|
BOLI CU TRANSMITERE SEXUALA SI
PREVENIREA LOR
La om, forta care apropie indivizii de sex diferit nu este simplul instinct
de reproducere, cum se intampla la animale.
Desi glandele sexuale incep sa produca gameti de la varsta pubertatii,
maturizarea acestor glande are loc in jurul varstei de 18-20 de ani.
In aceeasi perioada se poate vorbi si despre inceputul maturizarii psihice,
care este esentiala in relatia dintre sexe.
Adolescentii nu trebuie sa ignore faptul ca glandele lor sexuale au inceput
sa functioneze si ca, mai mult decat
in copilarie, au datoria sa acorde o atentie deosebita ingrijirii trupului
si lenjeriei intime. Totodata, trebuie sa stie ca exista anumite boli care
sunt transmisibile sexual.
BOALA : SIFILIS
AGENTUL PATOGEN CARE PRODUCE BOALA : TREPONEMA
FACTORII CARE DISTRUG AGENTUL PATOGEN:
SAPUN, DEZINFECTANT, TEMPERATURA > 50 GRADE
TRANSMITEREA: SEXUALA, PRIN SANGE CONTAMINAT
PERIOADA DE INCUBATIE: 21 ZILE
SIMPTOME: -- LEZIUNI PE BUZE, IN CAVITATEA BUCALA, PE
ORGANELE GENITALE
--PETE ROSII PE CORP
--AFECTIUNI GRAVE ALE PLAMANILOR, SISTEMULUI
NERVOS, VASELOR SANGVINE
Boala venerica.
De-a lungul a cinci secole de la aparitia acestei boli in Europa-adusa de
marinarii lui Cristofor Columb din Haiti-aceasta a purtat mai multe
denumiri: boala napolitana ( denumire data de francezi dupa contaminarea
ostasilor de la Napoli, in 1495 ), malum francorum, malo galico, ciuma
veneriana sau denumiri inspirate de nationalitatea femeii de la care s-a
contactat boala. J. de Bethancourt denumeste boala cu termenul de lues
venera (lues in limba latina inseamna plaga). In jurul anului 1530, medicul
italian G. Fracastro inlocuieste termenul cu denumirea de sifilis.
Considerata la inceput ca fiind rezultat al desfraului, boala a fost
neglijata. Contaminabila si prin alte moduri, ca rezultat al promiscuitatii
sau ignorantei, originea bolii a fost considerata a fi putrefactia, caldura
excesiva, mirosul de mlastina, sangele necurat al menstruatiei,
constelatiile nefavorabile-toate aceste "explicatii" constituind, de fapt,
rezultatul obscurantismului, misticismului, in general, al ignorantei din
acele vremuri. Din aceste considerente, nu a existat propriu-zis un
tratament corect al acestei boli grave. De altfel, mercurul, lemnul de
gaiac, preparatele din plante si animale erau principalele medicamente
folosite in acea vreme.
Mercurul se administra prin infasari, spalaturi, frictiuni la care se
adauga cura de inadusare, lasarea de sange, purgatia, adeseori bolnavii
decedand din cauza intoxicatiei cu mercur. Ricard, in 1838, deosebeste
sifilisul de blenoragie, facand si o descriere precisa a bolii. Fournier
descrie evolutia, pe perioade, a sifilisului. In 1905, Fr. Schaudin si E.
Hoffman stabilesc agentul patogen al sifilisului-Treponema pallidum, iar
Wassermann descopera reactia serologica. La scurt timp, in 1910, apare in
tratamentul sifilisulu |