu mai poate fi extras? din celule decât prin topirea fagurilor în cuptor, deasupra unor gr?tare, ori prin înmuiere cu ap? cald? ?i intercalarea între ace?ti faguri a unor faguri goi gata cl?di?i. Albinele iau din celule aceast? miere diluat? ?i o întind în fagurii goi, dup? care ace?tia se scot ?i se extrag.
Mierea de molid ?i brad
Mierea de molid are culoare verde închis iar cea de brad - galben? aurie. Ambele con?in 25,68% melezitoz? (datorit? urmelor de r??in? con?inute). Este mult c?utat? de bolnavii de pl?mâni ?i con?ine un puternic bactericid, inhibina, produs al unei enzime. Enzima produc?toare a inhibinei este o glucozooxidaz? care în prezen?a aerului produce din fructoz? hidrogen-hiperoxid. Inhibina este cunoscut? în medicin? pentru efectul ei sterilizator. Când timpul este c?lduros mierea de brad se extrage cu u?urin??. Pe timpul iernii aceast? miere cristalizeaz? în faguri ?i de aceea nu trebuie l?sat? peste iarn? (las? ?i multe reziduuri).
Mierea ca aliment ?i medicament
De peste sase milenii de istorie scrisa, mierea si-a pastrat renumele de medicament si aliment. Mierea se numeste un lichid dulce, cules din flori sau din alte parti ale plantelor, preparat si depozitat de albine in faguri. Aceasta poate cristaliza, capatand in acest caz o consistenta solida din care poate fi readusa la cea lichida prin incalzire omogena la temperatura de 35-40° C.
Din punct de vedere chimic, mierea este un anumit amestec de substante organice deosebit de complexe, in care s-au identificat peste 70 de componente, din care - glucoza, fructoza, zaharoza pana la 90%, restul fiind reprezentate prin proteine, acizi organici, saruri minerale, oligoelemente, vitamine, hormoni, enzime, antibiotice s.a. Dupa provenienta, mierea poate fi din nectarul florilor sau de mana. Sorturile de miere monoflorala de nectar cele mai obisnuite sunt: de salcam, de salcie, de trifoi sau lucerna, de tei, zmeura s.a. Sorturile de miere de mana se obtin adesea de la arboretele de stejar sau conifere (molid). Din punct de vedere comercial si indici organoleptici mierea se imparte in doua categorii: miere de calitate superioara (salcam, tei s.a.) si inferioara (hrisca, rapita s.a.).
Mierea este un aliment cu propriet??i medicamentoase recunoscute, putând fi consumat? de b?trâni, copii, sportivi, oameni care lucreaz? noaptea, fie ca laxativ, fie ca aliment energizant, în cazurile de surmenaj, oboseal?, neurastenie, boli de inim? etc. Cei care sufer? de insomnii, dac? iau seara la culcare 2 linguri de miere într-un pahar de ceai cald de tei, dorm un somn lini?tit, tulbur?rile somnului datorându-se în mare parte digestiei grele, unor procese de infec?ii latente sau active ce se fac în intestine sau în organism, provocând o stare de nelini?te care turbur? somnul. În bolile de ficat, mierea este recomandat? întrucât m?re?te propor?ia de glicogen, fortificând organismul împotriva infec?iilor. Este recomandat? chiar ?i în diabetul incipient, îns? în cantit??i foarte mici, înlocuind zah?rul folosit în alimenta?ia curent?. În otr?virile cu ciuperci mierea este salutar?, prin înghi?irea unei mari cantit??i de ap? saturat? cu miere, înlocuind glucoza din organism distrus? de otrava con?inut? de ciuperc?. În clinici mierea este înlocuit? cu glucoza pur?, care se d? în acela?i scop. În amestec cu untura de pe?te mierea poate fi folosit? în tratarea r?nilor.
Mierea poliflora obtinuta din nectarul florilor din fanete, majoritatea plante medicinale, are o valoare terapeutica superioara. Cele 70 de substante biologic active continute de miere ii confera o pluralitate de efecte care o fac sa aiba un larg evantai de actiuni terapeutice globale din care enumeram urmatoarele: trofice (intaritoare), fortifiante, tonice, cicatrizante, conservante, protective antigerminative, nutritive, homeostatice (opresc hemoragia), regeneratoare. La aceste actiuni se adauga cele speciale ale plantei medicinale din care provine sau cele specifice ale unor substante identificate (vitamine, enzime, antibiotice s.a.).
Mierea este recomandata in tratamentul diferitelor afectiuni, din care cele mai frecvente sunt: rani, arsuri, degeraturi, boli interne (stomac, inima, ficat, bila), afectiuni ale cailor respiratorii (rinite, guturai, sinuzite, faringite, bronsite), boli endocrine, ginecologice, anemii, afectiuni psihiatrice sau neurologice. Mierea nu este recomandata in obezitate si diabet.
Compozitia chimica
Compozitia chimica a mierii este in functie de compozitia nectarului/nectarurilor din care ea provine si de anumiti factori externi.
Compozitia mierii este mult mai complexa decat cele prezentate in tabelul de mai jos. Literatura de specialitate mentioneaza bogatia in minerale (K, Na, Ca, Mg, Fe, Cu, Mn, Cl, P, S, Si), in acizi (acetic, butiric, citric, formic, gluconic, lactic, malic, oxalic, succinic etc.), in enzyme (diastaza, invertaza, glucozidaza, peroxidaza etc.), in vitamine (B1, B6, C, acid pantotenic, provitamina A, acid nicotinic, piridoxina).
Compozitia mierii din diverse tari
Tari
Apa Total zaharuri reducatoare
Levuloza
Zaharoza
Cenusa Acizi liberi
Romania 16,5 75,6 38,4 3,1 0,17 -
Bulgaria 21,3 71,7 - 1,6 0,25 0,68
Rusia 19,3 - 34,9 1,43 0,20 -
Africa de Sud 16,2 - 35,5 0,54 0,33 -
Angola 19,3 - 36,4 0,86 - 0,53
Canada 17,5 - 38,8 1,2 - -
Uruguay 17,3 67,3 - 4,9 0,15 0,53
CONCLUZII
Mierea e cel mai sanatos aliment natural si nu degeaba se spune ca pe Taramul Fagaduintei curg rauri de miere. Putina lume stie ca exista tratamente cu miere pentru aproape toate tipurile de afectiuni. Bineinteles ca nu orice miere e buna, atat la gust cat si ca proprietati terapeutice.
In primul rand mierea trebuie sa fie naturala, adica produsa de albine fara interventia artificiala a apicultorului. Unii crescatori de albine dau acestora un fel de sirop de zahar care e prelucrat intr-o miere de proasta calitate. Trebuie ca albinele sa isi ia singure nectarul din flori si apoi sa transforme zaharoza din nectar in glucoza si fructoza. O miere naturala nu ar trebui sa aiba mai mult de 20% apa, fiindca albinele "capacesc" celulele fagurilor si pun mierea la pastrat doar dupa ce apa s-a evaporat in aceasta proportie.
Un alt criteriu al recunoasterii mierii naturale este "zaharisirea". Procesul de zaharisire sau cristalizare este cat se poate de firesc si nu reprezinta o deteriorare a mierii. Mai mult, mierea falsificata nu se zahariseste. Este doar o chestiune de gusturi alegerea intre mierea fluida si cea cristalizata: unele natiuni nordice prefera chiar sa consume numai miere cristalizata fiindca li se pare mai gustoasa si este sigur naturala. Pe de alta parte, mierea zaharisita poate fi "dezlegata", adica adusa din nou la starea fluida prin fierberea borcanului intr-o cratita cu apa. Dar, din pacate, mierea astfel de-cristalizata isi pierde unele din proprietati.
Exista mai multe feluri de miere. Depinde din ce fel de flori isi iau albinele nectarul (ele culeg si nectar si polen dar mierea rezulta doar din prelucrarea nectarului). Cea mai cunoscuta miere e cea de salcam, care este obtinuta pe la sfarsitul lui aprilie sau inceputul lui mai. Aceasta miere are culoarea albicioasa si aroma specifica. Apoi vine mierea de tei, prin iunie, dar si aici totul depinde de vreme, de temperatura de afara. Iunie-iulie este perioada in care se obtine mierea de floarea soarelui, care are virtuti terapeutice foarte mari, fiind buna pentru cardiaci. Mierea poliflora se face vara din faneata si unii spun ca e cea mai buna la gust. Altii spun ca cea mai aromata e mierea de izma pe care o obtin numai cei care merg cu stupii in Delta Dunarii. Mie cel mai mult imi place mierea de otetar, o miere care miroase a trandafiri; dar aceasta miere se obtine foarte greu si in cantitati foarte mici. Mai exista "mierea de mana" provenita de la arbori ca bradul, molidul, stejarul, fagul. Aceasta este singura miere de culoare inchisa, un brun foarte intunecat.
Orice miere este buna, cu conditia sa fie naturala. Si nici o miere nu poate fi judecata doar dupa aspect fiindca gustul este cel care diferentiaza pana la urma o miere de alta.
BIBLIOGRAFIE:
1. Diaconescu Ion, “Merceologie alimentara”, editura Eficient, Bucuresti 1998
|