|
Ecologia: de la ?tiin?? la con?tiin??
Ca în cazul multor discipline, numele ?i defini?ia conferite ecologiei, spun mult pentru cei chema?i sa îi cunoasc? continentul ?i s?-i p?trund? semnificatiile.
În privin?a denumirii, termenul de ecologie s-a impus în aten?ia opiniei publice occidentale mai ales dupa 1970, iar în Europa central? ?i de est cu prec?dere în ultimul deceniu. O serie de evenimente cu un puternic impact social precum celebrele maree negre ori accidente nucleare în frunte cu cel de la Cernobâl (26 aprilie 1986) au zguduit din iner?ie opinia publica ?i a introdus treptat ecologia în rândul preocup?rilor individului ?i comunit?tilor. Se redescoperea astfel un concert ?i un nume vechi de peste un secol. Crearea lui este atribuit? biologului german Ernst Haeckel (1834-1919), iar data de na?tere 1866, pe când acesta functiona ca profesor la Universitatea din Sena. De altfel, prima sa men?iune cu valoare de certificat de na?tere se g?se?te într-o not? de la pagina 8 a lucr?rii "Generalle Morphologie der Organismen" (Berlin, 1866), sub forma: "...sekologie... ?tiin?a economiei, modului de via?a, a raporturilor vitale eterne reciproce ale organismelor, etc." Construit precum termenul de economie, cel de ecologie deriv?, în parte, din r?d?cina indo-european? weik, care desemneaz? o unitate social? imediat superioar? casei ?efului de familie. Aceast? r?d?cin? a dat sanskritul veah (cas?), latinul vicus (cartierul unui ora?, burg) ?i grecul oikos (habitat, acas?). Ca atare sekologie a fost construit pe baza a dou? cuvinte grece?ti: oikos ?i logos (logia), (discurs). Etimologic deci, ecologia reprezint? ?tiin?a habitatului, respectiv o ramur? a biologiei care studiaz? interactiunile dintre fiin?ele vii ?i mediul lor. Dar, evident, semnifica?iile sale au fost mult amplificate ?i diversificate de-a lungul timpului.
Nomen certus, pater incertus?
Parafrazând un celebru dicton juridic latin (mater, certus, pater incertus) ?i despre ecologie se poate spune c? dac? numele îi este general ?i unanim recunoscut, paternitatea acestuia este înc? discutat?.
Astfel, într-o lucrare a lui P.H. Ochsen (The world ecology, Nature, vol. 129, 1959) a fost lansat? ipoteza c? inventatorul termenului ecologie ar fi fost filozoful ?i scriitorul american Henry David Thorean (1817-1862), contemporan întrucâtva cu Haeckel. Filozof transcendentalist acesta a fost, totodat?, ?i unul dintre cânt?retii vie?ii în natura. Dup? cum se ?tie, transcedentalismul, ilustrat mai ales de filozoful Ralph Waldo Emerson (1803-1882), este o filozofie impregnat? de panteism în care natura e perceput? deopotriv? ca un mijloc de uniune cu Dumnezeu ?i ca o sfer? imperfect? unde se cuvine "transcede". În societatea timpului, adep?ii unei asemenea concep?ii erau percepu?i ca ni?te neconformi?ti. Astfel, în cartea sa "Walden, sau în via?a în padure" Thoreau reconstituie experien?a reîntoarcerii sale pe pamânt, care a durat pu?in peste doi ani. Printre altele, acesta poveste?te "M-am dus în p?dure întrucât am vrut s? tr?iesc f?r? grab?, s? fac fat? numai fortelor esen?iale ale vie?ii, sa descop?r ceea ce aceasta poate s? m? învete, sfâr?ind s? constat, la ora mor?ii mele, ca nu am învins-o".
Aceast? experient? apropiat? multor "expeditii" ecologiste actuale explic?, în mare parte, eroarea de descifrare comis? în 1958 de editorii corespondentei lui Thoreau. Astfel, ace?tia au citit, din gre?eal? "ecology" (ecologie) acolo unde scriitorul-filozof scrisese "geology" (geologie) într-o scrisoare datat? 1 ianuarie 1858 ?i adresat? veri?orului s?u G. Thatcher.
Aceast? confuzie de termeni, deosebit de seduc?toare ?i în spiritul senzationalului american (cine nu era tentat s? considere c? primul scriitor ?i practician al "întoarcerii la natur?" a fost, în acela?i timp, ?i p?rintele cuvântului ecologie, în defavoarea unui ferm om de ?tiin?a?), avea s? fie corectat? îns? de aceia?i editori entuzia?ti în 1975. În acest fel Ernst Haeckel era repus în totalitate în drepturi ?i ast?zi nimeni nu-i mai contest? paternitatea termenului ?i conceptului de ecologie.
Paternitatea definitiei
În mod curent, se consider? c? o bun? definitie trebuie s? ne permit? recunoa?terea sigur? a obiectului definit. ?i din acest punct de vedere Haeckel r?mâne un clasic. Defini?ia sa, cuprinsa în aceea?i lucrare care a lansat termenul ?i conform c?ruia "Prin ecologie în?elegem totalitatea ?tiin?ei rela?iilor organismului cu mediul, în sens larg toate condi?iile de existen?a", constituie ?i în prezent fundamentul defini?iilor acestei ramuri ale biologiei. Daca omul de ?tiin?a german este na?ul de nume al ecologiei, fondatorul s?u pe continut r?mâne, mai degrab?, Charles Darwin, al c?rui discipol a fost. Cele dou? lucr?ri ale acestuia "Originea speciilor" (1859) ?i "Descenden?a omului" (1871), formulau dou? idei fundamentale ale ecologiei moderne: influenta mediului asupra speciilor vii ?i apartenen?a speciei umane la lumea naturala. Celebrul naturalist englez a relevat dependen?ele strânse ?i o stare de echilibru optim între diferitele specii de plante ?i animale. Cu o asemenea mo?tenire, ecologia este astazi definit?, de regul?, ca fiind studiul relatiilor organismelor ori grupurilor de organisme cu mediul lor ori ?tiin?a interrela?iilor organismelor vii cu mediul lor.
N?scut? ca o ramur? a biologiei, nimeni nu prevestea ecologiei un str?lucit viitor social. Dar, treptat implicatiile sale s-au diversificat, amplificat ?i complicat. Studiind echilibrele naturale, ecologi?tii au prev?zut degradarea lor treptat?; dup? câteva decenii, dezvoltarea societ?tilor industriale a modificat profund mediul planetar. Apari?ia ?i amplificarea poluarilor, dispari?ia unor specii, afirmarea problemelor globale ?.a., au fost semnele evidente ale unei crize ecologice profunde. Concluzia relevat? tot de ecologie este ?i ea fundamental?: omul nu poate s? actioneze la nesfâr?it asupra mediului s?u f?r? a pune în discutie ruperea absolut? a echilibrelor ecologice esentiale. Pe aceast? cale s-a impus o alt? notiune - problem? cheie a lumii contemporane: protectia mediului. Totodat?, pe m?sura con?tientiz?rii mizei ecologice, ?tiintele biologice au f?cut apel la ?tiintele umane: etnologia a denun?at decivilizarea promovat? de occidentali contra etniilor ?i culturilor minoritare; demografia s-a confruntat cu cre?terea mondial? a populatiei ?i impactului, pe m?sur?, asupra mediului, sociologia a perceput un r?zboi între societate ?i natur?; cuvinte precum natur?, ?tiint?, tehnic?, au trezit filozofia care a hr?nit vechile sale dezbateri asupra acestor noi constat?ri.
A?a cum se întâmpl? în lumea modern?, aceste probleme au invadat deopotriv? ?i economia ?i politica pentru a c?uta cauzele crizei ecologice ?i a credita solutii posibile. O ecologie politic? a interpelat economia politic? ?i, ca o consecint?, la nivelul mi?c?rii sociale s-a impus un nou curent de gândire ?i actiune: ecologismul. Trecerea ecologiei de la stadiul de simpl? disciplin? ?tiintific? la cea de problem? a con?tiin?ei comune, na?ionala ?i interna?ionala cu expresii corespunz?toare la nivelul teoriei ?i actiunii militante reprezint? una din marile cuceriri ale secolului XX.
|