|
Astronomia meridiana
1. Astronomia meridiana
Inainte de a vedea cum se pot obtine alte rezultate importante, vom trece
in revista cateva din datele de observatie obtinute cu ajutorul
instrumentelor pre-galileene cu privire la cei mai importanti astri,
urmariti inca din antichitate. Multe din aceste date au fost obtinute prin,
observarea trecerii astrilor la meridianul locului de observare; aceasta,
pe de o parte, datorita faptului ca altfel de observatii necesita
instrumente destul de complicate si, pe de alta parte, datorita faptului ca
- pentru emisfera nordica - trecerea la meridian a unui astru constituie
momentul inaltimii maxime a acestuia fata de orizont, deci momentul celei
mai bune vizibilitati.
a. Meridianul geografic si cel astronomic (ceresc) al unui loc
Astronomii au inteles, inca din antichitate, ca Pamantul are o forma
aproximativ sferica; ei au considerat ca Pamantul este fix, iar sfera
cereasca - mai precis, sfera stelelor "fixe" - se roteste in jurul unei axe
- numita "axa lumii" - care trece prin centrul Pamantului. Noi stim,
astazi, ca Pamantul este cel care se roteste, dar acest fapt nu schimba
aparenta fenomenelor ceresti observate, ci numai explicatia acestora.
Planul care trece prin axa lumii (sau a Pamantului) si un punct de pe
suprafata acestuia se numeste "planul meridian al locului respectiv";
planul meridian al unui loc intersecteaza suprafata ideala a Pamantului
dupa un cerc numit "meridianul geografic al locului". Meridiana locului
poate fi considerat ca o concretizare "locala" a meridianului geografic.
Planul meridian al unui loc, trecand prin centrul Pamantului si prin locul
de observare (deci, prin doua puncte de pe verticala locului), include in
el verticala locului. Planul meridian intersecteaza sfera cereasca dupa un
cerc mare, numit "meridianul ceresc al locului"; meridianul ceresc al
locului este fix in raport cu locul de observare.
Datorita rotatiei aparente a sferei ceresti, aceasta din urma este mobila
in raport cu meridianul locului, "ducand" - pe rand - toti astrii de pe ea
de la rasarit catre meridian si apoi de la meridian catre apus.
Trecerea la meridian a unui astru inseamna traversarea de catre acesta a
planului meridian al locului de observare, indiferent daca se considera
Pamantul fix sau in rotatie.
Dar planul meridian contine meridianul geografic respectiv, deci trecerea
la meridian a unui astru are loc simultan pentru toate punctele de pe un
meridian geografic!
b. Eratostene: determinarea razei Pamantului
Bazandu-se pe aceasta idee geometrica simpla, evidenta, Eratostene, care a
trait la Alexandria, intre anii 275-195 =EE .C., a reusit sa determine,
pentru prima oara, raza Pamantului; in plus, determinarea lui Eratostene a
fost deosebit de precisa, avand in vedere mijloacele utilizate.
Dar, pentru a realiza aceasta determinare, Eratostene a dispus, in afara de
"idee", si de observatiile efectuate in doua locuri diferite de pe un
acelasi meridian geografic.
Mai precis, este vorba despre |