|
Istoria evolu?ionismului pân? la Darwin
Analiza fenomenului evolu?iei biologice, generând o permanent? disput? între materialism ?i idealism, a început din zorii cunoa?terii ?i continu? ?i ast?zi.
Mitul crea?iei, n?scut în mintea oamenilor primitivi ?i a celor mai mul?i oameni religio?i, are ca element definitoriu imaginea static? a unei lumi care a fost creat?, iar o dat? ce a fost creat?, nu s-a mai schimbat.
Îns? germenii evolu?iei biologice au persistat în min?ile omene?ti în decursul anilor ?i, în cele din urm?, s-au transformat în teorii evolu?ioniste, care încearc? s? explice fenomenul dezvolt?rii lumii ce ne înconjoar? prin sine îns??i, în baza legit??ilor istorice.
Ne vom referi la particularit??ile dezvolt?rii ?tiin?elor naturale în diferite epoci, men?ionând anumite personalit??i ale acestor timpuri.
Vechea gândire indian? avea un sens adânc evolu?ionist, ins? mitologizat. Zoologul indian Spurway vede în Vishnu simbolul evolu?iei vertebratelor, în zei?a Laksmi - simbolul selec?iei sexuale, iar în Siva - discontinuitatea în evolu?ie.
Îns?, demitologizarea real? a cunoa?terii apare în gândirea Greciei antice, în cadrul multiplelor forme ale filozofiei grece?ti se afl? în germene aproape toate concep?iile ulterioare ale evolu?iei biologice.
Anaximandru din Milet (610-546 î.e.n.) constat? ac?iunea factorilor mediului asupra organismului.
"Animalele - afirm? Anaximandru, - sunt n?scute prin ac?iunea c?ldurii solare asupra mâlului umed, apoi ele au ie?it pe uscat ?i atunci, au suferit modific?ri. Primele animale s-au n?scut în ap?, chiar omul se trage din pe?ti..."
Heraclit din Ephes (540-480 î.e.n.) sus?ine c? apari?ia ?i dezvoltarea vie?uitoarelor este rezultatul unit??ii ?i luptei contrariilor, care se sus?in reciproc ?i determin? mi?carea materiei. Anume lui îi apar?ine afirma?ia clasic? "panta rhei" - totul curge. Heraclit pune bazele concep?iei automi?c?rii materiei, izvorul mi?c?rii fiind contradic?ia.
Empedocle din Agrigentum (483-423 î.e.n.) sus?ine c? lumea se dezvolt? din patru r?d?cini ve?nice: focul, aerul, apa, solul. Lumea lui Empedocle oscileaz? între împ?r??ia Urii ?i cea a Iubirii, generatoare de cicluri succesive de via??.
Anaxagoras din Clazomenes (500-428 î.e.n.) poate fi considerat ca predecesor al teoriei panspermiei (originea cosmic? a vie?ii), deoarece este autorul concep?iei venirii germenilor vie?ii de pe alte planete.
Democrit din Abdera (460-360 î.e.n.) este socotit (al?turi de profesorul s?u Leucip) autorul teoriei atomistice. El sus?ine ideea c? germenii vie?uitoarelor reprezint? ni?te microparticule care reproduc în miniatur? diferite p?r?i ale corpului, de unde migreaz? în organele reproductive. Democrit sus?ine c? hazardul este legea de baz? a naturii, pe care noi o ignor?m/ Tot el divizeaz? animalele în dou? grupe: cele f?r? sânge (nevertebratele?) ?i cele cu sânge (vertebratele?), clasificare care a dominat timp de milenii.
Hipocrate din Cos (460-377 î.e.n.) realizeaz? (în colaborare cu elevii s?i) o sintez? a "cuno?tin?elor din medicin?, embriologie, fiziologie, anatomie, expus? în lucrarea sa "Corpus Hipocraticus". El a studiat embrionul de g?in? ?i cel uman. Hipocrate este considerat fondatorul medicinii.
Aristoteldin Stagira (384-322 î.e.n.) reprezint? mintea genial? a antichit??ii. El a fost magistrul lui Alexandru cel Mare (Machedon) ?i elevul lui Platon. Este bine cunoscut? afirma?ia lui, care a devenit clasic?: "Amicus Plato, sed magis amica veritas" - Prieten îmi este Platon, dar mai mare prieten îmi este adev?rul.
Aristotel este considerat fondatorul zoologiei datorit? unor ample sinteze ?tiin?ifice: "Istoria animalelor", "P?r?ile animalelor", "Genera?iile animalelor", "Mi?c?rile animalelor".
Analizând embrionul de g?in?, el constat? dezvoltarea progresiv? a organelor în timpul embriogenezei.
Aristotel a fost un adept al concep?iei autogenezei vie?ii. De exemplu, el afirma c? "vie?uitoarele pot s? apar? nu numai la încruci?are, ci ?i din mâl", îns? în ideile sale era fixist cu toate c? foarte aproape de transformism.
În ce prive?te locul omului, Aristotel îl consider? ca pe un animal - "zoon politicon" - în care s-au realizat toate inten?iile naturii.
El introduce no?iunea de specie ca o categorie logic? ?i aranjeaz? vie?uitoarele conform "sc?rii grada?iei" naturii, de la plante la animale ?i apoi la om.
Teophrast din Eres de Lesbos (370-287 î.e.n.) este considerat fondatorul botanicii. Fiind elevul lui Aristotel, Teophrast generalizeaz? datele despre plante ?i scrie lucrarea "Istoria plantelor". El sus?ine ideea despre transformarea plantelor sub ac?iunea factorilor mediului, dar admite "metamorfoza" unor plante în altele.
Idei similare filozofiei grece?tifg?sim ?i în antichitatea roman?.
Pliniu cel B?trân (23-79 e.n.) sistematizeaz? datele din lumea vegetal? ?i animal? în renumita sa lucrare "Historia naturalis" (în 37 de volume).
Lucre?ius Carus (98-55 î.e.n.) sus?ine ideea lui Democrit despre hazard ca baz? a vie?ii în Universul infinit, în poemul s?u "De Rerum Natura" d? o explica?ie evolu?ionist? originii plantelor ?i animalelor. Lucre?ius poate fi socotit precursor a multe teorii moderne:
- despre selec?ia natural? ca factor al evolu?iei (afirm? c? monstruozit??ile ?i formele mai pu?in dotate sunt eliminate);
- sociobiologia (eviden?iaz? rolul limbajului ?i al etologiei comparate în comunicarea animalelor);
- teoriile corpusculare ale eredit??ii (vorbe?te despre existen?a unor elemente diverse ("primordia multis") transmise de la tat? la fiu).
Ideile antichit??ii grece?ti ?i romane sunt uitate în Evul Mediu, care reprezint? o perioad? de traversare a de?ertului, în acest timp predomin? ideile despre crea?ie, invariabilitate ?i fixitate. Chiar ?i opera lui Aristotel este denaturat?: din 1211, Consiliul din Paris interzice predarea fizicii lui Aristotel, iar din 1215, de fapt s-a interzis citirea "Metafizicii" ?i "Filozofiei naturale". Ideile transformiste ?i ale evolu?iei biologice sunt foarte rare în aceast? epoc?.
Ibn ?ina (Avicena) sus?ine originea material? a bolilor infec?ioase, contribuind la dezvoltarea medicinii.
Albert cel Mare (1113-1280) descrie numeroase fenomene naturale ?i accept? transformarea (dar eronat?) a unor specii de plante în altele sub influen?a solului ?i nutri?iei.
Ideile transformismului biologic sunt reînviate ?i, evident, dezvoltate în Epoca Rena?terii de o serie de personalit??i.
Leonardo da Vinci (1452-1519), care este socotit drept mintea universal? a Rena?terii, pune bazele paleontologiei (constat? dinamica scoar?ei terestre) ?i ale anatomiei comparate (caracterizeaz? structura corpului uman ?i a unor animale).
John Ray (1627-1705) se consider? cel mai prestigios botanist al secolului al XVII-lea. El define?te no?iunea de specie ca o categorie taxonomic? ?i sus?ine ideea stabilit??ii speciilor, admi?ând, în unele cazuri, posibilitatea transform?rii lor.
în aceast? epoc? se remarc? opera lui Charles Linne (1707-1778), savant suedez, cu numele adev?rat Carol Ingemarsson. Ch. Linne, sistematizând datele cunoscute, a creat un sistem destul de reu?it (dar artificial) al naturii. De men?ionat c? încerc?ri de sistematizare a plantelor ?i animalelor au fost întreprinse ?i pân? la Ch. Linne. Adeseori se aminte?te despre sistemul de plante al lui Tournefort (1656-1708), care era mai pu?in precis decât cel al lui Ch. Linne ?i avea drept criteriu de baz? forma corolei plantelor.
Ch. Linne clasific? lumea în trei regnuri: mineral, vegetal ?i animal. Lumea vegetal? o clasific? în 24 de clase: 23 de clase - plante cu flori ?i o clas? - plantele f?r? flori; pe când lumea animal? o clasific? în 6 clase: mamiferele, p?s?rile, reptilele ?i amfibiile (?), pe?tii, insectele, viermii (?). Aceasta i-a permis s? sistematizeze peste 10 000 de specii de plante ?i circa 4200 de specii de animale, îns?, de?i drept criteriu de baz? a clasific?rii plantelor Ch. Linne folosea structura florii, el nu a în?eles în cele din urm? natura sexualit??ii la plante.
Ch. Linne (al?turi de al?i savan?i) a introdus în denumirea speciilor nomenclatura binar? (1732), conform c?reia denumirea de specie este alc?tuit? din dou? cuvinte latine: unul (primul) - substantivul, care indic? asupra propriet??ilor generale ale organismului (genului) ?i al doilea - adjectivul, care caracterizeaz? anumite însu?iri ale organismului. Astfel, limba latin? a r?mas "vie" prin nemurirea ?tiin?ei acestui savant.
Considerând specia ca unitate elementar? a sistematicii, el afirm? c? ea (specia) este fix? ?i invariabil?, astfel fiind un adept înfl?c?rat al crea?ionismului ?i metafizicii (invariabilit??ii fenomenelor).
Expresia clasic? a lui Ch. Linne, care trece ca un fir ro?u prin operele sale principale: "Systema naturae" (l735), "Fundamenta botanica" (1736), "Philosophia botanica" (1751), "De sexu plantarum"
(1760), "Genera plantarum" (1764) este urm?toarea: "Species tot sunt quot diversas formas ab initio creavit infinitum ens" - Sunt atâtea specii câte forme diferite a produs la început fiin?a infinit?.
Cronicarii lui Ch. Linne afirm? c? în cele din urm? el admitea c? organismele se pot schimba, pentru aceasta folosind no?iunea de "varietate".
Ch. Linne clasific? omul la primate, determinându-l ca Homo sapiens. în scrisoarea c?tre botanistul Gmelin (1709-1775) din 14 februarie 1747 el afirm?: "... dac? l-a? fi numit pe om maimu?? sau invers, asupra mea s-ar fi n?pustit teologii, dar dup? regulile ?tiin?ei eu a? fi trebuit s? fac acest lucru". »
în concluzie, Ch. Linne a conceput natura ca o succesiune de specii de fiin?e organizate în unit??i discrete ?i distincte, legate printr-o origine comun?, alc?tuite din indivizi cu tr?s?turi generale identice.
în secolul al XVIII-lea, evolu?ionismul se caracterizeaz? prin lupta contra fixismului ?i crea?ionismului care dominau gândirea biologic?, în baza acestei contradic?ii apare evolu?ionismul romantic, naturfilozofic.
Printre personalit??ile sec. XVIII-XIX se remarc? o serie de savan?i.
Georges Louis Leclerc Buffon (1707-1788) a fost un naturalist francez genial, membru al Academiei de ?tiin?e din Fran?a doar la 26 de ani, intendent al Gr?dinii Regelui la 32 de ani. Dup? el, geniul nu este altceva decât o mare aptitudine pentru r?bdare ("La genie n'est autre chose qu'une grande aptitude ? lapatience").
G.Buffon scrie "Histoire naturelle generale et particuliere" ("Istoria natural? ?i particular?") în mai multe volume, în volumul I al acestei opere el prezint? idei îndr?zne?e asupra originii P?mântului ?i a întregului Sistem Solar, atribuind planetei noastre circa 74 000 de ani (fa?? de cei 6 000 preconiza?i de biseric?) ?i împ?r?ind istoria P?mântului în 7 perioade.
Acest savant prin ideile sale a fost precursorul transformismului lui J.B.Lamarck, sus?inând c? totul se transform? în Univers ?i pe P?mânt. Varia?ia speciilor era explicat? prin influen?a mediului (pozi?ie caracteristic? lamarckismului). Toate animalele, inclusiv ?i omul, se dezvolt? de la o tulpin? comun?, perfec?ionându-se ?i transformându-se. în explicarea diversit??ii animalelor savantul acord? o deosebit? aten?ie factorului geografic ?i climei, punând astfel bazele biogeogra-fiei.
La o citire mai atent? a operei lui G.Buffon putem întâlni idei despre codificarea ereditar?. De exemplu, el afirm?: "... exist? în natur? un prototip general al fiec?rei specii datorit? c?ruia fiecare individ este modelat, dar care se realizeaz?, se modific? ?i se perfec?ioneaz? sub ac?iunea mediului."
Cunoscutul poet german Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832) a fost ?i un bun naturalist, în lucrarea sa "Metamorfozele plantelor" el sus?ine ideea unui precursor comun în dezvoltarea plantelor ?i transformarea diferitelor p?r?i ale plantei.
Ideile transformiste s-au cristalizat într-o teorie gra?ie savantului francez Jean-Baptiste-Pierre-Antoine de Monet, cavaler de Lamarck (1744-1829). Aceast? teorie, expus? în lucrarea sa de baz? "Filozofia zoologiei" ("Philosophie zoologique") în dou? volume (1809), a fost în continuare numit? lamarckism.
J.B.Lamarck admite autdgeneza vie?ii ?i sus?ine transformarea unor specii în altele printr-un progres constant de la simplu la compus ("teoria grada?iei"). Dup? el, organele noi apar ca r?spuns "la ac?iunea mediului", iar "dimensiunile lor sunt propor?ionale cu folosirea sau nefolosirea lor"(?). Anume dup? principiul "func?ia creeaz? organul" J.B.Lamarck explic? lipsa ochilor la cârti??, gâtul lung la giraf? etc., evident în mod foarte simplist. Dar gre?eala a fost ?i mai esen?ial? când a afirmat: "caracterele dobândite de organism se mo?tenesc". Datele experimentale ulterioare au demonstrat c? nu orice caracter dobândit se mo?tene?te, ci doar acele care sunt înt?rite ereditar.
J.B.Lamarck clasific? animalele în 14 clase, folosind ca baz? principiul grada?iei ?i dezvolt?rii de la simplu la compus. Omului îi atribuie o origine animal?, afirmând c? a ap?rut de la o ras? patruped? care a evaluat la o ras? biped?.
Îns? extrapolarea rolului mediului în transformarea organismelor i-a impus afirma?ia gre?it? c? specia nu exist? real. ("Nu poate exista real ceea ce se transform? (schimb?) permanent" - afirm? J.B.Lamarck.)
Esen?a lamarckismului poate fi reprezentat? prin urm?toarele:
1) mediul fizic produce în organismul vegetal, prin ac?iune direct?, noi caractere;
2) în organismul animal caracterele noi apar în urma dobândirii de noi obiceiuri prin adaptarea la mediu;
3) organismele r?spund în mod adecvat la factorii mediului, adaptarea fiind întotdeauna direct?;
4) caracterele noi sunt înt?rite prin efort continuu;
5) dezvoltarea organelor este rezultatul folosirii sau nefolosirii lor;
6) caracterele dobândite în cursul vie?ii organismului sunt fixate ereditar;
7) natura evolueaz? gra?ie unei for?e interioare ("tendin?a perfec?ion?rii");
8) influen?a mediului poate s? altereze ordinea ideal? a naturii, în explicarea transform?rilor din natura ?i evolu?ia organismelor J.B.Lamarck utilizeaz? patru principii, ?i anume:
1) variabilitatea organismelor sub ac?iunea condi?iilor mediului ?i adaptarea lor;
2) mo?tenirea caracterelor dobândite în cursul vie?ii(?!);
3) dezvoltarea organelor ca rezultat al utiliz?rii sau neutiliz?rii lor(?!);
4) existen?a în organisme a unei tendin?e interne spre perfec?ionare (?!).
Lamarckismul îns? nu s-a impus în aceast? perioad?, existând mai multe motive, printre care:
- climatul politico-social al vremii;
- tr?inicia fixismului ?i metafizicii;
- argumentarea fragil? cu exemple neconving?toare.
Îns? el (lamarckismul) r?mâne prima concep?ie închegat?, care a pus bazele evolu?ionismului clasic. Ideile lamarckiste au fost dezvoltate ?i au servit drept baz? a neolamarckismului.
|