|
Aparatul digestiv
Preocup?rile omului legate de alimenta?ie sunt tot atât de vechi ca ?i existen?a sa. Modurile în care s-au manifestat aceste preocup?ri au fost foarte diferite, în raport cu perioadele istorice de dezvoltare. Ceea ce a r?mas permanent este necesitatea alimenta?iei: “mânc?m ca s? tr?im”.
Multiplicate prin creativitatea omului, sursele de alimente au devenit din ce în ce mai bogate, sortimentele din ce în ce mai variate. Cu toate aceste cuceriri, omul epocii contemporane este departe de a fi rezolvat problemele legate de alimenta?ie.
Exist?, în etapa actual?, pe plan mondial în domeniul alimentar, dou? situa?ii contrarii:
subalimenta?ia cronic? din ??rile subdezvoltate, urmat? de cortegiul bolilor specifice denutri?iei;
supraalimenta?ia în ??rile intens industrializate ?i dezvoltate economic, urmat? de asemenea de cortegiul bolilor caracteristice acestei situa?ii: afec?iuni degenerative, cardiovasculare, obezitate, diabet etc.
1.Aparatul digestiv ?i fiziologia acestuia:
Pentru a putea în?elege mai bine cauzele ?i evolu?ia bolilor generate de nefunc?ionarea aparatului digestiv sau ale func?iilor acestuia este necesar un studiu al acestui aparat.
Aparatul digestiv este alc?tuit din tubul digestiv ?i glandele anexe.
1.1.Tubul digestiv :
Tubul digestiv sau canalul alimentar este alc?tuit din mai multe segmente:
cavitatea bucal?, faringele, esofagul, stomacul, intestinul sub?ire ?i intestinul gros. Aceste segmente se înl?n?uie sub forma unui tub continuu de calibru diferit, începând de la orificiul bucal, pe unde p?trund alimentele, pân? la orificiul anal, prin care sunt eliminate reziduurile.
În drumul s?u de la orificiul bucal pân? la orificiul anal, tubul digestiv str?bate craniul visceral, gâtul, toracele (mediastinul), cavitatea abdominal?, marele ?i micul bazin. Cea mai mare parte a tubului digestiv se g?se?te în cavitatea abdominal?, care este delimitat? în partea superioar? de mu?chiul diafragm, iar în cea inferioar? comunic? cu cavitatea pelvian?, de unde ?i denumirea de cavitate abdominopelvian?.
Pere?ii diferitelor segmente ale tubului digestiv sunt alc?tui?i din patru straturi sau tunici, care de la interior pre exterior sunt: tunica intern? sau mucoas?, tunica submucoas?, tunica muscular? ?i tunica extern?. Structura acestor tunici difer? de la un segment la altul, fiind adaptat? func?iilor de mastica?ie, degluti?ie, digestie, absor?ie ?i expulsie.
Tunica intern? sau mucoas? este alc?tuit? dintr-un epiteliu ?i un corion. Epiteliul , de tip pavimentos startificat la nivelul cavit??ii bucale, a faringelui, esofagului ?i canalului anal, este de tip cilindric unistratificat în restul tubului digestiv. Corionul se compune dintr-un ?esut conjunctiv lax în care se g?sesc vase sanguine, fibre nervoase ?i glande. A?adar, în segmentele care se g?sesc deasupra diafragmului, epiteliul este adaptat func?iilor de mastica?ie ?i degluti?ie, iar în cele subdiafragmatice acesta este adaptat func?iilor de secre?ie ?i absor?ie.
Tunica submucoas? este format? din ?esut conjunctiv lax în care se g?sesc numeroase vase ?i forma?iuni nervoase, iar în unele segmente ?i glande structura submucoasei înlesne?te alunecarea mucoasei pe tunica muscular? în raport cu mi?c?rile care au loc în timpul contrac?iei tunicii musculare. La nivelul esofagului, stomacului, intestinului sub?ire ?i intestinului gros, tunica submucoas? este desp?r?it? de tunica mucoas? printr-o p?tur? sub?ire de ?esut muscular format din fibre dispuse într-un strat intern circular ?i un strat extern longitudinal, care poart? numele de musculatura mucoasei. Contrac?ia acestui strat face ca mucoasa s? prezinte ni?te cute denumite plici, diferite de la un segment la altul.
Tunica muscular? este alc?tuit? din ?esut muscular striat la nivelul pere?ilor cavit??ii bucale, faringelui ?i p?r?ii superioare a esofagului ?i din ?esut muscular neted în restul tubului digestiv. ?esutul muscular este dispus în dou? straturi: unul intern circular ?i altul extern longitudinal. Între cele dou? straturi se afl? ?esut conjunctiv lax, vase sanguine ?i limfatice, precum ?i forma?iuni nervoase. La nivelul intestinului gros, fibrele longitudinale sunt dispuse în form? de benzi, numite tenii. De asemenea, în anumite zone fibrele circulare se condenseaz?, formând sfinctere.
Tunica extern? de la nivelul por?iunii supradiafragmatice a tubului digestiv ?i a canalului anal este constituit? din ?esut conjunctiv lax ?i poart? numele de adventice. La nivelul stomacului, al intestinului sub?ire ?i al intestinului gros, tunica extern? este alc?tuit? din seroasa peritoneal?, de unde ?i denumirea ei de tunic? seroas?. Ea este format? dintr-un mezoteliu cu celule turtite, a?ezate pe un ?esut conjunctiv dens.
1.2.Glandele anexe :
În tubul digestiv se g?sesc numeroase glande, unele în pere?ii s?i, altele constituind organe glandulare anexe. Glandele din pere?ii tubului digestiv sunt r?spândite îndeosebi în tunica mucoas? ?i în unele segmente (esofag ?i duoden), acestea p?trund pân? în tunica submucoas?. Glandele mari dinafara pere?ilor tubului digestiv, numite glande anexe, comunic? cu cavitatea segmentului digestiv respectiv prin conducte excretoare. În aceast? categorie intr? glandele salivare, ficatul ?i pancreasul.
1.3.Fiziologia aparatului digestiv :
Aparatul digestiv are ca func?ie principal? digestia ?i absor?ia substan?elor alimentare, deci joac? un rol esen?ial în nutri?ia organismului.
Prin digestie în?elegem totalitatea transform?rilor fizice ?i chimice pe care le sufer? alimentele în diferitele segmente ale tubului digestiv. Ca urmare a acestor transform?ri, moleculele complexe, insolubile ale diferitelor substan?e nutritive din alimente (glucide, lipide, protide) sunt descompuse în molecule simple, solubile, care pot trece din tubul digestiv (mediul extern) în sânge sau limf? (mediul intern). În procesul de digestieintervin enzimele secretate de glandele din mucoasa tubului digestiv ?i de glandele anexe ale acestuia. Digestia se produce numai în acele segmente ale tubului digestiv în care se secret? enzime specifice, ?i anume în cavitatea bucal? (digestia bucal?), în stomac (digestia gastric?), ?i în intestinul sub?ire (digestia intestinal?).
Prin absor?ie se în?elege trecerea substan?elor nutritive din lumenul intestinal în sânge ?i limf?. Procesul de absor?ie are loc pe toat? întinderea tubului digestiv, dar organul principal specializat pentru aceast? func?ie este intestinul sub?ire.
Al?turi de aparatul respirator ?i circulator, aparatul digestiv asigur? organismului materialul necesar func?iilor vitale, acoper? pierderile energetice, înlocuie?te materialul uzat ?i procur? elementele necesare dezvolt?rii organismului.
2. Necesitatea unei alimenta?ii echilibrate ?i complete :
2.1.Alimentele ?i soarta lor în organism :
B?t?ile inimii, digestia, urcatul unei sc?ri, scrisul unei scrisori, men?inerea constant? a temperaturii corpului ?i orice activitate se desf??oar? cu un consum de energie. Aceast? energie provine din alimente ?i este valorificat? ?i transformat? în organism potrivit necesit??ilor. Sub marea lor diversitate, alimentele sunt combina?ii a trei substan?e nutritive complexe, numite substan?e nutritive sau nutrimente: glucidele (zaharurile), protidele (albuminele) ?i lipidele (gr?simile). Acestea, la rândul lor, sunt compuse din combina?ii chimice mai simple ca: glucoz?, zah?r cu 6 atomi de carbon, acizi amina?i, constituen?i de baz? ai protidelor ?i, în sfâr?it, acizi gra?i ?i glicerin?, care intr? în compozi?ia lipidelor.
Orice aliment natural este compus din dou? sau trei asemenea substn?e nutritive. Astfel, pâ?nea este compus? din glucide (amidon) ?i protide (gluten), laptle din glucide (lactoz?), protide (cazein?) ?i lipide (unt), carnea din proteide ?i lipide. Unele alimente preparate industrial con?in substan?e nutritive în stare pur?: zah?rul este compus din 100% glucide, iar uleiul din aproape 100% lipide. Nici un aliment natural sau industrial nu con?ine îns? 100% protide. Praful de lapte este din acest punct de vedere cel mai bogat, de?i con?ine numai 30-40% protide.
Rolul nutrimentelor în organism este diferit. Glucidele ?i lipidele sunt folosite ca surs? de energie propriu-zis?, fiind deci substan?e cu rol energetic. Spre deosebire de acestea, protidele au rolul de a repara uzura continu? a ?esuturilor care compun organismul, adic? au un rol plastic. Este de la sine în?eles c? hrana trebuie s? aduc? organismului tot atâta energie, cât consum? acesta. Când hrana este sub necesit??i, organismul, spre deosebire de o ma?in? în criz? de combustibil, nu se opre?te. Oprirea “ma?inii umane” este incompatibil? cu via?a. În aceste condi?ii, organismul î?i men?ine numeroasele func?ii, suplinind hrana cu propriile lui rezerve de combustibil, care sunt gr?simile acumulate în corpul nostru. Când ?i acestea au fost consumate urmeaz? s? fie arse propriile ?esuturi. În acest din urm? caz, îns?, organismul î?i încetine?te “ritmul vital”; flac?ra arde mai încet, pâlpâind, în scopul economisirii unui combustibil scump ?i pe sfâr?ite. De aceea semnele cele mai izbitoare ale insuficien?ei ra?iei alimentare sunt pe de o parte sl?birea în greutate ?i pe de alta oboseala ?i sc?derea puterii de munc?.
La polul opus acestei situa?ii, când hrana este prea bogat?, organismul începe a r?spândi combustibilul suplimentar: flac?ra cu care compar?m via?a arde mai viu. Dac? ra?ia alimentar? continu? s? dep??easc? cheltuielile în energie ale organismului, atunci acesta începe s? fac? rezerve ?i stocheaz? sub form? de gr?sime excedentul de hran?, ceea ce se traduce prin îngr??are.
Se desprinde deci ideea c? exist?, în ceea ce prive?te hrana, un optim cantitativ care corespunde, cu precizie aproape matematic?, cheltuielilor organismului.
Pentru a-?i îndeplini rolurile, hrana sufer? o serie de transform?ri, pe care le grup?m în dou? etape: digestia, adic? prefacerile suferite de alimente în tubul digestiv; metabolismul, adic? transform?rile suferite de substan?ele nutritive, dup? ce au fost absorbite din tubul digestiv?i pân? la încorporarea lor în propriile noastre ?esuturi sau pân? la arderea lor ?i eliminarea resturilor nefolositoare rezultate din aceast? ardere.
Progresele f?cutecu ajutorul radioizotopilor ne dau o imagine destul de exact? asupra acestor transform?ri. Glucoza, acizii amina?i, acizii gra?i ?i glicerina nu mai p?streaz? nimic din specificul alimentului din care au provenit. Fie c? rezult? din protidele din carne, fie din protidele din brânz?, aminoacizii, de exemplu, nu mai pot fi identifica?i dup? alimentul care i-a eliberat. Ei se vor absorbi treptat, prin pere?ii intestinului sub?ire, în urm?toarele 6-10 ore dup? mas?. Dup? trecerea acestor substan?e în sânge ?i limf? începe metabolismul propriu-zis.
Produsele digestiei vor circula în ceea ce se nume?te mediu intern. Spre deosebire de protozoare, organisme primitive care depind exclusiv de compozi?ia mediului extern în care tr?iesc, fiin?ele evoluate ?i-au creat propriul lor mediu. Acesta este mediul intern, contituit de sânge, limf? ?i lichidul intersti?ial, care scald? fiecare celul? a organismului. Celulele retrag din mediul intern cantitatea necesar? potrivit activit??ii ?i necesit??ilor lor energetice proprii. Astfel, mu?chii, în cursul unui effort, vor primi mai mult sânge, deci oxigen, glucoz? ?i acizi gra?i, decât primeau în cursul repausului.
Metabolismul cuprinde, în mare, un dublu curent: unul duce la acumularea substan?elor rezultate din digestie în propriile ?esuturi ale organismului, iar cel?lalt curent, de sens contrar duce la descompunerea unei p?r?i din rezervele organismului, în scopul elimin?rii energiei necesare func?iilor vegetative ?i ale vie?ii de rela?ie. Între aceste dou? curente exist?, în condi?ii normale, un echilibru perfect, care se traduce în mare prin constan?a greut?-ii organismului ?i a volumului fiec?rui organ component. Trebuie s? ne închipuim acest dublu curentmetabolic ca fiind prezent în fiecare celul? a corpului.
În concluzie, organismul cunoa?te o continu? reînnoire a fiec?rei molecule constituente. S-a spus cu drept cuvânt c? nici una din miliardele de celule ale corpului nu are vârsta individului respectiv (cu excep?ia anumitor celule nervoase); ele se reînnoiesc mereu.
Eliberarea energiei necesare din materialul nutritiv brut absorbit din tubul digestiv se ob?ine gra?ie unui ”motor metabolic” constituit din ansamblul fermen?ilor (enzimelor) din ?esuturi. Orice celul? are un a?a-numit “echipament enzimatic”, cu ajutorul c?ruia descompune substan?ele nutritive ?i le recompune sub form? de molecule proprii refacerii uzurii tisulare.
În mare, extragerea energiei con?inute în materialul nutritiv const? dintr-o oxidare cu ajutorul oxigenului atmosferic a produselor rezultate din digestie. Aceast? oxidare se deosebe?te de o simpl? ardere numai prin ritmul reac?iei. Este u?or de în?eles c? o oxidare brusc? a carbonului ?i hidrogenului con?inut în acizii gra?i sau în glucoz? ar fi incompatibil? cu materia vie, deoarece s-ar înso?i de o eliberare prea mare, exploziv?, de energie care ar distruge ?esutul viu. S-a demonstrat experimental c? descompunerea materialului nutritiv poate avea loc ?i în afara organismului la temperatura corpului omenesc (37?), dar necesit? în acest caz o aciditate atât de puternic? a mediului, încât este incompatibil? cu via?a. În aceste condi?ii, descompunerea are loc abia dup? câteva luni de men?inere a moleculelor nutritive în condi?iile men?ionate. Acela?i proces se poate se poate desf??ura în eprubet? la fel de repede ca în organism, dar necesit? în acest caz o temperatur? de peste 100? ?i o presiune ?i aciditate, de asemenea, incompatibile cu via?a.
Ajungem, a?adar, s? în?elegem rostul enzimelor tisulare: ele mijlocesc printr-un proces catalitic reac?iile de descompunere a glucozei, aminoacizilor ?i acizilor gra?i adu?i cu hrana, f?când posibil? eliberarea treptat?, totu?i relativ rapid?, a energiei con?inut? în ele, printr-o oxidare ce are loc în condi?ii de mediu, presiune ?i temperatur? compatibile cu via?a celular?. În constitu?ia unei enzime intr?, al?turi de o molecul? de natur? protidic?, o grupare activ?, de cele mai multe ori una din vitaminele complexului B ?i, de asemenea, substan?e minerale cu rol catalitic. Cum uzura enzimelor este mai mare decât a ?esuturilor propriu-zise, se în?elege ce importan?? are pentru refacerea acestora o hran? echilibrat?, care s? aduc? nu numai lipide ?i glucide, dar ?i protide, vitamine ?i s?ruri minerale în cantitate suficient?.
Prefacerile treptate ale substan?elor nutritive provenite din hran? constau în esen??, dup? cum am ar?tat, în oxidarea carbonului ?i hidrogenului con?inute în alimente. Aceast? oxidare “în scar?” face ca, pe fiecare treapt?, s? apar? un produs mai oxidat ?i totodat? mai simplu, acizii gra?i ?i aminoacizii din care provin. În cele din urm? se ajunge la combina?ii din care organismul nu mai poate extrage energie: acestea sunt dioxidul de carbon ?i apa, eliminate ca de?euri ale “ma?inii umane” prin pl?mâni ?i rinichi. Compara?a cu fumul scos de o sob? care arde c?rbuni este sugestiv?.
Protidele, cuprinzând ?i azot pe lâng? carbon, hidrogen ?i oxigen, din ele va rezulta în cele din urm? ?i uree (în afar? de dioxid de carbon ?i ap?), compus mai oxidat ?i mai simplu decât aminoacizii absorbi?i din intestin.
Iat?, a?adar, cum atomiide carbon, hidrogen, oxigen ?i azot con?inu?i în alimente vor str?bate într-un ritm anumit ?esuturile organismului ?i vor fi elimina?i în aerul expirat ?i în urin? la câteva zile dup? ingestia alimentului din care provin.
2.2.Cerin?ele alimentare ale organismului :
Din aceast? succint? prezentare a metabolismului putem desprinde necesit??ile de nutrimente ale organismului ?i ra?iunea lor.
Protidele sunt indispensabile în m?sura în care trebuie s? furnizeze pietrele de construc?ie (acizii amina?i) ?esuturilor organismului. Valoarea lor alimentar? este inegal?: cele de origine animal? sunt mai apte ? r?spund? acestui deziderat decât cele de origine vegetal?. Ca atare, ra?ia zilnic? de protide trebuie s? cuprind? cel pu?in 50% protide animale, restul putând fi furnizat de cele vegetale. Cantitatea de protide necesar? zilnic unui adult s?n?tos este de 1 gram pe kilogram de greutate corporal?, ceea ce înseamn? c? pentru un om de 65 kilograme, ra?ia protidic? trebuie s? fie de 65 grame. Aceast? cantitate poate fi , de exemplu furnizat? de urm?toarele alimente:
Carne………. 100g
Lapte…………1/2 l
Pâine…………25g
Lapte…………1/2 l
Dou? ou?
Pâine…………350g
Brânz?………..150g
Pâine………….100g
Fasole boabe….100g
Glucidele sunt furnizate omului fie sub form? de f?inoase (amidon), ca pâinea, pastele f?inoase, orezul, fie ca dulciuri, cum sunt zah?rul, marmelada, dulcea?a. Ele constituie cea mai mare parte din ra?ia alimentar?, fiind furnizoarele principale de energie împreun? cu lipidele.
Lipidele. Acestea sunt de origine animal? sau vegetal?. Cercet?rile în domeniul nutri?iei au pus în eviden?? necesitatea gr?similor vegetale în alimenta?ia omului, ele fiind furnizoare exclusive de acizi gra?i nesatura?i cu rol în protec?ia pielii ?i mai ales în protec?ia pielii ?i mai ales în prevenirea aterosclerozei (depunerea de lipide în pere?ii arterelor).
Vitaminele sunt substan?e pe care omul nu le poate sintetiza, necesare zilnic în cantit??i de ordinul miligramelor, ?i care au în organism, în general, un rol biocatalitic (enzimatic). Ele au fost împ?r?ite în dou? grupe: grupul celor ce se dizolv? în gr?simi (vitamine liposolubile) ?i grupul celor ce se dizolv? în ap? (hidrosolubile). În primul grup intr? vitaminele care au un rol în reglarea func?iilor anumitor ?esuturi, de multe ori în sinergie sau în antagonism cu ac?iunea unor hormoni, pentru care motiv s-au ?i numit “hormo-vitamine”. Dn acest grup fac parte vitaminele A, D, E ?i K. Al doilea grup este compus din vitamine cu rol de biocatalizator, care sprijin? ac?iunea unor enzime sau intr? chiar în compozi?ia lor, pentru care motiv s-au numit “enzimo-vitamine”. Fiind hidrosolubile ele, se elimin? mai u?or din organism, care nu le poate depozita, ca pe cele liposolubile. De aceea necesitatea aportului zilnic de vitamine, lege valabil? pentru ambele grupuri, este mai ales imperativ? în privin?a celor hidrosolubile. Din acest ultim grup fac parte vitaminele B ?i C. R?spândirea lor în natur? este foarte mare, motiv pentru care o alimenta?ie cât de cât variat? ?i echilibrat? asigur? de regul? aportul zilnic necesar de vitamine.
S?rurile minerale. Substan?ele nutritive din acest grup pot fi împ?r?ite la rândul lor în dou? categorii: unele din ele, cum sunt calciul ?i fosforul, prezente în organism în cantit??i mari, intr? chiar în constitu?ia unor ?esuturi, iar altele sunt a?a-numitele oligoelemente, necesare în cantit??i foarte mici. În prima grup?, în afar? de calciu ?i fosfor, mai intr? sodiul ?i potasiul. Din a doua categorie fac parte fierul, iodul ?i fluorul. Fierul intr? în compozi?ia pigmentului sangvin (hemoglobina), iodul are un rol în func?ia tiroidei, iar fluorul asigur? men?inerea integrit??ii din?ilor, împiedicând formarea cariilor. Lipsa calciului este de temut în cazul unei alimenta?ii prea s?race în lapte ?i brânz?, iar cea de fier într-o alimenta?ie lipsit? de carne ?i legume verzi.
Apa. Spre deosebire de substan?ele nutritive enumerate mai sus, apa nu are nici rol energetic sau plastic, nici biocatalitic. Este îns? suficient s? preciz?m c? circa 60-70% din greutatea omului este reprezentat? tocmai de ap? ?i c? toate procesele vitale ?i metabolice men?ionate pân? acum au loc în mediul celular apos. Aceasta face ca lipsa de ap? s? fie mai repede resim?it? decât lipsa de hran?, astfel c?, dac? omul poate rezista la lipsa complet? de alimente pân? la 30 de zile sau chiar mai mult, lipsa de ap? îl omoar? în câteva zile.
Ceaiul ?i cafeaua sunt, în anumite limite, stimulente nepericuloase ale sistemului nervos, utile în profesiunile sau ritmul de via?? care impun o oarecare acuitate nervoas?. Abuzul îns? duce fie la intoxica?ii, manifestate prin insomnie, nervozitate ?i palpita?ii, fie la pierderea efectului lor stimulent, prin obi?nuin??. Prin limitarea la 1-2 ce?ti de ceai ?i de cafea neagr? pe zi, aceste riscuri sunt evitate.
2.3.Echilibrarea raíei alimentare :
Din prezentarea f?cut? rezult? c? nu exist? alimente absolut complete, care s? aduc? to?i factorii nutritivi în cantit??i adecvate nevoilor organismului. Chiar laptele, socotit printre cele mai complete alimente, are unele lipsuri în compozi?ia sa nutritiv? ?i, administrat ca unic aliment, nu poate asigura corecta dezvoltare a organismului decât pân? la o anumit? vârst?.
Pentru u?urarea alc?tuirii unei alimenta?ii ra?ionale, adic? calitativ complete, alimentele s-au împ?r?it în ?apte grupe, fiecare cuprinzând produse de valoare nutritiv? similar?. Acestea sunt:
Laptele ?i brânzeturile.
Carnea ?i pe?tele.
Ou?le.
Produsele derivate din cereale ?i leguminoase uscate.
Legumele, fructele, zarzavaturile.
Zah?rul ?i produsele zaharoase.
Gr?simile alimentare.
Prima grup? este bogat? în protide, calciu, vitaminele A, D ?i B2. A doua ?i a treia, în protide ?i fier. A patra ne aduce cea mai mare parte din caloriile ra?iei sub forma amidonului din cereale ?i de asemenea vitamina B1. A cincea este bogat? în vitamine ?i s?ruri minerale. A ?asea este format? din glucide concentrate ?i, în cazul marmeladei sau gemului, procur? s?ruri minerale ?i vitamine, utile în anotimpul când nu se g?sesc fructe crude.
Ultima grup? con?ine alimente bogate în lipide, deci furnizoare de calorii.
A?adar, fiecare grup? de alimente,din cele ?apte men?ionate, ne aduce în cantitate mare numai o serie de nutrimente. Dac? am consuma alimente numai dintr-un singur grup risc?m s? dep??im nevoile organismului în factorii respectivi ?i s?-l caren??m în factorii slab reprezenta?i sau absen?i din aceste alimente. Deci, pentru a nu dezechilibra ra?ia ?i pentru a asigura coexisten?a tuturor substan?elor nutritive, este necesar ca în hrana zilnic? s? existe m?car un aliment de fiecare grup?. În felul acesta contribuim la echilibrarea alimenta?iei din punct de vedere calitativ.
O metod? ?i la îndemâna oricui de apreciere a celuilalt aspect al ra?iei – aspectul cantitativ – este urm?rirea greut??ii corporale. Dac? nu exist? vreo cauz? patologic? care s? modifice greutatea corpului, atunci, prin controlul greut??ii, putem verifica dac? ra?ia alimentar? este cantitativ suficient? sau insuficient?, sau dac? dep??e?te nevoile organismului. Supraalimenta?ia va duce la cre?terea greut??ii corporale prin acumulare de gr?simi; subalimenta?ia va face s? scad? greutatea sub valorile optime.
Pentru adul?i, greutatea fiziologic? se poate determina foarte u?or, socotind c? ea trebuie s? fie în general egal? cu num?rul de centimetri cu care în?l?imea dep??e?te un metru.
De exemplu:
pentru o în?l?ime de 155 – 165 cm, greutatea trebuie s? fie dat? de formula:
Greutatea corporal? = Talia (cm) – 100
pentru în?l?imea de 166 – 175 cm de formula:
Greutatea corporal? = Talia (cm) – 105
pentru în?l?imea de 176 – 185 cm de formula:
Greutatea corporal? = Talia (cm) – 110
Se admit abateri în plus sau în minus de 10%.
|